Judicial salary equalization based on Constitutional Court unconstitutionality ruling and sectoral reference value retroactivity

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial şi precizată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 29.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Tribunalului Bihor şi Curtea de Apel Oradea, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3800/C/11.11.2015, comunicat la data de 13.11.2015, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiei brute lunare şi cuantumului sporurilor care i se cuvine în urma trecerii în tranşa de vechime în muncă ş în funcţia corespunzătoare gradaţiei 4, prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010 de la 15 la 20 de ani;

- stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare şi a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii la nivel egal cu cele ale celorlalţi judecători cu grad de tribunal având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat;

- rectificarea datei începând cu care trece în noua tranşă de vechime în funcţie şi în muncă din 01.11.2015 în 01.10.2015 şi în consecinţă rectificarea înscrierii din cartea de muncă de la nr. crt. 6 în sensul că a început cursurile Institutului Naţional al Magistraturii la data de 01.10.2000 în loc de 02.10.2000;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin conform hotărârii ce se va pronunţa în cauză;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare ca urmare a trecerii într-o nouă tranşă de vechime în funcţie şi în muncă după data de 01.01.2011, începând cu data de 01.10.2015 şi în continuare până la încetarea discriminării;

- obligarea pârâţilor la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011;

- obligarea pârâtului Ministerului Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi.

În susţinerea acţiunii reclamanta a arătat că, începând cu data de 1 octombrie 2015, vechimea sa în muncă şi în funcţie se încadrează în tranşa corespunzătoare gradaţiei 4, prevăzute de art. 11 alin. (3) din Lege anr. 284/2010, de la 15 la 20 de ani.

Susţine că indemnizaţia de încadrare ce i-a fost stabilită este mai mică decât cea a colegilor săi judecători cu grad de tribunal care au trecut în aceeaşi tranşă, anterior datei de 01.01.2011, prin urmare şi cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii calculat în funcţie de salariul de încadrare este mai mic.

Astfel, a apreciat că, întrucât la data emiterii Ordinului de salarizare contestat, dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2015, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 erau în vigoare, acesta a fost emis cu încălcarea legii, solicitând anularea şi emiterea unui nou ordin, conform legii în vigoare.

De asemenea, a invocat recomandarea dată de Plenul C.S.M. în şedinţa din 30 iunie 2015, în sensul că acordarea acestor diferenţe se impune de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, soluţie aflată în acord cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În ceea ce priveşte data de la care susţine că trece într-o nouă tranşă de vechime, solicită să se constate că se află într-o situaţie discriminatorie, faţă de colegii săi judecători, absolvenţi ai Institutului Naţional de Magistratură în perioada 01.10.2000-01.07.2001, cărora li s-au recunoscut drepturile salariale, începând cu data de 01.10.2015 şi a indicat spre exemplificare Ordinul 3801/C/11.11.2015 şi Ordinul nr. 3082/C/28.09.2015, deşi data 01.10.2000, data începerii cursurilor, a corespuns unei zile nelucrătoare (duminică).

Prin sentinţa civilă nr. 340/17.05.2016, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.08.2016.

Prin cererea adiţională, înregistrată la dosar la data de 25.01.2017, reclamanta a solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi pentru viitor, la care să se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 de la momentul aplicării ei;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În susţinerea cererii adiţionale, reclamanta a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1-14 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1-14, sunt neconstituţionale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3476 din 4 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţi, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei ca neîntemeiată.

Totodată, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamantă, ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, a obligat pârâţii Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor (în funcţie de instanţa în cadrul căreia a fost/este încadrată reclamanta în perioada 09.04.2015-01.10.2016), să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinului menţionat mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se v-a acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale şi a respins în rest acţiunea, astfel cum a fost precizată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile atacate şi, in rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Ministerul Justiţie a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, învocând in drept prevederile art. 488 alin. (1), (0)pct. 8 Cod ărocedură civilă.

Recurentul a arătat că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâţilor de punere în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost aceasta modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat recurentul că la data de 21.12-2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016. în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 20/2016 şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2016, ţinând seama de Decizia nr. 23/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la sintagma "salarizat la acelaşi nivel" şi în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3ind. 1 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice pe anul 2016.

În cuprinsul acestui ordin se precizează ca emiterea ordinelor individuale de salarizare se va realiza de către ordonatorii principali de credite, în speţă de Ministerul Justiţiei, după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

De asemenea, a mai susţinut recurentul că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017 s-a stabilit că începând cu 1 octombrie 2016 magistraţii beneficiază de o indemnizaţie de încadrare calculată pe baza unei valori sectoriale de referinţă de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. La emiterea acestui ordin au fost avute în vedere; Ordinul nr. 283/25.10.2016 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi adresele Consiliului Superior al Magistraturii nr. 734/2017 şi nr. 63/27330/2016, înregistrate la Ministerul Justiţiei cu nr. x/2017 şi nr. y/2017, din care rezultă că valoarea de referinţă sectorială în funcţie de care se calculează salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru judecătorii/procurorii detaşaţi în cadrul acestei instituţii, precum şi pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor este de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015.

Mai arată recurentul că acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamantei de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Totodată, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost utilizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii de la data de 1 octombrie 2016, astfel încât şi pârâtul a emis Ordinul nr. 219/01.02.2017, prin care s-a modificat OMJ nr. 4680/21.12.2016 şi s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

În consecinţă, recurentul-pârât apreciază că, doar ulterior datei de 1 octombrie 2016, s-a aflat în plată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei privind calcularea indemnizaţiilor salariale în raport de această valoare, începând cu data de 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci er in plată din 1 octombrie 2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a înţeles să formuleze întâmpinare în cauză.

La rândul său, intimatul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice nu a depus a depus întâmpinare.

Prin Serviciul registratură, la data de 7 februarie 2020, recurentul -pârât Ministerul Justiţiei a depus concluzii prin care a înţeles să invoce excepţia lipsei de obiect a cauzei, solicitând în acest sens admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 5 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 (în ale căror prevederi se încadrează calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei în plată.

Aşadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar şi de hotărârile judecătoreşti indicate în cuprinsul sentinţei de fond, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanta din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraţilor reclamanţi, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Referitor la notele de şedinţă formulate de recurentul Minsterul Justiţiei înregistrate la dosarul cauzei după pronunţarea prezentei decizii şi, prin care acesta a înţeles să invoce excepţia lipsei de obiect a cauzei, având în vedere că a fost emis Ordinul nr. 1471/C 24 mai 2017, în favoarea intimatei -reclamante, judecător în cadrul Judecătoriei Aleşd, faţă de prevederile art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă, curtea constată că excepţia invocată de recurent prin concluziile scrise depuse la data de 7 februarie 2020, după închiderea dezbaterilor, nu mai poate fi pusă în discuţia părţilor, astfel că nu o va analiza.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3476 din 4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.