Eligibility of insolvency proceedings as a non-eligible event for EU rural development funds under O.U.G. 66/2011

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat, în contradictoriu, cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anularea Deciziei de Soluţionare a Contestaţiei nr. 30807/14.11.2016; anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.10.2016 precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În esenţă, în argumentele expuse în susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal în discuţie, urmare a unui control efectuat, în intervalul 19.07.2016 - 28.09.2016, s-a reţinut, în esenţă, că S.C. A. S.R.L. nu mai îndeplineşte unul din criteriile de eligibilitate şi selecţie care trebuie menţinut pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv acela de a nu fi în insolvenţă.

Raportat la toate aceste aspecte, autoritatea pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale(AFIR) a propus încetarea contractului întrucât beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractului în perioada de valabilitate a acestuia şi, de asemenea, stabileşte obligaţii în sarcina debitoarei de restituire a unui debit total în valoare de 738.556,34 RON.

Împotriva Procesului Verbal, s-a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin Decizia înregistrată sub numărul x/14.11.2016. Prin această decizie s-a dispus respingerea contestaţiei.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 138 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale;

- a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.10.2016 şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. Nr. 30807/14.11.2016;

- a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esentă următoarele:

Potrivit prevederilor contractului de finanţare încheiat, societatea s-a obligat să respecte pe toată durata de valabilitate a contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, şi anume pe o perioada de monitorizare, respectiv de la data efectuării ultimei plaţi, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul.

În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat că Tribunalul Iaşi a admis cererea de intrare în insolvenţa a beneficiarului FEADR - S.C. A. S.R.L., (Dosar x/2016), instanţa deschizând procedura generală a insolvenţei şi desemnând un administrator judiciar.

Demararea activităţii de control şi stabilire a creanţelor bugetare s-a efectuat în urma consultării Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, când s-a constatat că societatea se află în procedura generală de insolvenţă, fiind încălcate astfel prevederile contractuale.

A reţinut instanţa de fond că echipa de control, în urma verificărilor efectuate, a constatat că investiţia realizată de beneficiarul S.C. A. S.R.L.. a devenit neeligibilă pentru cofinanţarea comunităţii ca urmare a prevederilor legale şi contractuale încălcate, prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. x/03.10.2016.

Suma totală neeligibilă datorată este de 1.198.014,10 RON, la care se adaugă penalităţile şi dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare şi costurile bancare şi accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Împotriva acestui Proces-verbal de constatare, beneficiarul a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin Decizia nr. 30807/14.11.2016, în sensul respingerii acesteia.

Curtea de apel a reţinut că, din analiza art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin Decizia 342/2013, Curtea Constituţională a constatat că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, iar a doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă.

Conchide instanţa fondului, în sensul că autorităţile competente cu gestionarea fondurilor europene, în activitatea lor de control în baza art. 36 din O.U.G./2011, nu pot considera ab initio că intrarea în insolvenţă este o nerespectare a dispoziţiilor contractuale care atrage de plano reţinerea comiterii unei abateri.

Referitor la viabilitatea proiectului, Curtea a reţinut că reclamanta desfăşoară în continuare activitate economica, neexistând probe sau indicii că şi-a încetat activitatea, a modificat obiectul investiţiei sau a modificat planul de afaceri propus prin cererea de finanţare. După cum s-a arătat mai sus, nu s-a probat ca bunurile dobândite în urma finanţării sunt în acest moment în pericol să fie înstrăinate.

Împrejurarea că s-a declanşat procedura de insolvenţă nu este o neregulă de natură a atrage consecinţe financiare, cât timp planul de afaceri nu s-a modificat.

În conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.10.2016 s-au mai reţinut şi aspecte privind neîndeplinirea obiectivelor stabilite prin contractul de finanţare.

Retine instanţa ca acele susţineri reprezintă simple speculaţii ale organului de control, nefundamentate la momentul emiterii procesului-verbal.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 138 din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 3 anexa 1 din Contractul de Finanţare la incidenţa prevederilor Legii nr. 85/2014 privind deschiderea procedurii de insolvenţă în formă generală.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-pârâtă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinţei, susţinând că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin Fondul Europen Agricol pentru Dezvoltare (FEADR).

De asemenea, instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspectele legale incidente în cauză şi a arătat că neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitatea a contractului de finanţare reprezintă neregulă, respectiv încălcarea clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.

Recurenta arată în continuare că, prin hotărârea atacată, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că "echipa AFIR a constatat că bunurile achiziţionate cu sumele de bani acordate prin contractul de finanţare, se află în proprietatea beneficiarului şi sunt utilizate pentru desfăşurarea activităţii, … împrejurarea că s-a declanşat procedura de insolvenţă nu este o neregulă de natură a atrage consecinţe financiare, cât timp planul de afaceri nu s-a modificat." Recurenta a precizat că beneficiarul a implementat 28% din proiectul aprobat de AFIR.

Mai arată recurenta că la momentul depunerii cererii de finanţare beneficiara a avut în vedere obligaţia înscrisă în lista documentelor solicitate, respectiv aceea de a depune odată cu cererea de finanţare şi Certificatul Constatator Eliberat de Oficiul Registrului Comerţului care evidenţiază faptul că la momentul depunerii cererii de finanţare beneficiarul nu se află în procedura de insolvenţă sau faliment, iar în baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecţie, acesta a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi.

În fine, recurenta a mai susţinut că reclamanta a intrat in insolvenţă ca urmare a propriei solicitări, rezultând clar încălcarea contractului de finanţare, pe perioada de valabilitate a acestuia.

1.4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă B. - în calitate de administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. a formulat întâminare la recursul promovat în cauză prin care a solicitatat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că este întru-totul de acord cu punctul de vedere expus de către judecătorul fondului, aceste argumente regăsindu-se chiar în cuprinsul contestaţiei administrative. Insolvenţa nu este neregulă pentru că nu se circumscrie definiţiei date neregulii prin O.U.G. nr. 66/2011, care face trimitere la o abatere de la legalitate determinat de o acţiune sau inacţiune a beneficiarului. Coroborând această normă cu prevederile Legii 85/2014 care definesc insolvenţa ca o stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor (fără nici o referire la abatere de la legalitate sau de o culpă a societăţii), se ajunge la concluzia rezonabilă că insolvenţa nu poate fi o neregulă pur şi simplu, ea putând avea ca şi cauze un complex de factori obiectivi ce subiectivi, ce nu întotdeauna pot fi imputaţi societăţii debitoare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., Faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că recurenta-pârâtă a precizat, aşa cum reiese din practicaua prezentei decizii, că nu mai insistă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs însă, raportat la actele şi lucrările dosarului cât şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte, consideră că sentinţa pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare pentru asigurarea unei mai bune judecăţi în condiţiile în care, în acest ciclu procesual, nu este, în mod efectiv, posibilă exercitarea controlului de către instanţa de recurs, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt, între Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şii Pescuit (în prezent Aganţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, (AFIR) şi beneficiarul A. S.R.L., la data de 17.06.2009, a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x Obiectul contractului l-a reprezenatat acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Renovare grajd şi fânar şi dotare cu tractoare, combină de recoltat, maşini utilaje şi echipamente a fermei de vaci pentru lapte din com. Forăşti, jud. Suceava".

În baza contractului mai sus-menţionat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 4.272.586,00 RON, autoritatea s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim de 60.144,20 RON. Suma finală decontată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform cheltuielilor acceptate la plată a fost de 738.556,34 RON.

În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat că Tribunalul Iaşi a admis cererea de intrare în insolvenţă a beneficiarului FEADR - S.C. A. S.R.L., (dosar x/2016), instanţa deschizând procedura generală a insolvenţei şi desemnând un administrator judiciar B..

Aşadar, demararea activităţii de control şi stabilire a creanţelor bugetare s-a efectuat în urma consultării Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, când s-a constatat că societatea se află în procedura generală de insolvenţă.

Drept urmare, echipa de control, în urma verificărilor efectuate a constatat că investiţia realizată de beneficiarul S.C. A. S.R.L.., a devenit neeligibilă pentru cofinanţarea comunităţii ca urmare a prevederilor legale şi contractuale încălcate, prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. x/03.10.2016.

În contextul prezentat, reţinându-se că, deschiderea procedurii de insolvenţă nu reprezintă prin ea însăşi o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de recurs în analiza considerentelor hotărârii evidenţiază faptul că motivarea realizată de prima instanţă nu este în acord cu exigenţele impuse de art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu se referă la probele administrate în cauză şi nu este în concordanţă cu acestea, nu prezintă cu claritate punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi nici motivele pentru care susţinerile reclamantei şi-au găsit corespondent în soluţia adoptată.

Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.- "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. în acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Mai mult, art. 254 alin. (5) C. proc. civ. prevede că: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc."

În speţa dedusă judecăţii, instanţa, încălcând dispoziţiile legale, ar fi putut să pună în vedere reclamantei obligaţia de a depune la dosar raportul privind stadiul şi cauzele intrării în procedura insolvenţei, întocmit de lichidatorul judiciar.

De altfel, instanţa şi-a însuşit fără rezerve susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată deşi art. 425 C. proc. civ. obligă instanţa să insereze în considerente situaţia de fapt rezultată din probele administrate, această obligaţie nu a fost îndeplinită, la dosar neexistând probe referitoare la cauza insolvenţei şi nici referitoare la prejudiciul cauzat bugetului ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei.

Ca atare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a anulat creanţele bugetare stabilite prin actele administrative contestate, fără să administreze în probaţiune înscrisurile amintite anterior în contextul în care prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potenţial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind evident că, prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenţii care respectă regulile fixate. Această concluzie rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia c. Irlanda, C-199/03, hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06).

Înalta Curte consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a se administra probatorii, soluţia fiind justificată de necesitatea respectării dreptului părţii de a avea acces la dublu grad de jurisdicţie.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a cerceta efectiv argumentele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, faţă de apărările intimatei-pârâte şi de probele administrate, în vederea lămuririi situaţiei de fapt şi prin aplicarea corectă a legii, sens în care vor fi avute în vedere şi criticile cuprinse în prezentul recurs, ce nu vor mai fi analizate, dată fiind soluţia adoptată de instanţa de control judiciar.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul autorităţii, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 138 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.