Recalculation of judicial salaries based on maximum sectoral reference value under Law 71/2015 and principle of equal treatment

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava au solicitat următoarele:

- anularea în parte a Ordinului nr. 1469/C/2017, emis de Ministrul Justiţiei, în ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială;

- obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, conform Legii nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a M.J. faţă de cererea de despăgubire formulată.

Respinge restul excepţiilor invocate prin întâmpinare de către M.J.

Admite în parete acţiunea reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei şi Tribunalul Suceava.

Anulează în parte Ordinul nr. 1469/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, în sensul obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâtul Tribunalul Suceava la repararea prejudiciului constând în diferenţele salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor anterior menţionate, sume care se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective. ".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată inclusiv în ceea ce priveşte obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea de noi ordine de salarizare.

A arătat recurentul-pârât că a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 şi Ordinul nr. 219/C/2017 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ministerul Justiţie şi-a îndeplinit obligaţia prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, act administrativ emis în aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi ţinând cont de împrejurarea că se aflau în plată indemnizaţii de încadrare brute lunare, stabilite potrivit OMJ nr. 1561/2015 şi nr. 1563/2015, prin care, în baza unor hotărâri judecătoreşti, s-au acordat creşteri salariale de 5%, 2%, 11%, indemnizaţii care reprezentau nivelul maxim în plată la acea dată, respectiv VRS de 347,10 RON, iar nu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

Prin urmare, ordinul OMJ nr. 1469/C/2017 a stabilit, în mod corect, drepturile salariale ale reclamanţilor, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 şi OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Tribunalul Suceava a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea pretenţiilor reclamanţilor ca fiind rămase fără obiect, întrucât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 prin care stabileşte pentru judecători şi asistenţii judiciari o indemnizaţiei brută lunară de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 463,50 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea intimatul-pârât Tribunalul Suceava de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, este neîntemeiată.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor în raport de funcţie, grad, gradaţie şi vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea reclamanţilor, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Aşa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acţiunii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunţării hotărârii de faţă, ordine individuale reclamanţilor, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaştere în parte a temeiniciei pretenţiilor prezentate, dar nu executare a obligaţiilor legale incumbând ministrului justiţiei, adică de încadrare salarială a fiecărui judecător cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privitoare la emiterea unui nou ordine de salarizare de către pârâtul Ministerului Justiţiei, Înalta Curte apreciază că aceasta a făcut o analiză corectă a cauzei în raport cu situaţia de fapt, dar şi legislaţia aplicabilă cauzei.

Astfel, Înalta Curte reţine, sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanţa de contencios constituţional nefăcând decât să elimine diferenţele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat pârâtul.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Prin urmare, este corect raţionamentul instanţei de fond în sensul anulării în parte a Ordinului nr. 1469/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei şi obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015, faţă de cele anterior antamate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 200 din data de 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.