Supreme Court upholds order for equalization of auxiliary court staff salaries under VRS 405 RON and denies appellants' appeals

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi Y. au chemat în judecată pârâţii Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

- anularea în parte a Deciziei nr. 20/31 martie 2017 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în ceea ce priveşte valoare de referinţă sectorială, precum şi data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Tecuci, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 12 mai 2014 (respectiv trei ani în urma datei formulării prezentei cereri);

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Tecuci, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 12 mai 2014, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5022 din data de 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Galaţi în privinţa primelor trei capete de cerere.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galaţi în privinţa celui de-al patrulea capăt de cerere.

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi Y., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi.

Anulează parţial Hotărârea nr. 20/31.03.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi, precum şi Deciziile Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 27/02.02.2017 şi 31/07.02.2017 în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.

Obligă pârâta Curtea de Apel Galaţi, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanţilor, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

Obligă pârâtul Tribunalul Galaţi la plata către fiecare reclamant a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Va respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

Va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Va respinge primele trei capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Galaţi, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Va respinge cel de-al patrulea capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galaţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile civile nr. 5022 din data de 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarant recurs pârâţii Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi.

Tribunalul Galaţi a criticat sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţă prin care a respins cererea în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pârâta Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate.

Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 12 octombrie 2018, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Galaţi a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa recurată. Astfel, pârâta a arătat că, prin emiterea Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/25.05.2018, Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 126/22.06.2018 şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 127/22.06.2018, s-a stabilit indemnizaţiile individuale cuvenite intimaţilor-reclamanţi în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs solicitând respingerea recursului declarat de către Curtea de Apel Galaţi, ca nefondat şi admiterea recursului declarat de către Tribunalul Galaţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea intimatul-pârât Tribunalul Galaţi de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, este neîntemeiată.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor în raport de funcţie, grad, gradaţie şi vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea reclamanţilor, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

Aşa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acţiunii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunţării hotărârii de faţă, ordine individuale reclamanţilor, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaştere în parte a temeiniciei pretenţiilor prezentate, dar nu executare a obligaţiilor legale incumbând ministrului justiţiei, adică de încadrare salarială a fiecărui judecător cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privitoare la emiterea unui nou ordine de salarizare de către pârâtul Ministerului Justiţiei, Înalta Curte apreciază că aceasta a făcut o analiză corectă a cauzei în raport cu situaţia de fapt, dar şi legislaţia aplicabilă cauzei.

În egală măsură este corectă şi soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei faţă de cererea de despăgubire formulată, din perspectiva următoarelor considerente:

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între reclamanţi şi Tribunalul Galaţi, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti formulate, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Tribunalului Galaţi.

Controlul jurisdicţional declanşat de către reclamanţi are ca obiect anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Galaţi nr. 20 din data de 31 martie 2017 şi a Deciziilor Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 27/02.02.201 şi 31/07.02.2017 în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, a O.U.G. nr. 57/2015, nr. 20/2016 şi nr. 43/2016, cu privire la modificarea datei stabilite pentru recalcularea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a valorii de referinţă sectoriale utilizate în calculul salarial şi, pe cale de consecinţă, recalcularea şi plata diferenţelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţa sectorială aflată în plată la nivel naţional, respectiv VRS - 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 adică 445 RON.

Instanţa de fond a admis, în parte, acţiunea dedusă judecăţii, a dispus anularea în parte, a Hotărârii nr. 20 din data de 31 martie 2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Galaţi şi a Deciziilor Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 27/02.02.201 şi 31/07.02.2017, în ceea ce priveşte data de la care se recunosc drepturile salariale şi a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 445 RON, începând cu data de 01.12.2015 - 01.10.2016 adică 445 RON. Totodată, a obligat Tribunalul Galaţi la plata către fiecare reclamant a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Învestită cu soluţionarea cereri de recurs de faţă, Înalta Curte apreciază că niciuna din criticile emise de către recurenta-pârâtă Curtea de Apel Galaţi nu este întemeiată. Soluţia instanţei de fond este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtei, care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia sa, în mod greşit s-a dispus acordarea indemnizaţiei solicitate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În acelaşi sens a reţinut şi Curtea de apel, şi anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie.

Această concluzie este susţinută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modific7ări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se reţine că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 31 din Ordonanţă, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (11)-(14), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de asemenea, se constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi prin plata, pentru perioada de timp indicate în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, toate criticile pârâtei sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 5022 din data de 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.