Electoral expense reimbursement: sufficiency of invoice address details and temporal applicability of fiscal code requirements

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 21 martie 2017 sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca instanţa să dispună:

- anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 715 din 29.11.2016, ca fiind netemeinică şi nelegală;

- obligarea pârâtei la rambursarea cheltuielilor electorale în cuantum de dc 2.600 RON în favoarea reclamantului;

- cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 698/15.09.2017 Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 19 septembrie 2017.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 118 din data de 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.

Anulează Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 715/29.11.2016.

Obligă pârâta la rambursarea către reclamant a cheltuielilor electorale în cuantum de 2.600 RON, solicitate prin cererea nr. x/04.07.2016.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 260 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 recurenta arată că potivit dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, de îndată ce aceasta a fost redactată şi semnată. Or, sentinţa recurată a fost comunicată fără a fi semnată de judecătorul care a pronunţat-o.

Totodată, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de judecată, astfel cum a fost pronunţată, este nelegală, ţinând cont de dispoziţiile art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 319 alin. (20) lit. d) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi art. 17 alin. (2) lit. h) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 59 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, aprobate prin H.G. nr. 10/2016, rambursarea cheltuielilor electorale se face numai pe baza cererii de rambursare, precum şi a documentelor justificative, a documentelor prevăzute la art. 54 şi a raportului de control prevăzut la art. 55.

Recurenta a susţinut că din dispoziţiile art. 319 alin. (20) lit. d) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, rezultă fără echivoc faptul că lipsa unuia dintre elementele de identificare ale adresei de domiciliu, aşa cum este aceasta trecută în cartea de identitate a beneficiarului, în integralitatea ei, conduce la încălcarea dispoziţiilor legale invocate şi implicit, la nerambursarea sumei înscrise în factură, atâta vreme cât aceasta constituie document justificativ în baza căruia se efectuează rambursarea, respectiv, nerambursarea sumei conţinute.

Prin urmare, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că lipsa indicării numelui judeţului nu echivalează cu lipsa indicării adresei beneficiarului pentru a se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 319 alin. (20) Codul fiscal şi pentru a concluziona că factura fiscală nu are caracterul de document justificativ în sensul art. 481 alin. (1) din Legea nr. 334/2006.

Mai arată recurenta că este greşită reţinerea instanţei că "elementele a căror indicare a fost omisă nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cererii de rambursare, refuzul rambursării pentru aceste motive constituind un formalism excesiv, nejustificat prin vreun motiv obiectiv, în condiţiile în care atât identitatea părţilor cât şi serviciul furnizat rezultă fără dubiu".

Recurenta a arătat că, până la finalizarea misiunii de control, mandatarul financiar al competitorului electoral A. nu a procedat la îndreptarea erorilor strecurate în documentele justificative (facturi fiscale), potrivit tezei I din art. 48 alin. (13) din legea nr. 334/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, recurenta a susţinut că în considerentele sale, instanţa de fond a reţinuit că pârâta a invalidat facturile corespunzătoare sumei de 2600 RON, în temeiul unor prevederi legale care nu erau în vigoare la data emiterii facturilor, cu referire la dispoziţiile art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, este nefondată deoarece la momentul emiterii facturilor respective erau în vigoare atît dispoziţiile art. 59 alin. (2)-(13) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, aprobate prin H.G. nr. 10/2016, cât şi dispoziţiile art. 319 alin. (1) şi alin. (20) din Legea nr. 227/2015, astfel că facturile trebuiau să conţină informaţiile obligatorii prevăzute de legislaţia fiscală naţională.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Relativ la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat dispoziţiile art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. întrucât sentinţa recurată a fost comunicată fără a fi semnată de judecătorul care a pronunţat-o.

Raportat la motivul invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 427 C. proc. civ. referitoare la Comunicarea hotărârii: "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii.".

Totodată, dispoziţiile art. 426 - Redactarea şi semnarea hotărârii prevăd că:,,(…) (3) Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier. (…)

(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.".

Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 131 din Hotărâre nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti potrivit cărora:,,(5) Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele menţiuni: data tehnoredactării, iniţialele redactorului şi ale tehnoredactorului (judecători, magistraţi-asistenţi sau asistenţi judiciari) şi numărul exemplarelor, iar la instanţele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunţat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă.

(8) Grefierul de şedinţă comunică părţilor sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată şi semnată.".

Potrivit dispoziţiilor anterior citate rezultă cu evidenţă că hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

În ceea ce priveşte lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată şi a grefierului de şedinţă, este de reţinut că aceste semnături există numai pe hotărârea din dosarul cauzei şi pe exemplarul ataşat la mapa de hotărâri. Exemplarele comunicate părţilor nu cuprind respectivele semnături, legea neprevăzând obligativitatea existenţei acestora.

Instanţa va comunica părţilor întotdeauna numai copii ale hotărârilor (care nu sunt semnate), copii pe care părţile le pot legaliza, la cerere, cu plata taxei de timbru aferente, în condiţiile stabilite de Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv:,,(2) La cerere se pot elibera copii verificate pentru conformitate, care vor purta ştampila instanţei pe fiecare filă şi se va percepe taxa judiciară de timbru aferentă copiilor legalizate. În acest caz, copiile de pe hotărârile judecătoreşti sau alte acte emise de instanţă vor purta menţiunea "conform cu originalul", iar copiile de pe alte înscrisuri vor purta menţiunea "conform cu înscrisul aflat la dosar". Pentru hotărârile judecătoreşti nedefinitive sau desfiinţate se menţionează acest aspect pe copia eliberată. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.".

Relativ la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prezentul litigiu este generat de refuzul exprimat de pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă de rambursare către candidatul independent A. a cheltuielilor electorale în sumă de 2600 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale REGP nr. x/19.05.2016, REGP nr. 1722/19.05.2016 şi REGP nr. 1728/19.05.2016 emise de S.C. B. S.R.L., reprezentând "cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală tip afişe", pe motiv că sunt încălcate dispoziţiile art. 481 alin. (1) coroborat cu art. 319 alin. (2) Codul fiscal.

Autoritatea pârâtă a justificat măsura luată prin aceea că facturile anterior menţionate nu îndeplinesc condiţiile de rambursare, respectiv condiţia de documente justificative, întrucât nu a fost indicat judeţul la rubrica referitoare la adresa furnizorului, respectiv că, la rubrica privind adresa beneficiarului, lipseşte numărul.

În cauză, facturile fiscale în discuţie cuprind la adresa furnizorului localitatea (Tg. Mureş), strada şi numărul, lipsind judeţul. Pe de altă parte, este indicată denumirea furnizorului, codul de identificare fiscală şi numărul de înregistrare în registrul comerţului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază, în acord cu reţinerile instanţei de fond, că au fost menţionate suficiente elemente cu privire la furnizor pentru ca acesta să poată fi identificat fără dubiu, omisiunea indicării judeţului nefiind de natură a ridica vreo îndoială asupra identităţii societăţii furnizoare. În acest sens, este de notorietate situarea localităţii Târgu Mureş în judeţul Mureş, neexistând vreo localitate cu aceeaşi denumire în alt judeţ.

Cu privire la cumpărător, se constată de asemenea că au fost indicate numele, localitatea, blocul, apartamentul, judeţul precum şi codul numeric personal, existând astfel elemente suficiente şi pentru identificarea acestuia.

Înalta Curte consideră că lipsa acestor elemente de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispoziţiilor art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal, atât timp cât restul menţiunilor permit identificarea furnizorului/cumpărătorului, fără a exista un risc de confuzie.

Lipsa menţionării judeţului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conţinutul şi legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reţinut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăţi în identificarea cu certitudine a furnizorului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor menţiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realităţii şi legalităţii achiziţiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menţionarea unei adrese de domiciliu a cumpărătorului incompletă, dar care conţine suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor şi care, coroborată cu celelalte menţiuni ale facturii, conduce la concluzia realităţii tranzacţiei.

Recurenta-pârâtă a susţinut că obligativitatea includerea menţiunii judeţului de domiciliu în cuprinsul adresei furnizorului din factura fiscală şi a numărului la adresa beneficiarului reiese din dispoziţiile art. 481 din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora prin documentele justificative prevăzute la art. 48 alin. (1) - (5), (7) şi (9) se înţelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, în acord cu dispoziţiile Codul fiscal, aspect care nu exclude însă, înainte de introducerea lor prin art. I pct. 2 din OUD nr. 44/2016, cunoaşterea şi aplicarea ca atare a dispoziţiilor Legii nr. 227/2017 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu erau în vigoare nici la data realizării cheltuielii de către reclamant (19.05.2016), nici la data depunerii cererii de rambursare şi a documentelor justificative însoţitoare (04.07.2016), astfel încât nu sunt aplicabile prezentei cauze, fiind invocate cu nerespectarea principiilor aplicării în timp a legii civile. Astfel, dispoziţiile art. 481 din Legea nr. 334/2006 au fost introduse în actul normativ prin O.G. nr. 44 din 02.09.2016, iar H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora a fost abrogată anterior perioadei de referinţă (scrutinul electoral desfăşurat la 05.06.2016), prin H.G. nr. 105 din 20.02.2009.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinţei nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electrorală Permanentă împotriva sentinţei nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.