Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 565/2020 AI generated

Challenging administrative assessment report: appeal dismissed for missing statutory 15-day deadline.

Case Number Decizia nr. 565/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as time-barred, thereby upholding the lower court's judgment which had previously rejected the appellant's challenge to an integrity agency's assessment report due to late filing. The dispute, a contentious administrative case, concerned the legality of an assessment report issued by the National Integrity Agency, with the appellant arguing that their initial objection was filed within the statutory period; however, the court determined that the appeal against the lower court's decision was filed one day after the expiration of the 15-day deadline calculated from the date the decision was served. The decision relies on Articles 20 of Law No. 554/2004 and Articles 185, 186, 489, and 499 of the New Code of Civil Procedure, establishing that strict compliance with statutory appeal deadlines is a matter of public order, and that failure to meet the imperative deadline results in the loss of the right to appeal (decădere) and renders the appeal null and void, precluding any review on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 248 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Challenging administrative assessment report: appeal dismissed for missing statutory 15-day deadline: The dispute, a contentious administrative case, concerned the legality of an assessment report issued by the National Integrity Agency, with the appellant arguing that their initial objection was filed within the statutory period; however, the court determined that the appeal against the lower court's decision was filed one day after the expiration of the 15-day deadline calculated from the date the decision was served. The decision relies on Articles 20 of Law No. 554/2004 and Articles 185, 186, 489, and 499 of the New Code of Civil Procedure, establishing that strict compliance with statutory appeal deadlines is a matter of public order, and that failure to meet the imperative deadline results in the loss of the right to appeal (decădere) and renders the appeal null and void, precluding any review on the merits.

Keywords

AI generated
statutory deadlines late filing review period challenge of administrative decisions contentious procedure cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Cited in the dispositive as the procedural basis governing the form of the decision when the appeal is dismissed without examining the merits.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
112/2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.07.2017 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin.
art. 28 din Legea nr. 554/2004
Susţine în esenţă recurentul - reclamant că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi art.
art. 248 C. proc. civ
554/2004 şi art. 248 C. proc. civ., având în vedere că, în realitate a primit Raportul de evaluare la data de 02.05.2017 iar contestaţia a fost depusă la poştă în data de 17.05.2017, adică în termenul de 15 zile prevăzut de lege.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the main legal basis in the dispositive for dismissing the appeal as null because it was not motivated within the statutory deadline.

art. 499 C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural basis governing the form of the decision when the appeal is dismissed without examining the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 15.06.2017 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Contencios Adminisrativ şi Fiscal cauza având ca obiect contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare din 10.04.2016, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x şi cererea de suspendare a executării acestuia, urmare sentinţei civile nr. 964/CA/12.06.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov prin care s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi s-a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Braşov a competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta ANI.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 112/2017 din 03 iulie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei Raportului de evaluare, invocată din oficiu de instanţă, şi, în consecinţă a respins, ca tardiv formulată, contestaţia reclamantului A. împotriva Raportului de evaluare din 10.04.2016, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.04.2017.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 112/2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.07.2017 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre legală soluţionare primei instanţe.

Susţine în esenţă recurentul - reclamant că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi art. 248 C. proc. civ., având în vedere că, în realitate a primit Raportul de evaluare la data de 02.05.2017 iar contestaţia a fost depusă la poştă în data de 17.05.2017, adică în termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat nulitatea recursului, pe considerentul că recurentul - reclamant doar menţionează generic textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula însă veritabile critici de nelegalitate împotriva sentinţei recurate.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii de fond, ca legală, cu consecinţa menţinerii raportului de evaluare, ca legal întocmit.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, tardivitatea recursului fiind invocată de reprezentantul intimatei - pârâte.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

În ce priveşte calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 112/2017 din 03 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-reclamant A. în data de 07 iulie 2017, conform Dovezii de înmânare ataşată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 24 iulie 2017, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

În cauză, cererea de recurs a fost depusă prin poştă, la data de 25 iulie 2017, conform ştampilei aplicată de serviciul poştal Rupea pe plicul de expediere aflat la dosarul instanţei de recurs, fiind înregistrată la instanţă în ziua următoare, respectiv în data de 26 iulie 2017, conform ştampilei aplicate pe cererea de recurs, ataşată la dosar, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., calea de atac fiind promovată la momentul la care hotărârea a devenit definitivă, prin nerecurare în termenul legal.

Prin urmare, se constată că recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Înalta Curte constată astfel, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 25.07.2017, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 24.07.2017.

Totodată, are în vedere dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs" precum şi dispoziţiile art. 489 alin. (1) din acelaşi act normative, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Deopotrivă, conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată, aşadar că, aceste norme instituie în sarcina recurentului obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii acestuia.

În cauză, astfel cum s-a reţinut anterior, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv formulat, aplicându-se astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că, neexercitarea dreptului procesual - în speţă, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamantul A., ca tardiv formulat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul promovat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 112/2017 din 3 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.