Compelled resolution of insurance guarantee claim extinguished by post-judgment administrative decision

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursuluide faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să oblige pârâtul la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă si expediata către pârâta FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2119 pronunţată în data de 06 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, admiţând acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, obligând pârâtul să soluţioneze cererea înregistrată sub nr. x/8.09.2016.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.

Prin recursul său recurentul a susţinut, în esenţă că, deşi, prin sentinţa pronunţată instanţa de fond consideră că apărările sale sunt întemeiate, în sensul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil, având în vedere că Legea nr. 213/2015 şi Norma 16/2015 prevăd o succesiune de operaţii administrative a căror îndeplinire întocmai şi în ordinea stabilită nu este compatibilă de principiu cu un termen total de 30 de zile, totuşi, în ciuda acestei juste aprecieri, instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a stabilit că în raport de data depunerii cererii ar fi în situaţia omosiunii de a soluţiona cererea. Or, este evident că instanţa s-a raportat numai la data depunerii cererii, omiţând faptul că înaintea soluţionării acestei cereri avea de soluţionat încă 60010 cereri din cele peste 70 000, iar singurul criteriu care-i permite soluţionarea cererilor în mod echitabil este ordinea înregistrării acestora, oricare alt criteriu ducând la favorizarea unor petenţi în detrimentul altora.

Astfel, deşi instanţa de fond a apreciat în mod corect că, în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 554/2004, totuşi a anulat acest raţionament obligând Fondul să soluţioneze cererea reclamantei, apreciind că termenul rezonabil ar fi depăşit, luând în considerare doar faptul că cererea sa ar fi fost înregistrată cu 9 luni în urmă şi neţinând cont de faptul că aceasta se află printre cei din urmă petenţi care s-au adresat Fondului, până la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 13/2015, majoritatea - peste 60.000 adresându-se anterior Fondului şi, prin urmare, Fondul este obligat să le soluţioneze acestora cererile înaintea cererii reclamantei.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei de fond şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză, ci Concluzii Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 22.08.2019 a fost înregistrată la instanţă Nota depusă de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cuprinsul căreia se solicită a se lua act de faptul că, prin Decizia nr. 10783/07.11.2017 Fondul a soluţionat cererea la care a fost obligat prin sentinţa de fond, fapt pentru care acţiunea a rămas fără obiect.

La respectiva Notă a fost ataşată şi Decizia nr. 17049/24.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în soluţionarea cererii de plată nr. x/08.09.2016.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat şi cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea " unui răspuns" cu privire la cererea sa de despăgubire înaintată în data de 27.07.2016 şi înregistrată în data de 08.09.2016 sub nr. 60011, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. x din data de 08.09.2016.

Înainte de a proceda la expunerea şi analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât şi a legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată că, faţă de cele susţinute şi dovedite de recurentul - pârât, cererea de plată formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/08.09.2016, a fost soluţionată de Fond la data de 24.09.2018, sens în care a fost emisă Decizia nr. 17049, suma stabilită fiind şi achitată reclamantei, conform Borderoului şi Ordinului de plată, ataşate la dosar.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 06.06.2017, iar la data de 24.09.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 17049/24.09.2018, privind cererea de plată nr. x/08.09.2016, care a fost analizată în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din data de 17.09.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulată de petenta - reclamată A. pentru suma de 13.500 RON -daune morale, respingându-i-se cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În acest context, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Astfel, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluţionarea cererii de plată înregistrată sub nr. x/08.09.2016, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii (27.01.2017) ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 17049/24.09.2018, prin care, urmare a analizării în şedinţa Comisiei speciale din data de 17.09.2018 (ulterior pronunţării sentinţei recurate) a fost admisă în parte, cererea de plată antereferită, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin soluţionarea cererii de plată a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluţionarea acesteia este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins, ca atare.

În pronunţarea acestei soluţii Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.

Aşadar, se reţine că, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi în exercitarea căilor de atac.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea recurentului-pârât la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire înregistrată sub nr. x/08.09.2016, iar această cerere a fost soluţionată de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin Decizia nr. 17049/24.09.2018, Înalta Curte reţine că pretenţia reclamantei a fost satisfăcută şi, în consecinţă, acţiunea formulată de aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă, ca atare.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2479 din 29 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2119 din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi în rejudecare,

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.