Guarantee Fund appeal rejected; ordered to rule on insurer-insolvency compensation claim

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei, obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/12.01.2016, în sumă de 4.829,19 RON.

Prin întâmpinarea formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 359 din 02 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/12.01.2016, şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate; admiterea excepţiei inadmisibilitatii şi, pe calc de consecinţă, respingerea actiunii ca inadmisibilă, in raport de disp. Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor; pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata; cu obligarea intimatei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a relevat, foarte, foarte pe larg, aspectele prealabile ale cauzei, în referire la cererea de plată şi sentinţa recurată, pe care a criticat-o ca netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale şi vădit eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, precum şi a unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Prezenta cauză nu a avut ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere totală sau parţială, emisă în baza art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, a sumelor pretinse de reclamantă, mai ales, că nu există în prezent o astfel de decizie, necunoscând care va fi soluţia ce se va da acestei cereri, iar obiectul cauzei, de care instanţa era ţinută, în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil, consacrat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., era acela de a obliga F.G.A. la întocmirea şi eliberarea unui răspuns la cererile formulate de intimata-reclamantă, dar, care vizau plata unei sume de bani.

Subliniază recurentul-pârât că acesta a fost motivul pentru care a apreciat că prezenta cerere este inadmisibilă, întrucât petitul acţiunii viza emiterea unui răspuns, dar, cu privire la anumite sume de bani, mai exact, la plafonul maxim stabilit prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 (450.000 RON).

Ţinând seama că Legea nr. 213/2015 constituie norma juridică care reglementează materia procedurii de soluţionare a cererilor de plată, şi având în vedere că prevederile acestei legi nu stabilesc în sarcina F.G.A. un termen de soluţionare a cererilor de plată, ţinând cont că lipsa răspunsului la cererea de plată depusă de intimata-reclamantă, nu constituie un refuz de soluţionare, şi nici o nesoluţionare în termenul de 30 de zile stabilit de Legea contenciosului administrativ, ţinând seama că nu se poate reţine în sarcina F.G.A. o culpă sau intenţia de a nu soluţiona cererea de plată în discuţie, recurentul-pârât apreciază că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în ceea ce priveşte termenul de soluţionare a cererilor de plată, respectiv, 30 de zile de la depunerea acestora.

Or, în lipsa unei dispoziţii în Legea nr. 213/2015, cu privire la stabilirea unui termen pentru soluţionarea cererilor de plată, şi ţinând cont că Legea nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susţine că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă sub aspectul neîndeplinirii condiţiei speciale a "nesoluţionării în termenul legal" a cererii de plată.

În continuare, recurentul-pârât a susţinut că cererea de plată formulată de intimată şi înregistrată la F.G.A. nu are caracterul unei cereri, în sensul Legii nr. 554/2004 şi, în concluzie, acţiunea formulată de intimata-reclamantă în prezenta cauză nu este o acţiune în contencios administrativ, ci este o acţiune de drept comun, dat fiind faptul că a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la emiterea unui răspuns prin care să oblige F.G.A. la plata unei anumite sume.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, prin care, în principal, a solicitat anularea recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate într-unul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a sentinţei civile recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Noţiunea de autoritate publică este definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în desfăşurarea activităţii sale, rcurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor acţionează în regim de putere publică.

Calitatea de garant al Fondului, în vederea plăţii despăgubirii creditorilor de asigurări, este evidenţiată atât prin denumire, cât şi prin dispoziţiile legale ce îi sunt aplicabile. Nicăieri, în cuprinsul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor ori al altui act normativ, nu se prevede subrogarea de drept a F.G.A. în drepturile şi obligaţiile procesuale ale societăţii de asigurare, în cazul existenţei pe rol a unei acţiuni în pretenţii pornite împotriva acesteia.

Dimpotrivă, legea prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potenţialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ce priveşte pretenţia pe care o au faţă de societatea de asigurare aflată în faliment şi care debutează, potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, cu sesizarea Fondului cu o cerere scrisă de despăgubire sau de plată însoţită de documente justificative.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind F.G.A., creditorii de asigurări, beneficiari ai despăgubirilor, sunt: persoana asigurată, care este persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; beneficiarul asigurării, respectiv terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; persoana păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă), şi anume, persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Cadrul normativ şi regulile pentru plata despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt fixate prin norme speciale, derogatorii, circumscrise falimentului asigurătorului şi protecţiei legale a creditorilor de asigurări în cadrul acestei proceduri. Dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la F.G.A. se naşte la data publicării deciziei prin care Fondul constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare. Totodată, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, Fondul de Garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

Dispoziţiile înscrise în Legea nr. 213/2015 (art. 14) instituie o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări. Totodată, dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziţie de Legea nr. 213/2015 şi prevăzută de art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, care stipulează că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme."

Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul va emite o decizie care, în situaţia în care petentul nu este mulţumit de modalitatea de soluţionare a cererii de plată (în sensul respingerii parţiale sau totale a cererii de plată), aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiţie.

Or, procedura administrativă de plată a despăgubirilor reglementată prin actul normativ sus menţionat a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe o poliţă de asigurare civilă auto, emisă de un asigurător aflat în faliment.

Actul normativ sus evocat prevede, în mod obligatoriu, sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de despăgubire sau de plată însoţită de documente justificative, deoarece Fondul acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurare, iar nu ca obligaţii proprii ale asigurătorilor în faliment, plăţile fiind achitate sau acoperite exclusiv prin procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile legale speciale, de vreme ce între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie, nu există niciun raport juridic.

Potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Intimata- reclamantă A. S.R.L., care are calitatea de creditor de asigurare (necontestată în cauză), a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 213/2015, scop în care, potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) din lege, a anexat înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care a rezultat cuantumul sumelor solicitate.

Din acest punct de vedere, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia să respecte prevederile Legii nr. 213/2015 şi, implicit, obligaţia să soluţioneze cererea de despăgubire cu privire la sumele datorate de asigurătorul aflat în faliment, deoarece, cererea de plată se soluţionează în raport de actele doveditoare anexate, chiar dacă Fondul nu a fost parte în cauză dintre asigurat şi asigurator.

Faţă de acestea, recurentul-pârât era obligat să soluţioneze cererea de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/12.01.2016, prin emiterea unei decizii în acest sens, aşa cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească recurată, în mod corect şi legal.

De altfel, termenul scurs de la data înregistrării cererii de plată formulate de către intimata-reclamantă nu este rezonabil, existenţa unui număr mare de cereri nu justifică întârzierea, în funcţie de numărul de solicitări, poziţia ocupată de cererea reclamantei, etc., cu privire la care, nici nu a făcut dovada.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, fiind corectă şi legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR împotriva sentinţei civile nr. 359 din 02 februarie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2020.