Denial of suspension for ban on CNSAS council member's access to investigative databases; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, B., C. şi D., solicitând instanţei: anularea deciziei din data de 26.06.2019 a Biroului de Coordonare al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securităţii, menţionata in procesul-verbal nr. x (Anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată) din data de 26.06.2019 al şedinţei Biroului de Coordonare, prin care i-a fost interzis accesul direct si nemijlocit la formele de evidenta (bazele de date) ale Direcţiei Investigaţii din cadrul CNSAS si s-a dispus scoaterea din uz a computerului folosit de reclamanta atât pentru accesarea bazelor de date existente in cadrul CNSAS, cat si pentru alte activităţi curente, in vederea îndeplinirii atribuţiilor de membru al Colegiului CNSAS; obligarea pârâtului CNSAS la restabilirea dreptului de acces la evidenta informatica (bazele de date) existente in cadrul Direcţiei Investigaţii a CNSAS, in vederea consultării acestora pentru desfăşurarea activităţii si îndeplinirea atribuţiilor de membru al Colegiului CNSAS, şi obligarea pârâţilor persoane fizice, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 EURO cu titlu de daune morale; cu obligarea pârâţilor persoane fizice, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral contestat până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a prezentei cauze.

Pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pârâţii B., C. şi D. au formulat întâmpinare faţă de cererea de suspendare formulată de către reclamantă, prin care au solicitat instanţei respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Cu titlu prealabil, pe cale de excepţie, pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat lipsa de interes a reclamantei în formularea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

Prin întâmpinare, s-a invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. şi D., în raport de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., însă, în urma dezbaterilor din sedinta de judecată din 21.01.2020, s-a revenit asupra invocarii exceptiei context in care instanta nu a mai analizat-o în cadrul cererii privind suspendarea executării actului.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă publică de la 21 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins excepţia lipsei interesului reclamantei şi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării actului formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pârâţii B., C. şi D..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, rejudecând în fond cererea de suspendare, admiterea acesteia şi să se dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral contestat până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a cauzei.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a relevat succintă prezentare a situaţiei de fapt şi a criticat încheierea recurată pentru nelegalitate fiind rezultatul greşitei interpretări şi aplicări atât a dispoziţiilor art. 2 lit. ş) şi ţ) din Legea nr. 554/2004, cât şi a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 24/2008 invocate prin acţiunea formulată, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În ceea ce priveşte pretinsa neîndeplinire în cauză a condiţiei cazului bine justificat prin raportare la absenţa unei fapte vădit ilicite a pârâtului, cele reţinute de instanţa de fond sunt nefondate, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, prin ignorarea atât a scopului acestui act normativ, cât şi a atribuţiilor şi obligaţiilor membrilor Colegiului C.N.S.A.S.

Recurenta-reclamantă susţine că, deşi potrivit dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, membrii Colegiului C.N.S.A.S. au acces nelimitat la toate tipurile de documente ale fostei Securităţi, indiferent de instituţia care le deţine, inclusiv, la bazele de date şi orice forme de evidenţă, electronice sau de altă natură, iar limitarea acestui drept prin interzicerea accesului, în vederea consultării, la anumite forme de evidenţă creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, care, în opinia recurentei, se constituie într-un caz bine justificat, de natură să impună suspendarea executării actului administrativ, instanţa de fond consideră în mod greşit că nu se află în prezenţa unei fapte vădit ilicite a pârâtului, deoarece decizia acestuia ar fi justificată de suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei la 28.03.2018, acela de director al Direcţiei Investigaţii din cadrul C.N.S.A.S.

După părerea recurentei, dacă pârâtul ar fi considerat că membrii Colegiului C.N.S.A.S. nu ar trebui să aibă acces direct la bazele de date ale Direcţiei Investigaţii, ar fi trebuit ca acest aspect să se discute în cadrul Colegiului, care să propună modificarea actelor normative care reglementează funcţionarea C.N.S.A.S. în acest sens, şi nu să adopte o decizie prin care încalcă actele normative cu o forţă juridică superioară.

Apreciază recurenta-reclamantă că interpretarea pe care instanţa de fond o dă dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 este evident greşită, deoarece, în condiţiile în care, potrivit acestor dispoziţii, membrii Colegiului C.N.S.A.S. au acces nelimitat la toate tipurile de documente ale fostei Securităţi, indiferent de instituţia care le deţine, inclusiv la bazele de date şi orice forme de evidenţă, electronice sau de altă natură, deci, au acces la toate documentele primare, este absurd să le fie interzis accesul la bazele de date întocmite de o Direcţie din cadrul C.N.S.A.S. exclusiv pentru uşurarea accesului şi consultării acestor documente. Mai mult, arată recurenta, chiar pârâtul-intimat recunoaşte că există acces la una din aceste baze de date, denumită TOTAL, care ar fi trebuit să conţină, astfel cum îi spune şi denumirea, toate evidenţele din celelalte baze de date, dar care, în realitate, nu le conţine şi nu este actualizată.

În raport de cele menţionate, susţinerea instanţei că există o diferenţă între ipoteza normei de la art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008 şi situaţia reclamantei, care, în opinia instanţei, justifică măsura luată de pârât, este una eronată, cum eronată este şi reţinerea de către instanţă a faptului că niciuna din părţi nu ar fi susţinut că, potrivit legii, membrii Colegiului C.N.S.A.S. au un drept de acces direct şi nemijlocit la evidenţele Direcţiei Investigaţii. În realitate, recurenta-reclamantă exact acest lucru îl susţine, iar prin formularea acţiunii solicită restabilirea acestui drept în calitatea sa de membru al Colegiului C.N.S.A.S., drept solicitat nu ca un privilegiu, ci pentru că este absolut necesar îndeplinirii atribuţiilor de membru al Colegiului C.N.S.A.S.

În fine, în condiţiile în care C.N.S.A.S. este o autoritate publică şi membrii Colegiului C.N.S.A.S. exercită un serviciu public, iar prin interzicerea dreptului unui membru al Colegiului de acces la bazele de date şi evidenţele informatizate ale C.N.S.A.S. este perturbat grav serviciul public pentru îndeplinirea căruia a fost înfiinţată această instituţie, prin ingerinţa în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale membrilor Colegiului C.N.S.A.S., recurenta-reclamantă apreciază că este în mod evident îndeplinită şi condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente pentru a fi dispusă în cauză măsura suspendării executării actului administrativ contestat.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a formulat întâmpinare în recurs, prin care, cu titlu prealabil, pe cale de excepţie, a invocat tardivitatea formulării cererii de recurs, iar, pe fond, respingerea cererii de recurs, ca fiind nefondată, cu consecinţa menţinerii, ca temeinică şi legală, a încheierii recurate, precum şi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului- pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile formulate de recurenta- reclamantă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte reţine că, cererea de suspendare a executării Deciziei din data de 26.06.2019, adoptată de Biroul de Coordonare al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este formulată de recurenta-reclamantă A. în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumţie de legalitate, de autenticitate şi veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuşi titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiţionată de existenţa unor cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative, al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Înalta Curte reţine că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecăţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Astfel, se constată că, în cauză, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 638 din 16 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei de anulare a Deciziei a cărei suspendare se solicită pendinte.

Aşadar, având în vedere dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că cerinţa existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită în cauză, prezumţia de legalitate fiind susţinută cu prisosinţă în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În cauza de faţă, Înalta Curte observă incident efectul pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aşa cum a subliniat şi ICCJ în jurisprudenţa sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al -lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Chiar provizorie, această autoritate de lucru judecat, ea nu poate fi ignorată în cauza de faţă şi cu atât mai puţin contrazisă printr-o eventuală apreciere contrară, chiar pe baza unui control sumar al fondului, în sensul că decizia atacată ar fi afectată de o îndoială serioasă asupra legalităţii sale.

O altă instanţă, care a realizat în concret, un control de fond asupra aceluiaşi act administrativ, şi a statuat că acesta nu este afectat de vicii de nelegalitate, este statuare jurisdicţională suficientă, aşadar, în opinia Înaltei Curţi, pentru a se reţine aparenţa de drept, într-o cerere de suspendare, destinatarului actului administrativ contestat.

Chiar şi răspunzând criticii de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte o apreciază nefondată.

Recurenta- reclamantă A. a fost numită membru al Colegiului C.N.S.A.S., şi nu mai avea calitatea de director al Direcţiei Investigaţii, anterior deţinută, ceea ce denotă că, interzicerea accesului acesteia, direct şi nemijlocit, la formele de evidenţă ale Direcţiei este una legală.

În plus, ca membru al Colegiului, are acces la notele de constatare, dar şi la documentaţia aferentă acestor note, are acces la aplicaţia TOTAL, care este identică cu evidenţele anterioare şi are repartizat şi un alt calculator, ceea ce înseamnă că actul administrativ a cărui suspendare o solicită nu îi interzice, în niciun fel accesul la documente, cum neîntemeiat pretinde aceasta.

Actul administrativ respectiv nu interzice accesul recurentei-reclamante, membru al Colegiului C.N.S.A.S., la respectivele documente şi evidenţe enunţate de legiuitor la art. 31 din OU.G. nr. 24/2008, ci a prevăzut exclusiv interzicerea accesului recurentei la formele de evidenţă ale Direcţiei Investigaţii şi scoterea din uz a computerului care a aparţinut acesteia, în calitatea sa de director al Direcţiei Investigaţii.

Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia privind prevenirea unei pagube iminente în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justficat, ba, mai mult, recurenta-reclamantă invocă aceleaşi aspecte de fond ca în cererea în anulare, şi nu a dovedit existenţa unei pagube, ceea ce înseamnă că instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 14 din aceeaşi lege, sentinţa de fond urmând a fi menţinută.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă A., interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. ş) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 fiind corectă şi legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

Totodată, conform art. 453 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-reclamante să plătească intimatului-pârât suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, cu aplicarea art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de şedinţă publică de la 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă să plătească intimatului-pârât CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2020.