Retroactive wage equalization for public staff under Art. 1(5¹) OUG 83/2014 and procedural capacity of secondary budget officers

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au formulat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL CRAIOVA, plângere împotriva Hotărârii 10/17.03.2017 pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins contestaţia înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3899 din 24 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, având ca obiect "obligare emitere act administrativ"; a anulat în parte, în privinţa reclamanţilor, Hotărârea nr. 10/17.03.2017 adoptată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova şi a anulat în parte, în privinţa reclamanţilor, Decizia nr. 4/3.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova; a obligat pârâtul Preşedintele Curţii de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 1.08.2016, şi a obligat pe pârâta Curtea de Apel Craiova să plătească fiecărui reclamant diferenţele dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, reclamanţii A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., solicitând: admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând:obligarea Preşedintelui Curţii de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015- "la zi şi în continuare", aşa cum s-a cerut, în loc de 01.08.2016, cum s-a acordat, cât şi pârâta CURTEA DE APEL CRAIOVA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate rejudecarea procesului, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte plata diferenţelor salariale şi respingerea acţiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., dar care poate fi încadrat pe pct. 8, art. 488 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că în mod nejustificat instanţa a obligat pârâtul Preşedintele Curţii de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi doar până la data de 01.08.2016, în loc de "la zi şi în continuare", aşa cum s-a solicitat, respectiv, până la data de 01.10.2016, având în vedere că de la această dată, şi nu de la data de 01.08.2016 au fost date în plată drepturile salariale recalculate în urma Hotărârii nr. 10/17.03.2017, adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, raportat la Decizia nr. 4/3.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, arătând recurenţii că sunt lipsiţi, astfel, de diferenţele dintre drepturile salariale recalculate potrivit acestei Hotărâri, şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.08.2016- 01.10.2016, respectiv, 2 luni.

Precizează recurenţii- reclamanţi că nu există nicio justificare în acest sens, şi nici nu a fost motivat de ce nu au fost acordate diferenţele dintre drepturile salariale recalculate potrivit hotărârii, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor pentru perioada 01.08.2016 - 01.10.2016.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurent-pârâtă CURTEA DE APEL CRAIOVA a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate.

Cu titlu prealabil, a invocat lipsa calităţii sale procesuale- pasive cu referire la plata diferenţelor salariale la care instanţa a obligat-o, arătând că un prim aspect al nelegalităţii sentinţei recurate vizează faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat pe această excepţie şi, astfel, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de fond în mod eronat a obligat-o la plata diferenţelor salariale, întrucât, Curtea de Apel Craiova nu este angajatorul reclamanţilor, raporturile de muncă ale acestora fiind stabilite cu Tribunalul Dolj, unde îşi desfăşoară activitatea în calitate de personal auxiliar.

Prin urmare, în speţă, obligaţia de plată a diferenţelor salariale solicitate de către reclamanţi revine Tribunalul Dolj, ca ordonator terţiar de credite, iar nu Curţii de Apel Craiova care, într-un asemenea caz, este ordonator secundar de credite.

Ca urmare, susţine recurenta-pârâtă că obligaţia efectivă de a achita drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparţine acestor instanţe, ca ordonatori terţiari de credite, în timp ce legea nu recunoaşte ordonatorului secundar atribuţia de plată.

În altă ordine de idei, recurenta a arătat şi accepţiunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, şi, pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de caracterul exclusiv al competenţei (una şi aceeaşi atribuţie trebuie să aparţină unei singure autorităţi publice), concluzionează că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care salariatul se află în mod direct legat în raporturi de muncă (în speţă, Tribunalul Dolj), întrucât acesteia îi aparţine prerogativa acordării drepturilor salariale.

Pe fond, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material, dându-le o aplicare greşită, împrejurare care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, recurenta arată că stabilirea drepturilor salariale ale personalului cu aceeaşi funcţie, prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, cu luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, s-a făcut în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, prevederi ce au fost clarificate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016, şi care nu pot fi aplicate retroactiv, respectiv, de la data de 9 aprilie 2015, aşa cum a stabilit prima instanţă.

În ceea ce priveşte apariţia Legii nr. 71/2015, cu referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, recurenta-pârâtă a susţinut că, prin norma legală de la art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, legiuitorul a urmărit egalizarea salariilor de bază ale personalului menţionat în textul de lege, în sensul eliminării diferenţelor salariale existente la data respectivă, dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii, prin raportare la nivelul maxim şi, în aplicarea acestui text de lege, Preşedintele Curţii de Apel Craiova a emis Decizia nr. 7/29.03.2017, prin care s-a făcut egalizarea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit în cadrul acestei instituţii.

Totodată, susţine recurenta că nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015, nu poate fi aplicată retroactiv pentru a justifica acordarea drepturilor salariale cu începere de la data de 09.04.2015, întrucât deciziile Curţii Constituţionale se aplică pe viitor.

În plus, învederează faptul că recurenţii-reclamanţi nu deţin hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut dreptul la acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, care să determine cuantumul VRS la 405 RON, astfel încât solicitarea privind acordarea acestor creşteri cu începere de la data de 09.04.2015 nu are temei legal.

Recurenta- pârâtă arată că, în cazul tuturor reclamanţilor, instanţa trebuia să ţină cont de dispoziţiile art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, conform formei în vigoare la data de 09.04.2015 şi, prin urmare, apreciază că la nivelul datei de 09.04.2015, nu poate fi avut în vedere decât nivelul maxim de salarizare rezultat din aplicarea legilor de salarizare, fără a lua în calcul diversele hotărâri judecătoreşti obţinute de alţi salariaţi, prin care au obţinut drepturi băneşti.

În fine, arată recurenta că în cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor arondate, la data de 09.04.2015 nu a existat nivel de salarizare maxim raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Părţile şi-au formulat, reciproc, întâmpinare cu privire la recursul celeilalte, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanţii, personal auxiliar şi conex în cadrul Curţii de Apel Craiova, au învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu o cerere de anulare a Hotărârii nr. 10/17.03.2017, pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins contestaţia înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, în esenţă, solicitând emiterea unei noi decizii de încadrare, cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de încadrare brut lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 16 ianuarie 2014, precum şi acordarea noilor salarii conform prevederilor Legii nr. 71/2015, începând cu luna aprilie 2015- la zi, şi în continuare.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor, cu consecinţa obligării Preşedintelui Curţii de Apel Craiova să emită decizii prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 1.08.2016, şi obligării pârâtei Curtea de Apel Craiova să plătească fiecărui reclamant diferenţele dintre drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamanţilor, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursurile sunt admisibile, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

În ce priveşte recursul declarat de recurenta- pârâtă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte reţine că o critică de nelegalitate, în plus, formulată de recurentă, priveşte calitatea sa procesuală pasivă, cu referire la plata diferenţelor salariale la care instanţa a obligat-o, susţinând aceasta că, deşi deţine calitatea de ordonator secundar de credite, nu exercită atribuţia plăţii efective a acestor drepturi, în opinia recurentei, această obligaţie revenind instanţei unde funcţionează recurenţii-reclamanţi, în speţă, Tribunalului Dolj, ca ordonator terţiar de credite.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reţinând că prima instanţă nu a obligat pârâta, în sine, efectiv, să achite diferenţele şi drepturile salariale solicitate de reclamanţi, ci să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţie care se înscrie în sfera atribuţiilor legale ce-i revin recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite.

Aşadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituţia angajatoare- Tribunalul Dolj, dar recurentei-pârâte îi revine obligaţia asigurării cadrului necesar efectuării plăţii, respectiv, a îndeplinirii tuturor operaţiunilor şi formalităţilor de ordin administrativ care să permită încasarea de către recurenţii- reclamanţi a sumelor ce li se cuvin în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Curtea de Apel Craiova este ordonatorul secundar de credite şi emitentul deciziilor de salarizare, astfel că, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a soluţionat cauza, criticile recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova fiind nefondate.

În cauză, reclamanţii, personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Dolj, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea şi plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv, obligarea la emiterea de noi decizii de încadrare salarială, dar şi la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoaşterea dreptului la o anumită modalitate de calcul şi la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului de credite, apărările recurentei-pârâte, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale, este neîntemeiată.

Refuzul recurentei Curtea de Apel Craiovade a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi grefierilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei- pârâte Curtea de Apel Craiova în susţinerea lipsei calităţii sale procesual- pasive sunt nefondate, şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală, iar judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, considerente pentru care, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. nu este incident, sentinţa recurată fiind legală şi la adăpost de orice critică.

Cât priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, recursurile declarate în cauză fiind nefondate şi urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut, şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia Curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentei-pârâte că în mod nelegal a fost admisă cererea recurenţilor-reclamanţi de acordare a valorii de referinţă sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută.

De asemenea, refuzul recurentei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor-reclamanţi şi ale recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat, iar recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. şi de recurenta- pârâtă CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinţei nr. 3899 din 24 octombrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2020.