Insured’s fire-exclusion claim against Guarantee Fund rejected; appeal dismissed, judgments affirmed

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, contestaţie împotriva Deciziei nr. 3354/28.12.2016 emisă de pârât, solicitând: admiterea cererii, anularea Deciziei contestate şi, pe fond, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 25.000 Euro.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2957 din 18 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 14 iunie 2017 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea administrării de probe, probe care i-au fost respinse prin încheierea recurată; în subsidiar, casarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, dispunând, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 3354/28.12.2016 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins cererea sa de plată a sumei de 25.000 Euro, cu titlu de despăgubire, şi obligarea pârâtei la plata acestei despăgubiri; cu cheltuieli de judecată, la fond şi în recurs.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- reclamant a criticat hotărârile primei instanţe pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond, prin încheierea recurată, în mod neîntemeiat a respins proba cu martori solicitată, dar şi proba cu expertiză, nesocotind dreptul său la apărare, iar, în ce priveşte sentinţa recurată, a arătat că este nelegală.

A susţinut recurentul că, Decizia F.G.A. atacată nu este motivată, întrucât, se limitează la a face trimitere către procesul-verbal de intervenţie întocmit de M.A.I., şi, în al doilea rând, soluţia de respingere a despăgubirilor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6.4. din Condiţiile de asigurare, în legătură cu temeiul reţinut, susţinând faptul că nu a semnat niciodată condiţiile de asigurare invocate, şi nici nu a luat cunoştinţă în alt mod de ele, astfel încât să-i fie opozabile, apreciind că, sub acest aspect, nu poate fi reţinută motivarea hotărârii primei instanţe.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai susţinut că, în mod nelegal s-a reţinut că există o cauză exoneratoare de răspundere a asigurătorului.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 19.06.2018, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, menţinerea în tot a sentinţei recurate şi, în consecinţă, a Deciziei nr. 3354/28.12.2016, emise de pârât, ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cât priveşte încheierea de şedinţă din 14 iunie 2017, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins proba cu martori solicitată de către acesta, dar şi proba cu expertiză, apreciind că nu sunt utile soluţionării cauzei.

Înalta Curte constată critica, că este nefondată.

Pe lângă aspectele de netemeinicie aduse în discuţie de către recurent, sub aspectul concludenţei probatoriilor solicitate şi necesităţii administrării acestora, care nu pot face obiect al controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte aminteşte că problema admiterii sau neadmiterii unei probe reprezintă atributul exclusiv al instanţei de fond, aceasta fiind singura în măsură, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, să aprecieze utilitatea şi concludenţa unei probe.

Împrejurarea că instanţa de fond a respins probele solicitate de recurentul-reclamant, deopotrivă, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al acestuia, în garantarea respectării acestui drept intrând toate celelalte principii şi garanţii procesuale, pe deplin respectate de către instanţă, încât, critica este nefondată.

Criticile formulate în susţinerea recursului declarat împotriva sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, au vizat, în esenţă, două aspecte: în primul rând, a reluat susţinerile sale în sensul că Decizia F.G.A. atacată nu este motivată, întrucât, arată recurentul, se limitează la a face trimitere către procesul-verbal de intervenţie întocmit de M.A.I., şi, în al doilea rând, a arătat că soluţia de respingere a despăgubirilor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6.4. din Condiţiile de asigurare, în legătură cu temeiul reţinut, susţinând faptul că nu a semnat niciodată condiţiile de asigurare invocate, şi nici nu a luat cunoştinţă în alt mod de ele, astfel încât să-i fie opozabile, apreciind că, sub acest aspect, nu poate fi reţinută motivarea hotărârii primei instanţe.

Critica este nefondată.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, Decizia emisă de intimatul-pârât F.G.A. este motivată, atât în fapt, cât şi în drept, iar din cele consemnate în cuprinsul acesteia rezultă că, la adoptarea soluţiei de respingere a despăgubirilor solicitate, au fost avute în vedere înscrisurile prezentate, circumscris condiţiilor de asigurare şi prevederilor legale incidente, încât, nu se poate reproşa instanţei de fond o nelegalitate sub acest aspect.

În acest context, susţinerea recurentului-reclamant în sensul că nu a semnat niciodată condiţiile de asigurare, este nefondată, atare condiţii făcând parte din contractul de asigurare încheiat, din poliţa de asigurare pe temeiul căreia a formulat cererea de despăgubire, iar, pe de altă parte, nu prezintă relevanţă aspectul că nu ar fi ştiut care este conţinutul contractului, pe care, de altfel, l-a semnat.

În fine, Înalta Curte urmează a înlătura, ca nefondată, şi critica prin care recurentul-reclamant susţine că, în speţă, nu există nicio cauză exoneratoare de răspundere a asigurătorului.

Contrar susţinerilor acestuia, în Condiţiile de asigurare s-a prevăzut faptul că, pe parcursul derulării contractului, asiguratul este obligat să folosească şi să întreţină bunurile în bune condiţii şi în conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat (art. 11.5 lit. a) din Condiţiile privind asigurarea locuinţei B.).

Or, tocmai ceea ce i s-a reproşat recurentului-reclamant a fost nerespectarea acestei prevederi, care, prin conduita sa, a determinat producerea riscului asigurat (a aprins focul în curtea casei şi l-a lăsat nesupravegheat, iar vântul a favorizat propagarea focului), încât, legal a decis instanţa de fond că operează clauza exoneratoare de răspundere a asigurătorului.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte constată că criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. sunt nefondate, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu respectarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, sub aspectul condiţiilor de asigurare încheiate între părţi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs îl apreciază ca neîntemeiat. Înalta Curte are în vedere faptul că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, inclusiv arătarea motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar. Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a da satisfacţie acestui principiu nu este însă necesar ca instanţa de judecată să examineze şi să discute în mod special toate argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca ea să arate motivele de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti a fost subliniată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a arătat că însă că motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atâta timp cât instanţa a atins toate aspectele esenţiale ale argumentelor invocate de către părţi (cauza Albina versus România).

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a analizat argumentele reclamantului, cuprinzând analiza motivelor de fapt şi de drept, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, critica formulată de recurent fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul- reclamant A., ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 14 iunie 2017 şi împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 18 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2020.