Judicial review of judicial inspection dismissal resolution: absolute inadmissibility of appeal against irrevocable appellate ruling under special magistrates' disciplinary law

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.11.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI a formulat contestaţie împotriva ordonanţei de clasare nr. x/2016 emisă de către pârâta Inspecţia Judiciară la data de 03.11.2016.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 04.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bucureşti, respingând cererea ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Deopotrivă, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 04 aprilie 2017 a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 340 teza 1 C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia CEDO, art. 299 -316 C. proc. civ. şi O.U.G. nr. 58/2003.

În cadrul motivelor de recurs a susţinut recurentul că instanţa ar fi trebuit să invoce excepţia doar cu privire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi să reţină cauza spre judecare împotriva pârâtei Inspecţia Judiciară, astfel că, fie raportat numai la acest aspect procedural, consideră excepţia ca netemeinică, nelegală şi nefondată.

În ce priveşte fondul cauzei, consideră că inspectorul judiciar a cercetat speţa cu părtinire şi discreţionar, cu scopul de a împiedica înfăptuirea actului de justiţie şi a-i apăra pe făptuitori.

Organele de cercetare şi urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 dar şi din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, manifestând superficialitate, neglijenţă şi rea credinţă prin încălcarea legii în soluţionarea plângerilor penale formulate împotriva făptuitorilor B. şi C..

Solicită astfel admiterea acţiunii, casarea în tot a sentinţei recurate şi, fie reţinerea cauzei spre judecare, fie rejudecarea.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat două întâmpinări împotriva recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

În cadrul primei întâmpinări a invocat inadmisibilitatea recursului, prin raportare la prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii ca fiind legală şi temeinică.

Prin cea de-a doua întâmpinare formulată a invocat excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe considerentul că aspectele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la cele două întâmpinări, solicitând respingerea celor două excepţii invocate de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară şi admiterea recursului, casarea sentinţei şi adoptarea unei soluţii efective şi reparatorii, fie prin reţinerea cauzei spre judecare, fie trimiterea spre rejudecare instanţei de fond.

În cadrul Răspunsului la întâmpinare încadrează şi recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia CEDO.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Înainte de a păşi la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, Înalta Curte va analiza mai întâi admisibilitatea recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data sesizării instanţei -11.11.2016, reţinând că aceasta are prioritate faţă de excepţia nulităţii recursului, invocată de asemenea de intimata Inspecţia Judiciară, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În soluţionarea acestei excepţii Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., ce prevăd că "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Totodată, Înalta Curte reţine că articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1212 din 04 aprilie 2017, supusă spre analiză instanţei de control judiciar, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale oasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respingând, deopotrivă, ca neîntemeiate, atât excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A..

În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentinţa de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării instanţei - 11.11.2016- conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În speţă, se constată că rezoluţia de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, contestată de reclamantul A. a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menţionat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, conform căruia " rezoluţia de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menţionează că această rezoluţie de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară. Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor legii nr. 317/2004)

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. " de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească " definitivă şi irevocabilă" sau, după caz " Irevocabilă", se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească " definitivă".

Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 1212 din data de 04 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Rezoluţiei din data de 28.10.2016 de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 este definitivă.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinţei ce face obiectul judecăţii se regăseşte menţiunea că este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare nu are relevanţă, întrucât devin aplicabile dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei iar menţiunea inexacta din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, 11.11.2016 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 4 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.