Judicial salary equalization under O.U.G. No. 83/2014: Application of the maximum sectoral reference value for the justice system from the law's entry into force

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.09.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ. au formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Argeş contestaţie împotriva Ordinului de salarizare nr. 1470/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, solicitând următoarele:

în ceea ce-i priveşte pe toţi reclamanţii menţionaţi în anexa la cererea de chemare în judecată cu privire la Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017, iar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii YY. şi V. cu privire Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017, având în vedere prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, pct. 31 şi 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi dispoziţiile Deciziei ICCJ-HP nr. 23/2016, cu respectarea considerentelor sentinţei civile nr. 48/13.01.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, ale sentinţei civile 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj pronunţate în dosarul nr. x/2010, precum şi ale altor soluţii deja pronunţate la nivelul ţării, s-a solicitat obligarea:

Ministerului Justiţiei, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi aplicabile acestuia de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2001, să revoce Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017 şi Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017 şi să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi, în realizarea procesului de egalizare a indemnizaţiilor prevăzut de art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, urmând ca această instituţie să se raporteze la următoarele coordonate: să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON (aflată în plată la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 48/13.01.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, ale deciziei civile nr. 2509R/4.07.2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, ale sentinţei civile nr. 4332/23.09.2010 a Tribunalului Sălaj pronunţate în dosarul nr. x/2010, precum şi ale altor soluţii deja pronunţate la nivelul ţării), începând cu data de 09.04.2015 si pana la 01.12.2015; să realizeze egalizarea indemnizaţiilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care să se adauge 10%, rezultând un total de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) şi până la 01.10.2016 (data de referinţă a Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin Ordinul nr. 219/C/2017- după data de 01.10.2016, situaţia a fost reglată juridic, în baza Ordinului MJ nr. 4680/C/2016, modificat prin Ordinul nr. 219/C/2017, prin care valoarea de referinţă sectorială a fost stabilită la 445,5 RON începând cu data de 01.10.2016, drepturile băneşti fiind efectiv plătite începând cu luna ianuarie 2017); să vireze de urgenţă Tribunalului Bucureşti şi Tribunalului Argeş (pentru reclamanţii YY.

şi V. pentru perioadele în care aceşti reclamanţi au activat în cadrul Judecătoriei Câmpulung şi respectiv al Judecătoriei Costeşti şi care sunt vizate de Ordinul de salarizare nr. 1470/C/2017), fondurile necesare achitării imediate pentru fiecare reclamant în parte a: diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit; diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 şi până in ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit; dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective; sumei reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii PP., QQ., J., KK., U., W. Iuliana, K., L., LLL., GG., MMM., B., având în vedere că anexele la Ordinul de salarizare nr. 1490/C/2017 nu cuprind anumite perioade din intervalul 9.04.2015-01.10.2016, conform celor statornicite prin actul atacat, fiind omise, după cum rezultă: PP. (8.07-31.07.2016), QQ. (1.06.2015-31.07.2016), J. (1.06.2015-31.07.2016), KK. (1.07.2016-1.08.2016), U. (1.09.2015-30.07.2016), W. Iuliana (30.06.2016-1.08.2016), K. (1.07.2016-31.07.2016), L. (1.07.2016-31.07.2016), LLL. (31.05.2016-1.08.2016), GG. (9.04.2015-1.10.2015), MMM. (1.07.2016-31.07.2016), B. (1.07.2016-31.07.2016), au solicitat ca, la emiterea noilor ordine de salarizare conform celor solicitate mai sus şi la virarea fondurilor, pentru fiecare dintre reclamanţii menţionaţi, pârâtul Ministerul Justiţiei să aibă în vedere şi perioadele care au fost omise, iar noile ordine să fie emise pentru toată perioadă şi, de asemenea, pârâtul să vireze Tribunalului Bucureşti fonduri pentru plata diferenţelor salariale pentru întreagă perioada 09.04.2015-31.12.2016, deci şi pentru perioadele care au fost exceptate în mod eronat.

Au solicitat ca Tribunalul Bucureşti (în ceea ce-i priveşte pe toţi reclamanţii menţionaţi în anexa la prezenta cerere) şi Tribunalul Argeş (în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii YY. pentru perioada cât acesta a activat la Judecătoria Câmpulung şi V. pentru perioada cât aceasta a activat la Judecătoria Costeşti), în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2001, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi aplicabile acestora de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2001, să le achite efectiv: diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit; diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) şi venitul efectiv plătit; dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective; suma reprezentând actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie calculat de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective.

Prin întâmpinare pârâtul Tribunalul Bucureşti, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Tribunalul Argeş nu a formulat întâmpinare.

Prin cererea modificatoare, formulată la data de 01.02.2018, reclamanta TT. a solicitat să fie incluse în noile ordine de încadrare salarială şi sporul ştiinţific de doctor conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 sau, in subsidiar, să fie emis un nou ordin de încadrare în care să se ţină cont şi de titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 01.12.2012 până la 09.04.2015, precum şi în continuare.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, dând eficienţă lucrului judecat anterior.

Pârâtul Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 432 C. proc. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la solicitarea legată de achitarea diferenţelor salariale rezultate ca urmare a includerii sporului ştiinţific de doctor într-un eventual ordin de salarizare, solicitând admiterea acesteia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2117 din 4 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte cererea adiţională, a respins ca prescrisă acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta TT. în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale anterioare datei de 01.02.2015, a respins excepţia prescripţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale, invocate prin întâmpinări de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Tribunalul Bucureşti cu privire la cererea adiţională, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată cererea adiţională formulată de reclamanta TT., a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., toţi prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Argeş, a anulat parţial Ordinele nr. 1490/C/2017 şi nr. 1470/C/2017, emise de pârâtul Ministerul Justiţiei, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, a obligat pârâţii Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Argeş, în raport cu situaţia fiecărui reclamant, la plata diferenţelor salariale rezultate din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, a respins în rest cererea principală.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

A arătat recurentul că, deşi instanţa de fond a reţinut emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 prin care s-au stabilit indemnizaţiile intimaţilor-reclamanţi în funcţie de o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin acţiune, a apreciat că, la momentul pronunţării hotărârii, 09.11.2018, acest ordin nu a anulat sau revocat OMJ nr. 1490/C/2017, că nu au fost emise ordine individuale de salarizare că şi nu au fost plătite drepturile aferente perioadei 09.04.2015-30.06.2018.

Însă, prin OMJ nr. 2066/C/2018 nu se putea revoca OMJ nr. 1490/C/2017 întrucât acesta intrase în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Pe de altă parte, OMJ nr. 2066/C/2018 nu a fost emis urmare a constatării nelegalităţii OMJ nr. 1490/C/2017, ci ca urmare a emiterii Ordinului nr. 75/15.03.2018 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La art. 3 din OMJ nr. 2066/C/2018 se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, intimaţilor-reclamanţi le-au fost acordate drepturile salariale şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463.5 RON, solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Împotriva aceleaşi sentinţe au formulat recurs şi pârâtul Tribunalul Bucureşti şi reclamanta TT..

În opinia recurentului-pârât Tribunalul Bucureşti, în speţă nu se poate reţine vreo culpă a sa, având în vedere că acesta conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv de Ministerul Justiţiei prin acte administrative.

Se susţine că oricare ar fi obligaţia instituită în sarcina recurentului-pârât, trebuie să se aibă în vedere faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă faţă de executarea obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv al procedurii de execuţie bugetară. Delimitarea celor două obligaţii instituite în sarcina pârâţilor din această cauză este justificată ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiţiei atât a atribuţiilor de ordonator principal de credite, cât şi a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulate care determină pentru Tribunalul Bucureşti o imposibilitate reală şi efectivă de a pune în executare singur hotărârea judecătorească recurată.

Reclamanta TT., prin cererea de recurs formulată, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată, în sensul includerii în noile ordine de încadrare salarială a sporului ştiinţific de doctor sau în subsidiar emiterea unui nou ordin de încadrare în care să se ţină cont şi de titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 01.02.2015.

În opinia recurentei, instanţa de fond în mod nelegal a arătat că Ministerul Justiţiei are calitate de ordonator de credite şi numai actele emise de acesta ar confirma împărţirea sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurenţilor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Recursul declarat de reclamanta TT.

În cauza de faţă, cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Ordinelor de salarizare nr. 1490/C/2017 şi nr. 1470/C/2017, emise de Ministerul Justiţiei.

Prin cererea modificatoare, formulată la data de 01.02.2018, reclamanta TT. a solicitat să fie incluse în noile ordine de încadrare salarială şi sporul ştiinţific de doctor conform art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 sau, în subsidiar, să fie emis un nou ordin de încadrare în care să se ţină cont şi de titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 01.12.2012 până la 09.04.2015, precum şi în continuare.

Prin Sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamanta TT., cu motivarea că aceasta nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alţi judecători care deţin titlu de doctor în drept, astfel că nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 71/2015 pentru a -i fi recunoscute aceleaşi drepturi salariale cu aceştia.

Mai mult decât atât, corect s-a reţinut că situaţia de fapt avută în vedere la emiterea Ordinelor de salarizare nr. 1470/C/2017 şi nr. 1490/C/2017 nu poate fi alta decât cea stabilită prin decizia civilă nr. 4430/20.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, în care s-a statuat că specializarea reclamantei nu este în domeniul drept, motiv pentru care nu i se cuvin sumele compensatorii. S-a subliniat faptul că plata acestui drept se efectuează de Ministerul Justiţiei doar pentru judecătorii care au obţinut titlu de doctor în drept, fără a mai exercita o apreciere asupra utilităţii specializării reclamantei obţinute în domeniul ordine publică şi siguranţă naţională în activitatea de judecător în materie penală.

În concluzie, refuzul intimatului Ministerul Justiţiei de acordare a sumelor compensatorii faţă de titlu de doctor obţinut nu este nejustificat, motiv pentru care, nefiind în ipoteza legală, reclamanta nu poate pretinde acordarea dreptului, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond".

Faţă de efectul pozitiv al acestei hotărâri judecătoreşti, corect s-a reţinut că reclamanta TT. nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alţi judecători care deţin titlul de doctor în drept, astfel că nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 71/2015 pentru a-i fi recunoscute aceleaşi venituri salariale cu aceştia.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că hotărârea instanţei de fond care o validează este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material, fapt ce reclamă menţinerea ei.

Recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti

Din perspectiva motivului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esenţă, recurenţii-pârâţi au criticat faptul că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, atât în ceea ce priveşte data de la care s-a dispus acordarea valorii de referinţă sectoriale, cât şi cuantumul acesteia.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat pârâtul.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurenţilor că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordrea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referinţă de 405 RON, Înalta Curte reţine că este nefondată critica pârâţilor privind aplicarea acesteia numai după data de 01.10.2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupaţională "Justiţie".

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Ministerul Justiţiei în luna decembrie 2014 nivelul maxim de salarizare în plată era unul ce aduna la valoarea de referinţă sectorială de 291,98 RON majorările de 5%, 2% şi 11% obţinute de unii judecători prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, rezultând deci o valoare de referinţă sectorială totală de 347,10 RON, confirmată de altfel şi de Ordinul ministrului justiţiei nr. 4680/C/12.12.2016, în luna decembrie 2014 (deci inclusiv la 09.04.2015), la ordonatorul principal de credite Ministerul Justiţiei existând un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referinţă sectorială de care beneficiau judecătorii, asa cum acesta recunoaşte inclusiv prin motivele de recurs.

Deşi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ordonator principal de credite), începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentinţă producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie".

În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenţa constantă a celorlalte instanţe, prin care s-a reţinut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referinţă de 405 RON, de exemplu sentinţa civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj şi sentinţa civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

În acest context, urmează să fie înlăturată şi critica recurenţilor-pârâţi în sensul că au fost stabilite în mod corect drepturile salariale, începând cu 1 august 2016, pentru diferitele categorii profesionale, acestea fiind majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţie de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%, acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public, iar, ulterior, s-a dispus reclacularea începând cu data de 1 octombrie 2016 a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, avându-se în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2016.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), respectiv art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta TT. şi de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2117 din 4 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.