Parents uphold moral damages awards from Guarantee Fund despite fixed internal caps.

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.06.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se anuleze parţial Decizia nr. 20004/29.05.2019 de respingere parţială a cererii reclamanţilor de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, iar pe fond au solicitat admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanţi prin cererea de despăgubire din data de 25 mai 2016, şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale ca urmare a prejudiciului încercat de pierderea fiicei lor, C., după cum urmează:

- Către A.-tatăl defunctei, suma în cuantum de 446.008,29 RON cu titlu de daune morale şi 3.991,71 RON cu titlu de daune materiale;

- Către B.-mama defunctei, suma de 449.8991ei cu titlu de daune morale şi 101 RON daune materiale.

În fapt reclamanţii au arătat că la data de 25.05.2016 au depus o cerere de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care au solicitat intimatei emiterea unei Decizii de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrata la data mai sus-arătată.

Prin cererea depusă au solicitat să fie despăgubiţi ca urmare a prejudiciului încercat prin decesul intempestiv fiicei lor, în evenimentul rutier din data de 25 iunie 2014, astfel:

- Către A.-tatăl defunctei, suma in cuantum de 446.008,29 RON cu titlu de daune morale si 3.991,71 RON cu titlu de daune materiale;

- Către B.-mama defunctei, suma de 449.8991ei cu titlu de daune morale si 101 RON daune materiale.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 807 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a anulat în parte Decizia nr. 20004/29.05.2019, a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale şi morale cuvenite reclamanţilor la câte 150.000 RON pentru fiecare din reclamanţi, din care s-a constatat că suma de 75.198 RON pentru reclamant şi suma de 78.347 RON, pentru reclamantă, cu acest titlu, au fost deja achitaţi. A menţinut soluţia de respingere a cererii reclamanţilor de acordare a diferenţei de despăgubiri, până la concurenţa sumelor menţionate în cererile de despăgubire.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea în tot a acţiunii formulate de reclamanţi, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 20004/29.05.2014 emise în Dosarul de daună nr. RCA/B/10292.

Consideră recurentul că prima instanţă în mod greşit a admis în parte contestaţia formulată, deşi recurentul a aplicat procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale şi morale în caz de vătămare corporală şi/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale.

În lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din această normă, dispoziţii menţinute în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

Apreciază recurentul că, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind reglementată în mod exact de legiuitor.

În vederea soluţionării în echitate de către recurent pentru cazuri similare a cererilor de plată privind pretenţiile izvorâte din cazuri de vătămări sau decese, a fost elaborată o procedură internă - Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare - morale şi materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/2.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gradul de rudenie dintre reclamanţi şi persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier. În baza acestei proceduri, FGA a determinat întinderea prejudiciului suferit de reclamant prin acordarea sumei de 75.097 RON cu titlu de daune morale, având în vedere faptul că reclamanţii sunt părinţii victimei.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în procesul de evaluare a daunelor morale (art. 50. Alin. 2 lit. d) din Norma ASF 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 16 din Norma ASF 16/2015), precum şi faptul că, fără o argumentaţie clară, s-a considerat, în principiu, că Fondul de Garantare a Asiguraţilor când a dispus evaluarea cuantumului daunelor morale, în mod corect s-a raportat la concluziile cuprinse în Ghidul elaborat de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care face parte din procedura internă de evaluare a daunelor.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin 2 lit. d) din Ordinul ASF 23/2014, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, însă instanţa de fond nu a avut în vedere aceste dispoziţii.

Instanţa de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se mulţumeşte să constate doar că, evaluarea făcută de pârâtă, prin raportare exclusive la concluziile Ghidului, este în principiu obiectivă şi are în vedere dispoziţiile mai sus enunţate deşi aceasta era datoare să verifice faptul că, inclusiv procedura lor internă nu a fost respectată în evaluarea daunelor morale.

Pârâtul nu a respectat nici măcar propria procedura internă, ci a preluat sumele din Ghid dispunând plata despăgubirilor doar în raport de acestea, fără a proceda la o actualizare sau la o evaluare pe speţă.

Referitor la faptul că singurul criteriu avut în vedere de pârâtă la determinarea daunelor morale şi menţinut de către instanţă de fond ca şi criteriu obiectiv a fost "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S), recurenţii-reclamanţi arată că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid se ignoră dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Or, în anul 2016, se doreşte a se avea în vedere concluziile Ghidului, care fac referire la anii 2009-2010, fără a se proceda la o analiză comparativă şi a jurisprudenţei din anii 2013-2016, care a suferit modificări majore.

Cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se arată că reclamanţii din prezenţa cauză au fost pur şi simplu traumatizaţi după pierderea suferită.

Atunci când se va aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamanţii din prezenţa cauză, trebuie avută în vedere, în principal, trauma suferită de către membrii acestei familii care şi-au pierdut unicul copil.

Prin decesul victimei în tragicul eveniment rutier, reclamanţilor le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea acesteia pentru totdeauna .

Pentru aspectele învederate şi criticile formulate, solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a contestaţiei formulate de reclamanţi şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum acestea au fost solicitate.

3. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamanţilor este parţial întemeiată.

Recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând în niciun fel în ce ar consta motivarea contradictorie a primei instanţe.

Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale şi morale cuvenite reclamanţilor, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Astfel, corect s-a considerat că această sumă poate reprezenta o compensaţie morală care să le permită reclamanţilor, fără a se considera că este o îmbogăţire fără justă cauză, să îşi continue viaţa într-un cadru pe care îl vor considera adecvat propriei personalităţi şi vârste.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, apreciază că ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmaşii victimei decedate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de recurentul-pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantarea a Asiguraţilor ca nefondat.

Recursul declarat de recurenţii-reclamanţi

Recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, că instanţa nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma (ordinul, în formularea recurenţilor) ASF nr. 23/2014, dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Recurenţii-reclamanţi sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului D. S.A., ca efect al decesului fiicei.

Este de necontestat că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014, care, la art. 50, prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

După cum au arătat şi recurenţii, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Instanţa de fond a apreciat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 74/02.08.2018, însă, analizând în concret situaţia reclamanţilor, a constatat că decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor de respingere parţială a cererii recurenţilor de plată este afectată de nelegalitate.

Subliniază Înalta Curte că, în lipsa unor criterii exacte, în astfel de litigii, în care fiecare dintre părţi invocă hotărârile judecătoreşti ce le sunt favorabile, este esenţial a se stabili dacă instanţa a examinat în concret cauza, prejudiciul stabilindu-se în funcţie de particularităţile acesteia.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 807 din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.