Equitable quantification of moral damages in insurer insolvency claims over strict adherence to internal administrative calculation formulas

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF la data de 08.11.2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 9899/11.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat anularea acesteia, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei acestuia în valoare totală de 150.000 RON, cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauza.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 16 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 9899/11.10.2017, în ce priveşte pct. 2, de respingere parţială a cererii de plată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 28.000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 28.000 RON, a menţinut, în rest, decizia.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1790 din 16 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Apreciază că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.

În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelentă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul şi nu prejudiciul ca atare.

Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, numai orientativ şi nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.

Ţinând cont de aceste aspecte, pârâtul consideră că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale).

Astfel, plecând de la particularitatea că FGA nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Curtea nu a reţinut ca FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 142/26.05.2016 şi Decizia nr. 258/16.11.2016.

Concluzionând asupra recursului de faţă, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului pe fond.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Soluţia primei instanţe este legală.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de control judiciar îl găseşte neîntemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În urma evenimentului rutier, conform certificatului medico-legal s-a stabilit faptul că, intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale.

Recurentul-pârât a susţinut că a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, raportându-se şi la sumele consemnate in Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul-pârât a recunoscut dreptul reclamantului la daune morale, critica acestuia fiind legată de cuantumul acestora.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 28.000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 28.000 RON.

Astfel, instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Într-adevăr, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil - zilele de îngrijiri medicale şi a stabilit cuantumul daunelor morale, prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese"- procedură internă validată de asigurătorul B. S.A, însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, Înalta Curte reţine că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar consideră că durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant, descrise printr-un raport de expertiză medico-legal ori certificat medical sau medico-legal, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării.

Cu toate acestea, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral încercat de reclamant din cauza urmărilor accidentului, urmări care au afectat starea de sănătate, nu poate fi avută în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A., şi cu atât mai mult numărul de zile de îngrijiri nu poate constitui singurul criteriu obiectiv de pornire în evaluarea prejudiciului moral, criteriu care să fie dovedit prin certificatul medico-legal.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În fine, Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, reţinând că despăgubirile recunoscute prin sentinţa recurată au un cuantum adecvat, astfel încât suferinţa provocată prin accidentul rutier, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ştearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacţie compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 28.000 RON, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 28.000 RON s-a realizat în echitate.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa prtimei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1790 din 16 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.