FGA decision illegal for unreasoned material damages and reliance on internal thresholds limiting moral compensation

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.09.2017, sub nr. x/2017, A. a contestat, în contradictoriu cu pârâţii FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR şi cu B. S.A. PRIN C. SPRL., Decizia nr. 8048/02.08.2017, comunicată la data de 25.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins cererea de plată nr. x/30.06.2016 şi prin care s-a acordat suma de 11.537 de RON cu titlu de daune morale şi materiale, solicitând să fie obligat pârâtul să pună la dispoziţie modul de stabilire a sumelor şi metoda de calcul a acestora, modul în care s-a ajuns la suma pe care a stabilit-o cu titlu de despăgubiri; a mai solicitat acordarea sumelor solicitate cu titlu de daune materiale şi daune morale la care este îndreptăţit, conform cererilor şi cererilor de suplimentare a acestora depuse la B. S.A. şi FGA.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 452 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a anulat în parte Decizia nr. 8048/02.08.2017 emisă de pârâtul FGA şi a obligat pârâtul să reanalizeze cererea de plată sub aspectul daunelor materiale solicitate şi să emită o decizie motivată referitor la daunele materiale; a respins în rest ca neîntemeiată contestaţia; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 775 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât susţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz B.. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, FGA nu are niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Un alt aspect relevant în opinia recurentului se referă la faptul că, la analizarea cererii de plată depusă de petent, FGA a ţinut seama de normele aplicabile în materia asigurărilor şi de condiţiile de asigurare ale contractului de asigurare civilă obligatorie de tip RCA a cărui încheiere este certificată, conform art. 2200 alin. (2) C. civ.

Precizează recurentul că au fost analizate înscrisurile depuse de intimatul-reclamant şi au fost stabilite despăgubirile materiale având în vedere acele înscrisuri care îndeplinesc cerinţele explicit stabilite la art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Consideră recurentul ca fiind greşită motivarea dată de prima instanţă care, aplicând greşit prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 a reţinut ca fiind nemotivat actul administrativ individual sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor materiale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În cauza de faţă, prin Decizia nr. 8048 din data de 02.08.2017, contestată în cauză, a fost admisă în partea cererea de plată nr. x/30.06.2016, formulată de intimatul-reclamant A., respectiv pentru suma de 11.537 RON, din care 10.000 RON daune morale şi 1.537 RON daune materiale, fiind respinsă pentru restul sumei solicitate cu acest titlu.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că din lecturarea considerentelor actului atacat motivarea se referă exclusiv la daunele morale,

Astfel, instanţa mai constată că Decizia nr. 8048 din data de 02.08.2017 este complet nemotivată în privinţa sumei acordate cu titlu de daune materiale, din cuprinsul acesteia nerezultând de ce solicitarea reclamantului-intimat a fost admisă numai pentru această sumă, care sunt documentele justificative în temeiul cărora a fost acordată numai suma de 1.537 RON, care sunt motivele pentru care au fost înlăturate celelalte documente justificative depuse de reclamantul-intimat în susţinerea cererii, fiind, în concret, imposibil de cenzurat modalitatea în care recurentul a procedat la analizarea cererii de daune materiale.

Obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi a normelor dreptului european. Astfel, în jurisprudenţa europeană, s-a reţinut ca motivarea actului administrativ urmăreşte o dubla finalitate, aceea de asigurare a transparenţei şi aceea de a permite instanţelor de judecată să efectueze controlul jurisdicţional, în special în cadrul controlului puterii discreţionare. De asemenea, dreptul cetăţeanului la o bună administrare presupune şi obligaţia corelativă a administraţiei de a-şi motiva în fapt şi în drept deciziile.

Se observă că Decizia atacată nu respectă exigenţele menţionate, fiind complet nemotivată în fapt, în privinţa daunelor materiale, ceea ce produce o vătămare evidentă a drepturilor intimatului-reclamant, mai ales a dreptului la apărare, în condiţiile în care îl pune pe acesta în imposibilitate de a cunoaşte motivele pentru care unele documente justificative au fost înlăturate, iar pe cale de consecinţă de a contesta actul pe fond din această perspectivă şi de a se apăra corespunzător.

În concluzie, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea Deciziei contestate în privinţa soluţiei pronunţate asupra daunelor materiale şi reanalizarea cererii de plată sub acest aspect, urmată de emiterea unei decizii motivate care să poată fi efectiv contestată pe fond şi supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte criticile vizând suma de 10.000 RON acordată cu titlu de daune morale, se reţine că art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere şi daunele morale, "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În lipsa unor criterii şi limite legale, se constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000, cu titlu de daune morale.

Astfel, instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Într-adevăr, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil - zilele de îngrijiri medicale şi a stabilit cuantumul daunelor morale, prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese"- procedură internă validată de asigurătorul B. S.A, însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, Înalta Curte reţine că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În fine, Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, reţinând că despăgubirile recunoscute prin sentinţa recurată au un cuantum adecvat, astfel încât suferinţa provocată, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ştearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacţie compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, s-a realizat în echitate.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa prtimei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

Faţă de acestea, Înalta Curte va reţine neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 452 din 8 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2020.