Exclusion of common contractual roles from statutory salary assimilation orders: limits of judicial power to compel administrative acts contradicting legislative intent and reference norms.

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea formulată şi înregistrată iniţial sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Galaţi reclamantul A. a chemat în judecată Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi solicitând:

1.obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Vrancea, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi alin. (8)1, în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

2. obligarea pârâtei DSVSA Vrancea ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească reclamanţilor în cauză diferenţa dintre drepturile salariale asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-şi în fapt acţiunea, reclamantul a învederat instanţei, în esenţă, următoarele:

Este angajat al DSVSA Galaţi cu contract individual de muncă, pe postul de muncitor, desfăşurând în baza contractului individual de muncă activităţi evidenţiate în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. 1-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie", Cap. II. Lit. D-Alte funcţii comune din sectorul bugetar, lit. b)-Funcţii de execuţie pe trepte profesionale, corespondente din punct de vedere al funcţiilor (nivel al studiilor şi al activităţii specifice), celor din Anexa nr. 1- Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie", Cap. II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de specificul activităţilor desfăşurate şi condiţiile de desfăşurare a acestora.

Pârâta Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor, prin întâmpinare a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea unor acte de asimilare a funcţiilor şi salariilor. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de solicitarea de emitere a unor decizii de asimilare şi de plată a diferenţelor salariale, această operaţiune intră în atribuţiile DSVSA.

Acelaşi pârâtă a invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind completarea Ordinului susmenţionat, în raport de disp. art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate solicita instanţei de contencios administrativ doar anularea în tot sau în parte a unui act administrativ şi despăgubiri.

Pârâta DSVSA Galaţi prin întâmpinarea formulată în cauză a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de solicitarea de completare a Ordinului nr. 1016/2015, apreciind că această operaţiune intră în atribuţiile ANSVSA.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a instanţei, Tribunalul Galaţi a apreciat-o întemeiată şi a admis-o ca atare, sens în care prin sentinţa civilă nr. 1511/2016 a dispus declinarea competenţei la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, incidenţa disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel sunt competente în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor prin care se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală.

La Curtea de Apel Galaţi cauza a fost înregistrată la data de 14.02.2017, sub acelaşi număr de dosar, respectiv nr. x/2016

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 126/2017 din 30 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite acţiunea promovată de către reclamantul A., prin reprezentant legal B., prin Reprezentant C., în contradictoriu cu pârâţii: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi.

Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere.

Obligă pârâta ANSVSA Bucureşti să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 în temeiul art. 8 indice 2 din O.U.G. nr. 83/2014în sensul asimilării funcţiei deţinută de reclamant şi salariului acesteia cu funcţia şi nivelul de salarizare din cadrul MADR, respectiv APIA, începând cu data de 01.12.2015.

Obligă pârâta DSVSA Galaţi să plătească reclamantului eventuala diferenţă salarială astfel rezultată, începând cu data de 01.12.2015."

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în prevederile art. 488 pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a criticat în primul rând soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA, cu privire la solicitarea intimaţilor-reclamanţi să completeze Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea unor acte administrative de asimilare.

Recurenta a susţinut că nu poate fi realizată completarea actului atacat decât de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, întrucât ANSVSA nu emite decizii pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa.

Invocând dispoziţiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, precum şi dispoziţiile pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009, susţine recurenta că Direcţiile Sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA, finanţate din venituri proprii şi sin subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1415/2009 şi art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa nr. 2 la Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 571/27.06.2016, conform cărora Directorul Executiv, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancţiionarea, pensionarea şi încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituţie, respectiv personalului contractual/funcţionarilor publici.

Recurenta-pârâtă a precizat că, raportat la motivele de fapt şi de drept şi la obiectul prezentei cauze, A.N.S.V.S.A. nu poate avea calitate procesuală pasivă, întrucât intimatul-reclamant nu are un raport de muncă direct cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, acesta fiind personal contractual în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, aşa încât se află într-un raport juridic cu Direcţia şi nu cu organul ierarhic superior (A.N.S.V.S.A.).

Aşadar, simpla calitate a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, de ordonator principal de credite, nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raportul de muncă stabilit între personalul contractual şi o unitate cu personalitate juridică subordonată acesteia.

Dat fiind faptul că intimatul-reclamant are calitatea de personal contractual în cadrul unităţii subordonate Autorităţii Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât unitatea în cadrul căreia aceştia îşi desfăşoară activitatea, respectiv Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, fiind lipsit de relevanţă că aceasta, în calitate de ordonator terţiar de credite, angajează cheltuieli în limita creditelor repartizate.

În concluzie, a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA şi a unităţilor subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, din aceste acte normative rezultând că ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect recunoaşterea şi plata unor drepturi de natură salarială promovate de angajaţi împotriva instituţiilor aflate în subordinea sa, dat fiind faptul că acestea din urmă au personalitate juridică şi rolul de ordonatori de credite.

O altă critică se referă respingerea excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere, constând în completarea Ordinului preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015, apreciind că soluţia primei instanţe sub acest aspect este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, acest motiv de recurs fiind prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Apreciază că soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii primului petit este dată şi cu încălcarea normelor de drept material, în speţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (1)1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, întrucât instanţele de judecată nu pot dispune completarea unui act administrativ, controlul legalităţii actelor administrative pe calea judecătorească presupunând doar verificarea conformităţii actelor contestate în raport cu actele normative de nivel superior, situaţie în care, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004 pot dispune fie anularea actului contestat, fie menţinerea acestuia, ca temeinic şi legal.

Invocă soluţia dată de instanţă în două speţe similare, respectiv în sentinţa civilă nr. 247/F-CONT/14.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016 şi sentinţa civilă nr. 23/14.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, a apreciat că soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt al acţiunii este dată cu depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încălcarea normelor de drept material anterior menţionate, întrucât, admiterea de către prima instanţă, a solicitării reclamantului şi obligarea ANSVSA la completarea ordinului în forma solicitată de acesta constituie o ingerinţă a instanţei de judecată în procesul legislativ, aceasta obligând o autoritate publică la adoptarea unui act administrativ cu un anumit conţinut, deci, cu nesocotirea puterilor conferite de Constituţie.

Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că reţinerile primei instanţe sunt neîntemeiate şi contradictorii, întrucât, începând cu data de 01.12.2015, funcţiile şi salariile personalului din cadrul structurilor subordonate A.N.S.V.S.A. au fost asimilate cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, potrivit prevederilor art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale sus-menţionate, atât la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cât şi al unităţilor subordonate acesteia (inclusiv la nivelul D.S.V.S.A. Galaţi), s-au solicitat, de către A.N.S.V.S.A., puncte de vedere unor instituţii publice, printre care Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Astfel, a solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale punerea la dispoziţie a ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, documente transmise ulterior A.N.S.V.S.A., ordine de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Având în vedere că, în textul de lege sus-menţionat, legiuitorul nu face distincţie între funcţia publică şi funcţia contractuală, potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcţii publice cu funcţii contractuale şi invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, şi nu la categoriile de personal.

Recurenta a subliniat că a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, ţinând cont de nivelul studiilor şi de vechimea în specialitate a acestora.

Totodată, a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordin, intimata-pârâtă D.S.V.S.A. Galaţi a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcţionari publici şi personal contractual).

De asemenea, a precizat că asimilarea funcţiilor contractuale s-a realizat în conformitate cu Legea nr. 293/2015, ţinând cont de specificul sistemului sanitar veterinar si pentru siguranţa alimentelor şi cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale, fiind asimilate numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II, Litera K "Administraţia publică sanitar-veterinară si pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privitul salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, s-a dat posibilitatea asimilării numai funcţiilor contractuale specifice activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, exceptând funcţiile contractuale comune.

Recurenta a precizat că funcţiile contractuale nu au fost stabilite ca funcţii publice, ci s-a realizat asimilarea strict din punct de vedere al salarizării, având ca referinţă dispoziţiile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare.

În concluzie, a arătat că au fost asimilate nu doar funcţiile publice, ci şi funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu funcţii publice, ţinând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile prevăzute în Anexele la Legea -cadru nr. 284/2010 pentru funcţiile comune (de ex.muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer) legea nu reglementează niciun fel de studii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în Anexele la Ordinul comun al M.A.D.R. nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi Ordinul M.A.D.R. nr. 1980/29.12.2014, în baza cărora se face asimilarea, legea prevede un anumit livel de studii necesar ocupării funcţiilor, respective studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii medii.

Cu privire la salarizarea intimatului-reclamant, a precizat că acestuia i s-a aplicat o majorare salarială de 10%, conform dispoziţiilor art. 1 punctul 4 din Legea nr. 293/2015, în aplicarea căreia Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi a emis act administrativ individual, prin care i-a fost majorat salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.12.2015, însă intimatul-reclamant nu a contestat dreptul salarial astfel stabilit.

În cauză, a susţinut că intimatul-reclamant au fost încadraţi în cadrul intimatei-pârâte D.S.V.S.A. Iaşi pe funcţii contractuale potrivit Anexei nr. 1. Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia recunoscând că "sunt angajaţi pe posturi de secretară, casieră şi laborant/muncitor calificat, desfăşurând în baza unor contracte individuale de muncă activităţi evidenţiate în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Anexa nr. 1 Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie, însă, în mod neîntemeiat intimaţii -reclamanţi au susţinut că aceste funcţii contractuale " sunt corespondente din punct de vedere al funcţiilor (nivel al studiilor şi activităţii specific" celor din Anexa 1 -Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie, Cap. II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de specificul activităţilor desfăşurate şi condiţiile de desfăşurare a acestora".

De asemenea, contrar susţinerilor instenţei de fond, în sensul că intimatul desfăşoară " activităţi evidenţiate şi salarizate în baza Legii nr. 284/2010, Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie", Cap. II. Lit. D- Alte funcţii comune din sectorul bugetar, lit. b)- Funcţii de execuţie pe trepte profesionale " a arătat că pentru ocuparea acestei funcţi la care instanţa fondului a făcut referire, legea nu prevede vreun nivel de studii nu este corespondentă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu funcţii publice, întrucât pentru aceste funcţii legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcţii, respective studii superioare (studii universitare de licenţă absolvite cu dim’plomă, respectiv studii superioare d elungă durată absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diploma), studii medii (studii liceale, respective studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat), conform Anexei 1 Capitolul II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010).

În fine, recurenta a susţinut că intimatul -reclamant nu precizează în vreun fel în cerere cu ce funcţie solicită să se facă asimilarea, precizare pe care, de altfel, nici nu ar fi putut să o facă, astfel încât, consideră că, o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii la asimilare, astfel cum solicită intimatul - reclamant, este imposibil de executat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecându-se cauza în fond, să se repingă acţiunea.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor nici intimatul -reclamant A. şi nici intimata - pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711alin. (3) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de normele legale incidente în prezenta cauză, Înalta Curte constată că recursul promovat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Intimatul - reclamant A., prin reprezentantul său B., al cărui membru este reclamantul, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea, în temeiul art. 1 alin. (8)2 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la data de 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual, reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Galaţi, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (81), in cadrul Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură.

Totodată, intimatul - reclamant a mai solicitat solicitat obligarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească reclamantului din prezenta cauză, salariat fiind, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 1 alin. (8)2 din O.U.G. nr. 83/2014, şi drepturile efectiv plătite.

Curtea de Apel Galaţi a respins excepţiile invocate de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi, pe fond, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta ANSVSA Bucureşti să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 în temeiul art. 8 indice 2 din O.U.G. nr. 83/2014în sensul asimilării funcţiei deţinută de reclamant şi salariului acesteia cu funcţia şi nivelul de salarizare din cadrul MADR, respectiv APIA, începând cu data de 01.12.2015.

Instanţa de control judiciar reţine ca fiind corectă soluţia cu privire la excepţiile invocate în cauză, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi menţinută cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Înalta Curte nu împărtăşeşte însă soluţia curţii de apel în ceea ce priveşte fondul cauzei, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Cu privire la criticile ce vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare a instituţiei să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 " prin emiterea unor acte de asimilare, "critici ce pot fi încadrate la pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite, având în vedere că respectiva autoritate publică este emitenta actului ce se solicită a fi completat.

Recurenta-pârâtă susţine că cererea de completare a Ordinului nr. 1016/23.12.2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a mun. Bucureşti, prin emiterea unor decizii în acest sens.

Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016/23.12.2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 şi pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală şi structurile judeţene subordonate, cu funcţiile şi salariile personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016/23.12.2016, însă reclamantul pretinde că nu a fost îndeplinită obligaţia şi în privinţa sa.

Contrar celor susţinute de recurenta - pârâtă, în sensul că o completare a ordinului în discuţie nu poate fi realizată decât de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întrucât organul ierarhic superior nu emite decizii pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa, Înalta Curte reţine că deciziile în discuţie şi care sunt de competenţa direcţiilor judeţene/municipiului Bucureşti sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absenţa unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de recurenta-pârâtă.

Prin urmare, în speţă sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 din C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită prin raportul juridic dedus judecăţii.

În aceeaşi ordine de idei se reţine că autoritatea recurentă are şi calitatea de ordonator principal de credite, în virtutea căreia are obligaţia de a repartiza ordonatorilor terţiari de credite fondurile necesare punerii în executare a titlurilor executorii pronunţate împotriva instituţiilor publice care funcţionează în subordinea sa.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, şi motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de aceeaşi recurentă - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) - ca fiind incident, faţă de soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere, constând în completarea Ordinului preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 (prin emiterea unor acte de asimilare), constatând că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

Astfel, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, ţinând cont că obiectul cererii deduse judecăţii este generat de poziţiile divergente ale părţilor cu privire la interpretarea prevederilor art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014.

În temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale dar şi dacă se consideră vătămată prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi pentru refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În aceste cazuri, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

În raport cu aceste prevederi legale, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să-i fie recunoscut părţii dreptul pretins, având în vedere obiectul dedus judecăţii (refuzul nejustificat de soluţionare a cererii).

Este de principiu că prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căruia, controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel, în situaţia în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, şi, în acest scop, poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conţinutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Astfel, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căreia a fost emis ordinul contestat, act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii.

O asemenea măsură se încadrează în soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ este îndrituită să le pronunţe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susţine recurenta, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă ANSVSA citează trunchiat dispoziţiile legale sus-menţionate, omiţând să indice şi să analizeze situaţia în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale (în speţă de a-i fi asimilată funcţia şi salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea dată de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

Înalta Curte reţine, având în vedere obiectul şi finalitatea acţiunii deduse judecăţii precum şi regula generală de interpretare în materia actelor juridice precum că acestea trebuie interpretate în sensul în care sunt apte de a produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu pot produce astfel de efecte, regulă de interpretare aplicabilă şi în materia actelor de procedură, că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată a solicitat, în esenţă, ca prin actul administrativ la a cărui emitere se solicită a fi obligată pârâta ANSVSA să se facă asimilarea salarială prevăzută de art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 01.01.2015, invocând faptul că salarizarea personalului din categoria din care face parte (muncitor) a fost omis a fi făcută prin Ordinul nr. 1016/23.12.2015 al preşedintelui ANSVSA, privind salarizarea personalului din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi a institutelor veterinare.

Prin acţiune se invocă şi faptul că reclamanţii, s-ar fi adresat în sensul celor solicitate prin acţiune pârâtei ANSVSA prin intermediul D. însă răspunsul ANSVSA la această cerere a fost unul evaziv şi formal, evitându-se un punct de vedere care să rezolve situaţia categoriilor de personal neavute în vedere la emiterea Ordinului nr. 1016/23.12.2015.

În raport de cele anterior reţinute, acţiunea formulată în cauză nu poate fi apreciată ca inadmisibilă prin prisma argumentelor aduse de recurenta - pârâtă, deoarece aceasta, aşa cum este argumentată, vizează nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, aspect care poate face obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Din lecturarea cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept invocat rezultă că această "completare" solicitată reprezintă de fapt o modificare în parte a acestui ordin şi nu are înţelesul "completării unui act normativ" în accepţiunea art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act priveşte normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante şi incidente fiind dispoziţiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea dispoziţiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016/23.12.2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

Prin ordinul menţionat, contestat în cauză, emitentul actului avea obligaţia să identifice toate funcţiile şi nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură, în caz contrar persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor, prin neincluderea funcţiei în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, având posibilitatea să acţioneze în instanţă autoritatea publică competentă pentru recunoaşterea dreptului şi obligarea la emiterea unui act administrativ în acest sens.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că, în cauză nu este incident motivul de casare întemeiat pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nefiind susceptibilă de reformare în calea de atac a recursului, prima instanţă identificând corect cererea reclamanţilor şi ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004.

Nici motivul de casare întemeiat de recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu poate fi primit de instanţa de control judiciar, ce reţine că, în sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scrurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de recurs analizat priveşte situaţiile în care instanţa de control judiciar nu poate desluşi starea de fapt reţinută de prima instanţă sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluţiei, din cauza motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 para. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii se observă că, hotărârea recurată respectă disp. art. 22 alin. (6) şi art. 425 C. proc. civ., întrucât considerentele sale reţin de o manieră corespunzătoare situaţia de fapt, la care au fost aplicate normele de drept incidente potrivit soluţiei apreciate corecte de instanţă, astfel că nu se poate susţine că respectiva hotărâre nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, judecătorul fondului prezentând argumentele de fapt şi de drept pe care si-a întemeiat soluţia pronunţată, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Faptul că prima instanţă a făcut trimitere la asimilarea funcţiei deţinute de intimatul -reclamant şi salariului acesteia cu funcţia şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, începând cu data de 01.12.2015, deşi, potrivit recurentului, această asimilare a avut loc, nu poate să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, prin urmare hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de orice critică şi nu poate fi cenzurată pe calea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă ca fiind întemeiate criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Reţine astfel instanţa de control judiciar că, prin Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/23.12.2015 privind salarizarea personalului din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare, s-a stabilit, la art. 1, următoarele:

"(1) începând cu data de 01.12.2015, prin asimilare cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Începând cu aceeaşi dată, salariile aferente posturilor vacante se stabilesc conform anexei în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Conform art. 2 alin. (1) din Ordin, nivelul concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare se stabileşte prin acte administrative individuale."

Din Anexa la ordinul în litigiu, care are ca referinţă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare, rezultă că asimilarea a vizat funcţionarii publici şi funcţiile specifice contractuale.

Acest ordin a fost dat în aplicarea prevederilor art. I punctul 2 şi punctul 4 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Potrivit art. I punctul 2 din Legea nr. 293/2015:"2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:

"1^1. La articolul 1, după alin. (8^1) se introduce un nou alineat, alin. (8^2), cu următorul cuprins: «(8^2) Asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutelor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în cazul unităţilor subordonate, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) şi (8^1), cu respectarea normelor legale în vigoare.»".

Textul de lege vorbeşte despre "asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului" şi nu face distincţie între funcţiile publice şi funcţiile contractuale, în cadrul funcţiilor publice nu deosebeşte între categoriile de funcţii publice existente, iar cu privire la funcţiile contractuale nu face nicio distincţie între cele specifice şi cele comune.

Totodată, în aplicarea prevederilor legale menţionate, în ceea ce priveşte personalul contractual neasimilat, atât la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cât şi al unităţilor subordonate acesteia s-a solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să îi fie puse la dispoziţie ordinele ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de punere în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U. G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi clarificări de la instituţii publice, printre care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin adresa nr. x/10.12.2015, se puteau asimila funcţii publice cu funcţii contractuale şi invers, textul de lege făcând referire la personal, la modul general, şi nu la categoriile de personal, iar la asimilarea funcţiilor trebuia să se ţină cont de nivelul studiilor şi de ierarhia funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii s-au asimilat.

Aşa fiind, instituţia recurentă a apreciat în mod corect că asimilarea funcţiei şi a salariului din A.N.S.V.S.A. şi din structurile subordonate judeţene se face cu funcţia şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Astfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, ţinând cont de nivelul studiilor şi de vechimea în specialitate a acestora.

Conform art. 2 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1016/2015, intimata-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia (funcţionari publici şi personal contractual).

Astfel, au fost asimilate atât funcţiile publice, cât şi funcţiile contractuale specifice activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ţinând cont de prevederile anexelor la Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea făcându-se cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor, exceptate fiind funcţiile contractuale comune.

Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că salarizarea intimatului - reclamant s-a efectuat în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar obligarea autorităţii să emită un act de asimilare în privinţa acestuia ar încălca voinţa legiuitorului, care a statuat că, pentru funcţiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, secretar, casier, îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru aceste funcţii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată şi, respectiv, studii medii.

În condiţiile în care, prin Adresa nr. x/30.05.2016, înregistrată la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu nr. x/02.06.2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a apreciat că "pot fi asimilate atât funcţiile comune, funcţiile specifice sistemului sanitar şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi funcţia publică de secretar general şi funcţiile din cadrul cabinetului demnitarului, cu funcţii asemănătoare ca nivel de studii şi de nivel de complexitate a atribuţiilor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în cazul unităţilor subordonate ", fără a preciza însă şi funcţiile cu care se pot realiza aceste asimilări, Înalta Curte apreciază că este corectă susţinerea recurentei -pârâte ANSVSA în sensul că este în imposibilitate obiectivă de a realiza asimilarea solicitată de intimatul - reclamant, ţinând cont de faptul că, pentru funcţiile comune de muncitor calificat, paznic, dactilograf, îngrijitor, şofer, Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede niciun fel de studii, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în anexele la următoarele acte administrative, respectiv Ordinul comun al ministrului fondurilor europene, viceprim - ministrului, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, viceprim - ministrului, ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrului mediului şi schimbărilor climatice, ministrului economiei şi ministrului transporturilor nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare, în baza cărora se face asimilarea, legea prevede, pentru ocupare, un anumit nivel de studii necesar ocupării funcţiilor, respectiv studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată si, respectiv, studii medii.

Prin urmare, pentru funcţiile de muncitor necalificat, secretar, casier, laborant (Anexa nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010), pentru a cărei ocupare legea nu prevede vreun nivel de studii, nu este corespondenţă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu funcţii publice (cum ar fi: medic veterinar, inginer, subinginer, asistent veterinar, laborant, tehnician etc), întrucât pentru aceste funcţii legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcţii, respectiv studii superioare (studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diplomă), studii medii (studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat), conform Anexei nr. 1, Cap. II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

Se observă că, în ordinul atacat, nu se regăsesc funcţiile contractuale comune, ci acesta prevede doar situaţia funcţionarilor publici şi a funcţiilor specifice contractuale.

Aşadar, nu se poate completa ordinul atacat cu ceva ce nu este prevăzut în Ordinul nr. 1980/2016 care a stat la baza ordinului atacat (adică cu funcţiile contractuale comune).

Prin urmare, obligarea autorităţii la emiterea unui ordin de asimilare în privinţa funcţiei reclamantului ar încălca voinţa legiuitorului.

Asimilarea se realizează ţinând seama şi de specificul sistemului sanitar veterinar pentru siguranţa alimentelor, iar funcţia contractuală comună în discuţie nu se regăseşte în anexele ordinelor de referinţă emise de MADR/APIA.

Astfel, funcţiile contractuale comune nu fac parte şi nu se regăsesc în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Intimatul-reclamant, personal contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare, "Administraţie", se găseşte într-o situaţie diferită, din cauza faptului că nu ocupă o funcţie specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situaţii discriminatorii, Legea nr. 293/2015 prevăzând o majorare de 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015 pentru această categorie, în această prevedere încadrându-se şi reclamanţii.

Raţiunea adoptării dispoziţiilor legale analizate a fost aceea de înlăturare a diferenţelor salariale în cadrul autorităţilor ce funcţionează în coordonarea/subordinea MADR, cu atribuţii specifice domeniului de activitate, ţinând seama că la nivelul APIA a intervenit o modificare salarială prin raportare la funcţiile Ministerului Fondurilor Europene, în baza art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Reclamantul se găseşte într-o situaţie diferită, din cauza faptului că nu ocupă o funcţie specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situaţii discriminatorii.

Înalta Curte reţine că nu se pune problema aplicării preferenţiale a art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, doar pentru anumite categorii de personal contractual şi nici a unei discriminări indirecte, interzise prin art. 5 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, iar, în ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia, independent de denumirea formală a funcţiilor ocupate de membri de sindicat, aceştia desfăşoară în realitate activităţi profesionale specifice, similare personalului contractual pentru care s-a făcut aplicarea art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, aceasta este irelevantă, prin raportare la argumentele expuse mai sus.

Potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariate în bani şi în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

Dispoziţia legală mai sus citată nu reglementează însă faptul că stabilirea drepturilor salariale se face prin act administrativ. De altfel, în situaţia personalului contractual, o astfel de reglementare ar fi contrară dispoziţiilor legislaţiei specifice dreptului muncii, potrivit cărora salarizarea acestei categorii de personal se stabileşte prin contractul colectiv de muncă (art. 229 alin. (1) Codul muncii), în situaţia dedusă judecăţii contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate şi contractul individual de muncă (art. 10 Codul muncii) care nu poate conţine drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă (art. 11 Codul muncii).

De altfel şi Legea dialogului social 62/2011 a statuat în art. 138 alin. (1) că:

"Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal.", prevede principiul căruia stabilirea drepturilor salariale ale personalului contractual se face potrivit dispoziţiilor legislaţiei în vigoare prin contractul colectiv de muncă.

În acest context, art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 invocat de reclamant, ca temei al acţiunii, arată că, asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutelor centrale şi structurilor subordonate judeţene, potrivit acestui act normativ, se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, însă aceeaşi dispoziţie legală arată că această asimilare prin act administrativ se face "având ca referinţă dispoziţiile ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) şi (81), cu respectarea normelor legale în vigoare".

Astfel, asimilarea funcţiilor şi salariilor făcută prin ordinul preşedintelui ANSVSA, potrivit art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 este limitată, fiind ţinută să aibă ca referinţă dispoziţiile ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) şi (81) al aceleiaşi dispoziţii legale.

Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014, cu modificările ulterioare, avut ca referinţă la emiterea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 al preşedintelui ANSVSA nu reglementează nici salarizarea funcţiilor comune, nici salarizarea unor funcţii pentru a căror ocupare sunt necesare studii generale sau de nivel inferior.

Aşa fiind, instanţa de control judiar constată că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că, fiind în prezenţa unei obligaţii legale, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor avea obligaţia să se conformeze să se realizeze asimilarea pentru toate categoriile de personal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza va respinge acţiunea, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 126/2017 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., prin reprezentant C., ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.