Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5104/2020 AI generated

Securitate-officer designation upheld; extraordinary appeal rejected as impermissible re-litigation of merits.

Case Number Decizia nr. 5104/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the respondent's extraordinary appeal (contestație în anulare) as unfounded, thereby upholding its prior decision no. 4613/2019, which had reversed the first-instance ruling and declared the respondent to be a Securitate officer. The dispute arose from an action by the National Council for the Study of the Securitate Archives seeking that designation; the appellate decision had granted the claim. The court held that the alleged errors—about the respondent's internal position, institutional regulations, and the procedural mischaracterization of his admissibility exception—were not "material errors" under Art. 503(2) point 2 of the Civil Procedure Code, but rather challenges to the merits of the judgment, amounting to an impermissible "appeal against an appeal" (recurs la recurs). The court emphasized that this extraordinary remedy cannot be used to re-litigate facts or evidence, and it cited the principle of res judicata from European Court of Human Rights case law to bar re-examination of the final decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 508 alin. (1) din C. proc. civ; Securitate-officer designation upheld; extraordinary appeal rejected as impermissible re-litigation of merits: Contestaţia în anulare este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
res judicata bar civil judgment procedural principle examination of the merits human rights Securitate collaborator status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtul A. de lucrător al Securităţii.

Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2650 din 27 iunie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând ca în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. să se dispună casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea reclamantului aşa cum a fost formulată.

Hotărârea contestată

Prin decizia nr. 4613 din data de 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a admis recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 2650 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

S-a dispus casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant.

A fost constatată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

II. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13.12.2019, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4613 din data de 10 octombrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ.

Se susţine de către contestator, în esenţă, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, cu privire la poziţia pe care o ocupa în structurile interne ale instituţiei Securităţii Bucureşti, la regulamentul intern de funcţionare al acestei instituţii si, în consecinţa, cu privire la raporturile de munca cu Lt. B., cel care a instrumentat dosarul în raport cu care se judeca prezenta cauza.

De asemenea eroarea materiala s-a purtat si asupra calificării date de instanţa de recurs, în şedinţa de judecata, a excepţiei inadmisibilităţii recursului CNSAS, invocata de către contestator prin întâmpinare, ca "excepţie a nulităţii", fără a-i permite sa susţină temeiul pentru care a invocat-o, înainte de a o respinge.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, casarea deciziei contestate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea soluţiei Curţii de Apel Bucureşti nr. 2650 din 27.06.2017 ca fiind legală şi temeinică.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul din C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

Esenţial este, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, cum solicită autorul cererii.

Conturând presupusa greşeală materială, contestatorul a reclamat împrejurarea că în mod eronat s-a apreciat prin decizia atacată asupra procedurilor interne de lucru ale instuţiei securităţii, care impuneau ca ofiţerii cu experienţă să-i sprijine în lucrările dificile pe ofiţerii nou veniţi. Totodată, nu s-a avut în vedere că atunci când lipsea şeful serviciului, lucrările erau prezentate şefului securităţii de ofiţerul cu funcţia cea mai înaltă, astfel explicându-se suplinirea semnăturii lt.-col. C..

Constată instanţa că aspectele invocate prin contestaţia în anulare de faţă au fost analizate şi dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar de instanţa de recurs.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor prevăzute la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

În ceea ce priveşte critica privind calificarea dată de instanţa de recurs "excepţiei inadmisibilităţii" invocate de contestator prin întâmpinare, se constată că nici acest motiv nu poate fi circumscris noţiunii de "greşeală materială" cerută de textul de lege, constituind de asemenea, motiv de recurs, care nu poate fi primit, pentru aceleaşi considerente mai sus arătate, pe calea contestaţiei în anulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4613 din data de 10 octombrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.