Retroactive application of maximum wage equalization for auxiliary judicial staff under Law No. 71/2015

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.05.2017, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 21.06.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., grefieri în cadrul Judecătoria Podu Turcului, F. - grefier arhivar, G., aprod în cadrul Judecătoriei Podu Turcului, au formulat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, contestaţie împotriva hotărârii nr. 20 şi 24 din 31.03.2017 adoptate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, prin care au solicitat modificarea anexelor menţionate în decizia nr. 32/I/AI/20.02.2017, în sensul recalculării salariilor conform grilei unice de salarizare aplicate Ia nivelul parchetelor, precum şi recalcularea şi plata diferenţelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială aflată în plată la nivel naţional, respectiv 405 RON, şi venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015, la zi şi în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie şi specialitate, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5175 din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Bacău ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei.

Anulează parţial Hotărârea nr. 20/31.03.2017 şi 24/31.03.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, precum şi Deciziile Preşedintelui Curţii de Apel Bacău. nr. 22, 25, 28, 31, 34 şi 37/A/I/20.02.2017, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii din tabelul anexă prezentei acţiuni.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Bacău, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unor noi decizii de salarizare reclamanţilor din tabelul anexă acţiunii de faţă, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant din tabelul anexă acţiunii de faţă a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de Ia data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

S-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Bacă criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a susţinut prin motivele de recurs că instanţa fondului a făcut o greşită aplicare a considerentelor Curţii Constituţionale nr. 794/2016 întrucât, concluzia care se desprinde din cuprinsul acesteia, cu precădere in paragraful 33, este că pentru a putea face comparaţia invocată de către reclamanţi este necesar ca pentru unul dintre cele două subiecte de comparaţie indemnizaţia de încadrare să fie stabilită cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, iar pentru altul nu.

Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

Având în vedere că din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 rezultă că egalizarea se face începând cu luna august 2016 şi are în vedere hotărârile judecătoreşti aflate în plată şi care au determinat deja majorarea indemnizaţiei de încadrare, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada că la data de 9.04.2015 erau în plată drepturi salariale calculate cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin decizia nr. 32/I/A/1/20.02.2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bacău, s-a dispus ca, începând cu data de 01.10.2016, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Tribunalului Bacău şi instanţelor arondate să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază, calculat prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie din cadrul instanţelor arondate Curţii de Apel Bacău.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat contestaţie administrativă, sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale, solicitând ca nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare brută să fie stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 20.01.2014, majorată cu 10%, de la data de 01.12.2015.

Contestaţia a fost respinsă ca nefondată prin hotărârile nr. 20/31.03.2017 şi nr. 24/31.03.2017, adoptată de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău. S-a avut în vedere că din relaţiile primite de la celelalte curţi de apel rezultă că, până la data de 01.10.2016, la stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar şi conex nu a fost avută în vedere valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel că nu există temei ca, pentru perioadă anterioară datei de 01.10.2016, să fie avută în vedere, la stabilirea salariului de bază, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON. In ceea ce priveşte raportarea la grilele unice de salarizare stabilite la nivelul parchetelor, s-a avut în vedere că diferenţele existente între persoane având aceeaşi funcţie, grad, gradaţie nu rezultă din aplicarea legilor care reglementează salarizarea în mod succesiv şi nici din introducerea în salariul de bază a unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşti, ci din modul de calcul (calculul drepturilor salariale s-a făcut ipotetic, fără a avea în vedere situaţia fiecărui salariat, luând în considerare 0 vechime în muncă, cu toate că, potrivit Legii nr. 330/2009, sporul de vechime era inclus în salariul de bază, iar legislaţia în vigoare prevede acordarea claselor de salarizare la trecerea în altă tranşă de vechime, numărul de clase fiind stabilit în funcţie de tranşa de vechime).

Prin hotărârea nr. 143/I/A/1/21.06.2017 emisă de către preşedintele Curţii de Apel Bacău, s-a dispus ca, începând cu data de 01.10.2016, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău şi al instanţelor arondate să fie salarizai la nivelul maxim al salariului de bază, calculat prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie din cadrul instanţelor. S-a avut în vedere că nivelul maxim în plată la 10 curţi de apel din ţară era mai mare decât cel existent la nivelul Curţii de Apel Bacău, astfel că raportarea s-a făcut la acest nivel maxim stabilit de majoritatea ordonatorilor secundari de credit, păstrându-se ca dată de acordare 01.10.2016.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâta formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esenţă, greşita aplicare a legislaţiei în vigoare la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor şi încălcarea de către instanţa de fond a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat recurenta-pârâtă.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtei în acest sens apare ca nefondată.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt rţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei civile nr. 5175 din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.