Public servant salary equalization to sectoral maximum reference value under Law 71/2015 and Constitutional Court Decision 794/2016

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 437 din 7.02.2016 şi a deciziei nr. 438 din 7.02.2016, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită dispoziţii de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, cu majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, şi pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciul; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, a Legii nr. 293/2015 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit acestor reglementări cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D., A., B., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., AA., X., Y. şi Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a anulat în parte, referitor la reclamanţi, deciziile nr. 437/7.02.2016 şi nr. 438/7.02.2016 în ceea ce priveşte data de la care se stabilesc drepturile salariale.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor decizii de salarizare prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.12.2015.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţelor rezultate în urma emiterii noilor decizii, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurentul - pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie criticand-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât drepturile pretinse au fost acordate in conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile prin acte administrative emise în executarea legii;

- având in vedere cadrul legal, redat eshaustiv prin motivele de recurs, s-a arătat că la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nicio indemnizaţie brută lunară stabilită cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea drepturilor salariale începând cu acea dată;

- solicitarea reclamantului încalcă principiul neretroactivităţii legii, ridicat la rang constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, data de la care se acordă drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, trebuind raportată la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale;

- faţă de netemeinicia capătului principal de cerere, instanţa de fond în mod greşit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală;

- angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, întrucât Ministerul Public este o instituţie bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat;

- dobânda, este o sancţiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea unei obligaţii de plată, iar în condiţiile în care intre reclamant şi pârâţi nu este încheiată nici o convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor răspunderii civile contractuale.

Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinţei atacate şi respingerea acţiunii in totalitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinări.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru motivele în continuare arătate.

Prin deciziile nr. 437 din 7 februarie 2017 şi nr. 438 din 7 februarie 2017, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor, începând cu data de 01.10.2016, calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

Contestaţia formulată de reclamanţi împotriva acestor decizii, în vederea recunoaşterii drepturilor salariale acordate începând cu data de 9.04.2015, a fost respinsă la data de 22.03.2017.

Intimaţii - reclamanţi au calitatea de personal auxiliar şi conex, activând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar salarizarea acestora se stabileşte prin decizie a ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, şi pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susţinerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport de cele expuse, instanţa constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin nerecunoaşterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanţilor un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Împrejurarea că sumele nu sunt cuprinse în buget nu prezintă nicio relevanţă în ceea ce priveşte existenţa dreptului, instanţa urmând a respinge motivele recurentului -pârât, ca neavenite.

De altfel, deşi judecătorul fondului a făcut trimitere în considerentele sentinţei la soluţia pronunţată în recursul în interesul legii, recurentul -pârât s-a limitat la a relua susţinerile din întâmpinare fără a formula critici concrete care să poată fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.