Salary equalization win upheld: prosecutor’s pay-grade orders modified with interest and inflation adjustment

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 17.05.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, anularea ordinelor de salarizare, respectiv ordinul cu nr. 2246/11.11.2016 şi ordinul 608/14.02.2017, emise de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4986 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, au fost respinse cererile ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi, în consecinţă, au fost respinse cererile ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea ordinelor de salarizare si, în consecinţa, a fost respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepţia tardivităţii cererii, ca fiind neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia litispendenţei invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ca inadmisibilă.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată - petit I formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea ordinelor de salarizare nr. 2246/11.11.2016 şi nr. 608/14.02.2017, în sensul recunoaşterii gradaţiei 4, clasa de salarizare 98.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa la plata drepturilor salariale cuvenite, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestora, de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

S-a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de chemare în judecată - petit II.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la modificarea în parte a ordinelor de salarizare nr. 2246/11.11.2016 şi nr. 608/14.02.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa să plătească diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

S-a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

3.1. Prin recursul formulat, recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expunând pe larg cadrul legal care a stat la baza emiterii celor două ordine atacate, a considerat nelegală şi netemeinică hotărârea judecătorească atacată şi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru următoarele motive:

- nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în înţelesul art. 14 din Convenţie, doar atunci când se introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă;

- succesiunea în timp a modalităţilor diferite de calcul a drepturilor salariale, în ipoteza trecerii la o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă a determinat, inevitabil, apariţia unor diferenţe salariale între procurori care au aceeaşi vechime în muncă sau în funcţie, fiind însă diferită data de la care s-a născut dreptul de a beneficia de majorări salariale: 2010 sau 2011 şi ulterior;

- la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nicio indemnizaţie brută lunară pentru funcţia de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile legale pentru anularea actelor administrative atacate;

- solicitarea reclamantului încalcă principiul neretroactivităţii legii, ridicat la rang constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, data de la care se acordă drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, trebuind raportată la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale;

- faţă de netemeinicia capătului principal de cerere, instanţa de fond în mod greşit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală;

- angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, întrucât Ministerul Public este o instituţie bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat;

- dobânda, este o sancţiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea unei obligaţii de plată, iar în condiţiile în care intre reclamant şi pârâţi nu este încheiată nici o convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor răspunderii civile contractuale.

3.2. Prin recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a apreciat ca nelegală şi netemeinică hotărârea judecătorească atacată, solicitându-se admiterea căii de atac respingerea acţiunii în totalitate ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

- greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât angajatorul magistratului a fost Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care este doar ordonator terţiar de credite astfel că nu are posibilitatea obţinerii sumelor aferente obligaţiilor stabilite de instanţă;

- deşi soluţia a fost pronunţată la data de 18.12.2017, culpabil petentul nu a adus la cunoştiinţa instanţei de judecată faptul că începând cu data de 14.12.2017 a fost eliberat din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi numit în funcţia de judecător la Tudecătoria Constanţa;

- hotărârea judecătorească a instanţei de fond este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii în raport de nedovedirea prejudiciului, sub aspectul întinderii şi a caracterului cert al acestuia;

- motivarea soluţiei primei instanţe nu se bazează pe temeiuri legale, cum în luna decembrie 2014, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi unităţilor arondate, pentru personalului care îşi desfăşura activitatea, inclusiv magistraţii-procurori, nu existau salarii de bază şi sporurilor stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, nu se poate admite solicitarea acestuia de a beneficia de anumite majorări salariale începând cu data de 09.04.2015;

- petitul cererii vizând dobânzii penalizatoare este lipsit de temei legal, în condiţiile în care reclamantul nu a probat/argumentat în nici un mod solicitarea de dobânzi şi încă penalizatoare, care ar fi implicat şi dovedirea responsabilităţii pârâţilor pentru acestea.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele în continuare arătate:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. avea la momentul sesizării instanţei calitatea de procuror, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Prin ordinele de salarizare nr. 2246/11.11.2016 şi nr. 608/14.02.2017 emise de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantului i-a fost stabilit un anumit nivel al drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 01.11.2016, fiind încadrat în clasa de salarizare 98, gradaţie 3, fără însă ca raportarea să fie făcută la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale ulterioară datei de 09 aprilie 2015, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susţinerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, în mod corect, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa să plătească diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, în calitate de autoritate în cadrul căreia a funcţionat reclamantul.

Plata drepturilor salariale reprezintă o obligaţie subsecventă şi condiţionată de îndeplinirea de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligaţiei de a emite noi ordine de salarizare şi de a aloca fondurile necesare plăţilor în calitate de ordonator principal de credite, conform competenţelor sale legale.

În egală măsură şi argumentele cuprinse în motivele de recurs privind lipsa de obiect a acţiunii nu pot fi primite, obligaţia pârâtului fiind, aşa cum s-a arătat subsecventă celei de emitere a ordinului de salarizare, care produce efecte pentru perioada în care reclamantul a fost efectiv angajat.

Instanţa nefondată şi critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin nerecunoaşterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamantului un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi drepturile salariale efectiv plătite în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea acestuia de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Împrejurarea că sumele nu sunt cuprinse în buget nu prezintă nicio relevanţă în ceea ce priveşte existenţa dreptului, instanţa urmând a respinge motivele ambilor recurenţi - pârâţi, ca neavenite.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 4986 din 18 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.