Insurance Guaranty Fund timeliness challenge: substantive right to compensation prevails over formal lapse period where initial electronic request suffices as valid claim

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2017 de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2580 din 5 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ anulare Decizia nr. 7723/24.07.2017".

S-a dispus anularea deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta apreciind că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) din Legea 213/2015, precum si art. 20 din Norma ASF 16/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte depunerea cererilor de plata în vederea încasării despăgubirilor/indemnizaţiilor, legea stabileşte un termen limitativ, de decădere, de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă.

Legea 213/2015 nu conţine vreo excepţie de la obligaţia petentilor de a se adresa pârâtei cu cereri de plata în situaţia în care doresc plata despăgubirilor/indemnizaţiilor, iar o aceasta obligaţie este stabilita în cadrul Capitolului III: Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului din legea 213/2015, precum si în cadrul Cap. IV din Norma: Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului. Modalităţi de recuperare a sumelor plătite de la Fond.

Aşa fiind, în cauza de fata decesul asiguratei B. a intervenit la data de 22.09.2016, data de la care începe sa se calculeze termenul de 90 de zile înlăuntrul căruia trebuie formulată cererea de plata, dreptul de creanţă nascandu-se ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, termenul împlinindu-se deci la 22.12.2016.

Fata de acesta împrejurare, cererea de plata a fost depusa tardiv, atât raportat la data de 20. 04.2017 - la care intimata-reclamanta a menţionat ca a făcut cererea-, cât şi la data de 24.04.2017, la care Fondul i-a înregistrat cererea de plata.

In ce priveşte susţinerile referitoare la efectuarea unei cereri la data de 29.09.2016, înregistrata si depusa la C. sub nr. x/10.10.2016, împrejurare reţinuta de instanţa de fond ca fiind data la care intimata "si-a manifestat voinţa de a obţine despăgubiri", aceasta nu poate fi asimilata unei cereri de plata în sensul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, în cerere solicitându-se a se verifica dacă exista asigurare de viata si care sunt condiţiile asigurării pentru creditul prima casa contractat de fiica reclamantei.

De asemenea, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., obligând subscrisa la plata sumei de 3050 RON reprezentând cheltuieli de judecata către intimată, judecătorul fondului fiind obligat prin textul legal procedural invocat sa reducă onorariul de avocat chiar si din oficiu.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile civila nr. 2580/05.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia contencios administrativ si fiscal în dosar nr. x/2017 si, pe cale de consecinţă respingerea contestaţia împotriva Deciziei nr. 7723/24.07.2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că încă din data de 11.10.2016 a fost transmisă solicitarea de despăgubire asigurare de viaţă pentru creditul contractat la C., înregistrată cu nr. x/14.11.2016.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a recursului şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin acţiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins Cererea de plată ca tardivă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că fiica sa, D., a cumpărat prin programul "Prima casă", conform contractului de credit şi ipotecă mobiliară nr. x/25.01.2012 încheiat cu C. S.A. şi contractului de garantare pentru achiziţia de locuinţe nr. PC4 25302/25.01.2012 încheiat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN (FNGCIMM) apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, strada x, nr. 5, bloc 6.

Pentru creditul contractat pentru cumpărarea locuinţei, D., avea încheiată poliţa de asigurare a locuinţei - credit C., seria x 11 nr. x, poliţă încheiată cu B. S.A..

În data de 22.09.2016, fiica sa a decedat ca urmare a unei insuficienţe cardio-respiratorii.

În data de 07.10.2016, i-a fost eliberat Certificatul de calitate de moştenitor nr. 60 emis de E..

Prin decizia nr. 7723/24.07.2017, pârâtul a respins ca tardivă cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, în calitate de moştenitoare a fiicei sale, reţinând că cererea a fost depusă la data de 24.04.2017, ulterior datei limită de 22.09.2016, rezultată prin aplicarea prevederilor legale la speţă.

Sub aspectul situaţiei de fapt, reţine Înalta Curte că intimata - reclamantă s-a adresat sucursalei C. S.A., cu privire la demersurile ce urmează a fi efectuate, iar corespondenţa electronică emisă de reprezentantul băncii, din data de 11 octombrie 2016, intitulată "Solicitare despăgubire asigurare de viaţă credit C. - D.", a fost înregistrată la autoritatea pârâtă cu nr. x/14.11.2016.

Motivele de recurs formulate de recurentul - pârât vizează încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 213/2015 precum şi ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2016, apreciind că cererea depusă de reclamantă cu nr. x/10.10.2016 la C. prin care se solicită verificări cu privire la existenţa vreunei asigurări de viaţă, nu poate fi asimilată unei cereri de plată în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, iar cererea depusă la data de 20.04.2017 (înregistrată la 24.04.2017) este ulterioară împlinirii termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care a început să curgă la data decesului asiguratului, respectiv 22.09.2016 şi s-a împlinit la data de 22.12.2016.

Analizând dispoziţiile legale la situaţia de fapt redată, Inalta Curte constată că hotărârea primei instanţe prin care s-a apreciat că reclamanta şi-a manifestat voinţa de a obţine despăgubiri înlăuntrul termenului de 90 de zile, în condiţiile în care formalismul impus de către autoritatea pârâtă nu o poate lipsi de substanţa dreptului de a obţine despăgubiri, este rezultatul unei corecte aplicări a legii.

In acest sens, are în vedere instanţa de control judiciar, pe de o parte, calitatea de terţ a reclamantei în raport de contractul de asigurare încheiat de fiica sa. În această calitate, în condiţiile în care decesul a survenit la data de 22 septembrie 2016, reclamanta a obţinut certificatul de moştenitor la data de 7 octombrie 2016, ulterior adresându-şi sucursalei bancare pentru a obţine informaţii cu privire la existenţa poliţiei de asigurare şi identificării asiguratorului.

Deşi dispoziţiile Legii nr. 213/2015 nu face nicio distincţie între situaţia asiguratului şi a moştenitorului, instanţa de judecată reţine însă că moştenitorul nu are posibilitatea reală de a cunoaşte la momentul decesului existenţa contractului de asigurare. Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a stabili reguli de judecată prin impunerea şi unor termene de exercitare, însă în considerarea unor situaţii deosebite, norma constituţională menţionată nu justifică interpretarea prevederilor legale în sensul de a avea ca efect încălcarea substanţei dreptului.

Acelaşi sens îl dau şi dispoziţiile C. civ. care la art. 2.546 preved că o clauză este lovită de nulitate, dacă stabileşte un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârşirea actului de către partea interesată, în timp ce prin dispoziţiile art. 2.548 alin. (2) se prevede că forţa majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului.

Aplicând aceste principii la speţa dedusă judecăţii, Inalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, reţine că intimata reclamantă a depus toate diligenţele posibile în vederea sesizării pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraţilor, într-un termen "rezonabil" care se încadrează în termenul de decădere de 90 de zile.

Astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila x în recurs, reţinut şi de judecătorul fondului, la data de 14.11.2016 (cu nr. la Registratura Fondului de Garantare a Asiguraţilor-79280) a fost înregistrată corespondenţa electronică intitulată "Solicitare despăgubire asigurare de viaţă credit C. - D.", la care pârâtul nu a formulat un răspuns concret.

In aceste condiţii nu poate fi reţinuta o conduită pasivă a intimatei - reclamante iar, în plus, dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, prevăd că "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", astfel că la solicitarea electronică efectuată intimata reclamantă avea aşteptarea legitimă ca, într-o atare situaţie, să i se solicite complinirea eventualelor lipsuri.

Totodată, reţine Înalta Curte că modelul de cerere prevăzut în anexa nr. 6 la Norma A.S.F. nr. 16/2015 este unul orientativ, care are scopul să faciliteze accesul la procedura administrativă prealabilă de efectuare a plăţilor, cerinţa asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată şi interesul public ocrotit impunând ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat şi disproporţionat drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale destinatarului actului administrativ, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal.

In ceea ce priveşte motivele de recurs vizând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, reţine instanţa, in raport de considerentele deciziei nr. 3/20 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, că acestea nu pot fi încadrate in cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a fi respinse, în consecinţă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2580 din 5 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2020.