Validity of tax objection suspension pending criminal investigation; decisive impact on administrative outcome and reasonable duration of proceedings.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 11.07.2017 reclamanta A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova -Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat instanţei de contencios administrativ:

1. Anularea în tot a Deciziei nr. 36/6.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei fiscale prealabile formulată de subscrisa (Decizia de Soluţionare), cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nelegalitate referitoare la creanţa fiscală constând în TVA în sumă de 11.504 RON precum şi la accesoriile aferente în sumă de 2.337 RON, cât şi cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nulitate analizate la paginile 10 - 12 din decizie;

2. Subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nelegalitate referitoare la creanţa fiscală constând în TVA, anularea în parte (creanţa TVA si accesoriile aferente) a actelor de impunere constând în Decizia de impunere nr. x/30.08.2016, Decizia de impunere nr. xnr. 85/14.09.2016 si Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.08.2016

3. Subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de respingere a motivelor de nulitate analizate în Decizia de Soluţionare, paginile 10 - 12, anularea actelor de impunere constând în Decizia de impunere nr. x/30.08.2016, Decizia de impunere nr. xnr. 85/14.09.2016 si Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.08.2016 ca nelegale;

4. în subsidiar, să se constatate că soluţia de respingere a contestaţiei a fost dată fără să se intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal şi, în temeiul art. 281 alin. 7 Codul de procedură fiscală, să vă pronunţaţi asupra fondului şi, în consecinţă, să dispuneţi anularea actelor de impunere constând în Decizia de impunere nr. x/30.08.2016, Decizia de impunere nr. xnr. 85/14.09.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.08.2016 ca nelegale;

5. în subsidiar, subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, să se constatate expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. 5 Codul de procedură fiscală . şi, în consecinţă, să se dispună anularea actelor de impunere constând în Decizia de impunere nr. x/30.08.2016, Decizia de impunere nr. xnr. 85/14.09.2016 si Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.08.2016;

6. în subsidiar, subsecvent admiterii petitului 1 cu privire la soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei, dar a respingerii petitelor 3, 4 si 5, obligarea pârâtei DGSC să reia procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată de subscrisa cu privire la sumele stabilite suplimentar la plată prin actele de impunere constând în Decizia de impunere nr. x/30.08.2016, Decizia de impunere nr. xnr. 85/14.09.2016 şi Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.08.2016, cu consecinţa emiterii unei decizii de soluţionare a contestaţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2156 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova -Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii; a anulat pct. 1 din decizia nr. 36/06.02.2017, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia examinarea contestaţiei formulate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit şi accesoriile acestuia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2156 din 8 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în tot, a acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa atacată este nemotivată, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, faţă de argumentele pertinente formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat in mod greşit, instanţa de fond a reţinut ca organul fiscal avea datoria de a analiza în ce măsura caracterul penal al neregularităţilor ce fac obiectul sesizării ar putea influenta situaţia fiscala concretizată în deciziile de impunere şi numai în caz afirmativ ar fi fost îndreptăţit să dispună suspendarea soluţionării contestaţiei.

De asemenea, în mod eronat, a mai reţinut instanţa de fond că măsura de suspendare a contestaţiei administrative are caracter arbitrar.

Cu privire la suma de 21.208.456 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 14.330.455 RON şi accesoriile aferente în suma de 6.878.001 RON, învederează că, urmare a inspecţiei fiscale efectuate la intimata-reclamanta, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul DGRFP Craiova, au stabilit că societatea a declarat achiziţii de deşeuri metalice feroase şi neferoase, precum şi prestări de servicii pentru care se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate, cu consecinţe asupra obligaţiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 21.208.456 RON, reprezentând impozit pe profit şi accesorii aferente acestuia.

Sesizarea penală transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, vizează un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 14.330.455 RON, reprezentând impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile aferente acestuia.

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) Iit.a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.08.2016, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/30.08.2016 şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/14.09.2016, contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Aceasta interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor în speţă se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate şi diminuarea bazei de impunere, impozitul pe profit stabilit suplimentar rezultând din următoarele aspecte constatate:

- în perioada ianuarie 2011 - iunie 2014, intimata-reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de deşeuri feroase şi neferoase, precum şi prestări de servicii, în baza unor facturi emise de un număr de 36 de furnizori cu un comportament fiscal inadecvat sau chiar de "firme fantomă". în cazul deşeurilor ce figurau achiziţionate de la respectivii furnizori nu s-a putut face dovada circuitului fizic al deşeurilor înscrise în facturile emise de aceştia şi nu a putut fi stabilită trasabilitatea deşeurilor conform prevederilor legale,

- în perioada iulie 2014 - decembrie 2015, intimata-reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă intrări de deşeuri feroase şi neferoase, în baza unor facturi emise de un număr de 29 de furnizori, organele de inspecţie fiscală având suspiciunea că respectivele facturi sunt doar documente întocmite şi introduse în circuitul economic fără o bază reală şi legală, nefiind cunoscută adevărata provenienţă a deşeurilor. Facturile în cauză nu erau de natură să demonstreze realitatea operaţiunilor.

Faţă de cele constatate, organele de inspecţie fiscală au considerat că există suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunilor înregistrate de intimata-reclamanta în relaţia cu furnizorii săi de deşeuri feroase şi neferoase, precum şi de prestări de servicii, care au avut drept consecinţă diminuarea creanţei fiscale datorate de către aceasta bugetului de stat.

Astfel, pentru perioada mai sus menţionată, organele de inspecţie fiscală au diminuat pierderea fiscală înregistrată de intimata-reclamanta cu suma de 3.760.945 RON şi au calculat o diferenţă de impozit pe profit de plată în sumă de 14.330.455 Iei.

Ulterior, organele fiscale din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/14.09.2016, au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 6.878.001 RON.

Având în vedere aspectele constatate, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul DGRFP Craiova, au întocmit şi transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea Sesizarea penală nr. DJCAIF 739/30.08.2016, reţinând, aferent operaţiunilor declarate de societate, impozit pe profit suplimentar şi accesorii aferente acestora în sumă totală de 21.208.456 RON, sumă care face atât obiectul Deciziei de impunere nr. x/30.08.2016.şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/14.09.2016, cât şi al contestaţiei formulate împotriva acestora de societate.

În opinia recurentei, prezenta speţă se circumscrie considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, ţinând seama de faptul că Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul DGRFP Craiova, a înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea Sesizarea penală nr. DJCAIF 739/30.08.2016, unde se consemnează obligaţii suplimentare la bugetul de stat în sumă de 14.330.455 RON, reprezentând impozit pe profit, la care se adaugă accesorii aferente acestuia, sume ce face obiect atât al Deciziei de impunere nr. x/30.08.2016 şi Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/14.09.2016, cât şi al contestaţiei societăţii împotriva acestora.

În concluzie, până la finalizarea laturii penale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor nu se poate investi cu soluţionarea pe fond a cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu."

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate de părţi pe parcursul procesului, înlăturând, motivat, apărările prezentate de pârâţi în combaterea temeiniciei cererii de chemare în judecată, context în care, faptul că prima instanţă nu a analizat fiecare susţinere formulată sau a grupat aceste apărări pentru a răspunde prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/14.09.2016 emisă de către Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova .

Conform prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauză, prin decizia de impunere nr. x/14.09.2016 emisă de către Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 6.878.001 RON.

Prin decizia nr. 36/6.02.2017, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a decis suspendarea soluţionării contestaţiei.

Instanţa de control judiciar constată că în cuprinsul deciziei nr. 36/06.02.2017 emisă de recurenta-pârâtă au fost prezentate motivele de fapt şi de drept avute în vedere la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative privind pe intimata-reclamantă, rezultând că respectiva măsură fusese dispusă întrucât organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Craiova au înaintat o sesizare penala nr. 739/30.08.2016 Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect că organul administrativ a greşit când a suspendat soluţionarea contestaţiei, câtă vreme organele de inspecţie fiscală deja stabiliseră că din punct de vedere fiscal, operaţiunile comerciale sunt fictive, iar evidenţele contabile ale reclamantei conţin înscrisuri care nu pot fi considerate documente justificative.

În aceste condiţii, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative, este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor desfăşurate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentei potrivit căreia, organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, chiar şi în situaţia în care s-ar considera că asupra societăţii planează suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, organul de soluţionare a contestaţiei administrative nu este obligat să suspende soluţionarea cauzei ci are doar posibilitatea de a dispune în acest mod, fiind însă obligat să motiveze, în concret, soluţia adoptată.

Rezultă astfel că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, cu obligaţia acestuia de a motiva soluţia respectivă.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

În cauză, este avută în vedere şi perioada îndelungată de timp de la emiterea Deciziei nr. 85/14.09.2016, durata procedurii administrative devenind nerezonabilă.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerităţii procedurii jurisdicţionale, exigenţă a statului de drept care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că Decizia de impunere nr. x/14.09.2016, a fost emisă în anul 2016, iar suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut loc prin Decizia nr. 36 din 06.02.017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, dată de la care au trecut aproximativ 3 ani, durată de timp care nu corespunde cerinţei termenului rezonabil.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 2156 din 8 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.