Judges’ salary allowance recalculation: sectoral reference values and dual compensation for inflation and lost interest

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

1. Anularea Ordinului Ministrului Justiţiei 1469/C emis la 24 mai 2017 cu privire la modalitatea de stabilire a drepturilor salariale numai în ceea ce ne priveşte, pentru intervalul începând cu 09.04.2015, ca urmare a neluării în considerare a valorii de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

2. Obligarea celor 6 pârâţi la stabilirea, începând cu data de 09.04.2015, a indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016 şi la înscrierea în Sistemul Revisal a drepturilor salariale în acord cu aceste valori de referinţă.

3. Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant ordin individual de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

4. Obligarea pârâţilor să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale dintre venitul calculat potrivit referinţelor sectoriale menţionate anterior şi salariul efectiv plătit aferent perioadelor 09.04.2015-30.11.2015 (VRS de 405 RON) şi respectiv 01.12.2015-01.10.2016 (VRS de 445 RON).

5. Obligarea pârâţilor la plata actualizărilor cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3198 din 4 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile tardivităţii şi rămânerii fără obiect a acţiunii, ca neîntemeiate.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a anulat în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 1469/C/24 mai 2017, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine individuale de salarizare, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A obligat pârâţii Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Prahova la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorilor de referinţă sectoriale menţionate anterior şi salariul efectiv plătit în perioadele 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 01.12.2015-01.10.2016, fiecare dintre pârâţi corespunzător perioadei în care reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea la instanţa respectivă sau, după caz, la judecătoria pentru care pârâţii au calitatea de ordonatori terţiari de credite (Tribunalul Suceava pentru Judecătoria Suceava şi Tribunalul Botoşani pentru Judecătoria Botoşani), diferenţe care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei rate lunare şi până la data plăţii efective.

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Ploieşti.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

A susţinut recurentul că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretenţiilor formulate de reclamanţi.

A arătat recurenta, în esenţă, că salariile rezultate în urma aplicării Deciziei nr. 794/15.12.2016 se vor putea plăti începând cu luna februarie 2017 pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2017.

3.3. Recurentul-pârât Tribunalul Botoşani a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că dată fiind emiterea Ordinului nr. 2066/2018, nu mai este necesară tranşarea litigiului între părţi.

3.4. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Suceava a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii, susţinând în esenţă că dată fiind emiterea Ordinului nr. 2066/2018, acţiunea nu mai are obiect.

II. Soluţia instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite pentru curţi de apel şi tribunale, punând la dispoziţia instanţei judecătoreşti fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiţiei, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reţine că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior introducerii acţiunii, prin urmare, obiectul acţiunii exista la data introducerii cererii.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, recurentul-pârât nu a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond, însă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, dispoziţiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor sunt tocmai cele avute în vedere de instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, Înalta Curte reţine că în mod corect a dispus prima instanţă obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorilor de referinţă sectoriale menţionate anterior şi salariul efectiv plătit în perioadele 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 01.12.2015-01.10.2016, fiecare dintre pârâţi corespunzător perioadei în care reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea la instanţa respectivă sau, după caz, la judecătoria pentru care pârâţii au calitatea de ordonatori terţiari de credite (Tribunalul Suceava pentru Judecătoria Suceava şi Tribunalul Botoşani pentru Judecătoria Botoşani), diferenţe care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei rate lunare şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că o consecinţă a recunoaşterii drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015, o reprezintă obligaţia pârâtului de a achita diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv achitate, precum şi de a acoperi prejudiciul suferit de reclamanţi prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale prevăzute de legislaţia civilă.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 3198 din 4 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.