Insurers' Guarantee Fund moral damages: internal compensation tables cannot override individualized equitable assessment under integral reparation principle

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30.01.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea deciziei nr. 12126/22.12.2017 şi admiterea pretenţiilor sale referitoare la daunele morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2993 din 22 iunie 2018, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 12126 din 22.12.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 9979,2 RON reprezentând daune morale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului au fost prezentate o serie de considerente de ordin general referitoare la rolul şi statutul Fondului de Garantare al Asiguraţilor după care s-a arătat că în vederea respectării principiului egalităţii de tratament in procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire formulate de către părţile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit in urma accidentelor de circulaţie produse de către asiguraţii B. S.A., despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având in vedere procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptata in cadrul FGA, raportat la jurisprudenţa in materie si practica societăţii de asigurări.

Astfel, pentru soluţionarea transparentă, rapidă şi echitabilă a cererilor de despăgubire formula e de creditorii societăţii B. S.A., lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societăţii B. S.A. a utilizat ca bază de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar şi a vătămării corporale.

Totodată, astfel cum a arătat în decizie, în analizarea şi soluţionarea dosarului de daună, Fondul se raportează la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională.

In analizarea cererii de plată a petentului, s-au stabilit despăgubirile într-o măsura în care să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a părţii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor.

Plecând de la particularitatea că FGA nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, s-a arătat că FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Soluţia instanţei de fond este greşita, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune pârâtul, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Este de necontestat faptul ca evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamantul a fost de natură a provoca acestuia suferinţe psihice intense, necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare în vederea desfăşurării activităţii cotidiene, consecinţe ce sunt inerente oricărui incident rutier din care rezultă vătămări ale integrităţii persoanei, cu toate acestea, suma acordată de cu titlu de daune morale este adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant, in condiţiile in care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susţinut şi dovedit că reclamantul desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesionala cu caracter de continuitate si regularitate care ii este inaccesibila in momentul de fata sau care in prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Învederează faptul că in cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuala întemeiata pe contractul de asigurare încheiat in condiţiile Legii nr. 136/1995 si ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Arată că Fondul de garantare a asiguraţilor nu are calitate de asigurător şi între instituţia noastră şi asiguraţi nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aliaţi in insolventa, nefiind succesori/continuatori/reprezentanţi sau mandatari ai asigurătorilor in faliment, neexistând nicio dispoziţie legala în acest sens.

Mai mult decât atât, disponibilităţile FGA sunt limitate, creditorii de asigurări beneficiind de condiţii de despăgubire similare, FGA asigurând aplicarea unui tratament echitabil şi similar tuturor creditorilor de asigurări, care au solicitat plata despăgubirilor/indemnizaţilor din disponibilităţile sale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, se au în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin decizia nr. 12126/22.12.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), în soluţionarea cererii de plată a reclamantului, a admis în parte cererea şi a acordat suma de 3740 RON reprezentând daune morale şi materiale respingând cererea pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată.

Prin sentinţa recurată a fost anulată decizia nr. 12126 din 22.12.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de la plata sumei de 9979,2 RON reprezentând daune morale, soluţie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii, invocat atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.].

Aşadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulaţie, plata despăgubirilor revine societăţii de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marja de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse de vătămarea suferită, aceasta neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanei vătămate suferinţe fizice şi psihic - emoţionale. Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie echitabilă persoanei vătămate, fără însă a putea stabili o echivalenţă exactă între despăgubire şi urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, astfel că regulile de evaluare a cuantumului daunei diferă de modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru un prejudiciu strict material, obiectivat exterior.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-a reţinut că prejudiciul moral este definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima, prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane, dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C. proc. civ., ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi trebuie să fie reparate, caracterul suferinţelor fiind necesar a fi privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. S-a subliniat, în ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, că nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc, "ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2993 din 22 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.