RCA insurance guarantee fund liability: accrual date of claim and 90-day filing deadline in bankruptcy claims
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the insurance guarantee fund’s appeal, upholding the appellate court’s order to annul the fund’s refusal decision and obligating it to reanalyze the insured’s claim for compensation regarding sums retained by forced execution after April 17, 2017. The dispute concerned the admissibility of a compensation claim filed by an insured driver against the fund following the bankruptcy of their mandatory motor liability insurer, with the fund arguing that the 90-day deadline under Law No. 213/2015 was calculated from the date of the final criminal judgment (2013) and thus expired. The court ruled that the claim was timely because, under Article 44(2) of Law No. 136/1995 and Article 14 of Law No. 213/2015, the insured’s right of recovery against the guarantee fund only arises upon the effective payment of the compensation to victims or through forced execution, not merely upon the issuance of the executive title; therefore, the relevant period began when the tax authorities retained the funds from the insured’s assets in 2017. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the insurance guarantee fund’s appeal, upholding the appellate court’s order to annul the fund’s refusal decision and obligating it to reanalyze the insured’s claim for compensation regarding sums retained by forced execution after April 17, 2017. The dispute concerned the admissibility of a compensation claim filed by an insured driver against the fund following the bankruptcy of their mandatory motor liability insurer, with the fund arguing that the 90-day deadline under Law No. 213/2015 was calculated from the date of the final criminal judgment (2013) and thus expired. The court ruled that the claim was timely because, under Article 44(2) of Law No. 136/1995 and Article 14 of Law No. 213/2015, the insured’s right of recovery against the guarantee fund only arises upon the effective payment of the compensation to victims or through forced execution, not merely upon the issuance of the executive title; therefore, the relevant period began when the tax authorities retained the funds from the insured’s assets in 2017.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1164 C. civ, art. 1165 C. civ, art. 2519 C. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; RCA insurance guarantee fund liability: accrual date of claim and 90-day filing deadline in bankruptcy claims: The dispute concerned the admissibility of a compensation claim filed by an insured driver against the fund following the bankruptcy of their mandatory motor liability insurer, with the fund arguing that the 90-day deadline under Law No. 213/2015 was calculated from the date of the final criminal judgment (2013) and thus expired. The court ruled that the claim was timely because, under Article 44(2) of Law No. 136/1995 and Article 14 of Law No. 213/2015, the insured’s right of recovery against the guarantee fund only arises upon the effective payment of the compensation to victims or through forced execution, not merely upon the issuance of the executive title; therefore, the relevant period began when the tax authorities retained the funds from the insured’s assets in 2017. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the insurance guarantee fund’s appeal, upholding the appellate court’s order to annul the fund’s refusal decision and obligating it to reanalyze the insured’s claim for compensation regarding sums retained by forced execution after April 17, 2017. The dispute concerned the admissibility of a compensation claim filed by an insured driver against the fund following the bankruptcy of their mandatory motor liability insurer, with the fund arguing that the 90-day deadline under Law No. 213/2015 was calculated from the date of the final criminal judgment (2013) and thus expired. The court ruled that the claim was timely because, under Article 44(2) of Law No. 136/1995 and Article 14 of Law No. 213/2015, the insured’s right of recovery against the guarantee fund only arises upon the effective payment of the compensation to victims or through forced execution, not merely upon the issuance of the executive title; therefore, the relevant period began when the tax authorities retained the funds from the insured’s assets in 2017.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural basis cited in the dispositive for the final operative decision regarding the dispute between the private party and the public authority.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.12.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), solicitând anularea deciziei FGA nr. 10446/01.11.2017 şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se aprobe plata următoarelor sume: - 1509,04 RON către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate B.; - 7834,51 RON către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate C.; - 11679 RON către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, secţia Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a victimei A.; - 4470,07 RON către partea reclamantă, care la rândul său a achitat această sumă către Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, în urma procedurii executării silite în dosarul execuţional nr. x/2015 înregistrat pe rolul D., reprezentând despăgubiri civile (3757,07 RON), cheltuieli de spitalizare către partea vătămată B. şi cheltuieli de executare silită (713 RON); - 2900 RON către partea reclamantă, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă pe care a achitat-o integral; precum şi plata penalităţilor aferente sumelor mai sus menţionate.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2434/2018 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la soluţionarea cererii de despăgubire a reclamantului nr. 57044/02.11.2017 şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la reanalizarea cererii de plată nr. x/24.07.2017 formulate de reclamant în referire la creanţa corespunzătoare sumelor reţinute efectiv prin executare silită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, începând cu data de 17.04.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2013, fără a se depăşi creanţele litigioase de 1509,94 RON, 7834,51 RON şi 11679 RON.
Curtea de apel a menţinut în rest decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv în ceea ce priveşte respingerea sumelor de 4470,07 RON, 2900 RON şi creanţa aferentă sumelor reţinute efectiv prin executare silită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în dosarul de executare silită nr. x/2013 anterior datei de 17.04.2017, respingând în rest cererea de chemare în judecată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 2434/2018 din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, susţinând că hotărârea dată de prima instanţă este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de fond a stabilit in mod greşit ca momentul naşterii dreptului de creanţa este cel al executării silite a intimatului-reclamant, si nu data rămânerii definitive a hotărârii penale prin care acesta a fost obligat la plata respectivelor sume.
Plecând de la dispoziţiile art. 1164 C. civ.., potrivit cărora obligaţia e "legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată", precum si de la dispoziţiile art. 1165 C. civ.., potrivit cărora "obligaţiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii", apare ca evident ca in sarcina intimatului-reclamant a fost stabilita obligaţia de plata la data rămânerii definitive a hotărârii penale, acesta fiind si momentul naşterii dreptului sau de creanţa împotriva asigurătorului cu care a încheiat poliţa de răspundere civila obligatorie (RCA).
In cazul de fata, obligaţiei stabilita prin hotărâre judecătoreasca in sarcina inculpatului ii corespunde dreptul acestuia de a se adresa împotriva asigurătorului sau RCA in temeiul răspunderii contractuale.
Titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătoreasca pronunţata de instanţa penala reprezintă legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, neavând relevanta executarea silita a debitorului, respectiv a intimatului-reclamant. Mai mult decât atât, dreptul la acţiune al asiguratului RCA împotriva asigurătorului sau este supus termenului de prescripţie reglementat de dispoziţiile art. 2519 C. civ., termenul de prescripţie începând, in cazul de fata, de la data pronunţării hotărârii penale, fiind astfel depăşit in raport cu formularea cererii de plata.
Termenul de 90 de zile, reglementat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 coroborate cu art. 20 din Norma nr. 16/2015, este un termen de decădere. Decăderea este o sancţiune de drept civil ce consta in stingerea dreptului subiectiv prin neexercitarea lui înlăuntrul termenului stabilit de lege sau de părţi.
Dispoziţii art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prevăd: "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".
În opinia recurentului, instanţa de fond a apreciat fără temei că momentul la care s-a născut dreptul de creanţă al intimatului-reclamant se plasează in timp la data plaţii, considerând astfel ca am fi in situaţia reglementata de teza a II-a din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. respectiv o creanţa născuta ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Or, interpretarea instanţei de fond este greşita, dispoziţiile legale invocate conducând la concluzia ca momentul naşterii dreptului de creanţa al intimatului-reclamant coincide cu data rămânerii definitive a hotărârii penale prin care intimatul-reclamant a fost obligat la plata.
Prin urmare, instanţa de fond in mod greşit a plasat momentul naşterii dreptului de creanţa al intimatului-reclamant la data plaţii de către acesta, si nu la data pronunţării deciziei penale nr. 1153/R/02.10.2013, concluzionând astfel ca plata făcuta cu 90 de zile înainte de data cererii de plata reprezintă momentul naşterii dreptului de creanţa in raport de care cererea de plata este considerata a fi formulata in termenul de 90 de zile.
Având in vedere ca instanţa penală nu a reţinut solidaritatea de plată a inculpatului cu E. S.A. (parte responsabila civilmente in dosarul penal), iar acesta nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii penale, apreciază că intră sub autoritate de lucru judecat faptul obligării directe a inculpatului la plata respectivelor sume de bani, fără a se reţine solidaritatea sau obligaţia exclusiva a asigurătorului RCA. In plus, inculpatul nu a formulat separat acţiune civila împotriva asigurătorului in termenul de prescripţie prevăzut de lege.
Prerogativa Fondului de a verifica respectarea termenului de 90 de zile reiese cu evidenta din dispoziţiile art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Norma ASF nr. 16/2105:
"titlul executoriu care constata creanţe de asigurări nevalorificat in cadrul procedurii de faliment sau in cadrul altor proceduri de executare silita prevăzute de lege se transmite Fondului, in vederea verificării lui si, după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, in condiţiile prezentei norme si a prevederilor legale incidente".
Pentru aceste motive recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, respingerea cererii deduse judecăţii.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine următoarele aspecte relevante pentru soluţionarea recursului:
Prin sentinţa penală nr. 1522/10.06.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă sub aspectele relevante cauzei prin decizia penală nr. 1153/R/02.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, reclamantul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea la data de 29.05.2011, ca urmare a conducerii autovehiculului cu nr. de înmatriculare x (asigurat RCA cu poliţa RO/02/X1/SP nr. x emisă de societatea E. S.A., valabilă în perioada 17.12.2010 - 16.06.2011), a unei infracţiuni de ucidere din culpă şi a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, fiind obligat, între altele, şi la plata sumelor indicate anterior.
În cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc D. a fost executată silit de la partea reclamantă suma de 4.470,07 RON, reprezentând debit datorat Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara plus cheltuieli de executare silită, la data de 17.03.2017 fiind emisă de executorul judecătoresc încheierea nr. 1418 de încetare a executării silite ca urmare a achitării de reclamantul debitor a sumelor menţionate.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, la data de 12.01.2017 au fost demarate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu proceduri de executare silită împotriva reclamantului - debitor A. pentru sumele de 1510 RON, de 7835 RON şi de 11680 RON în temeiul sentinţei Judecătoriei Timişoara.
Intimatul-reclamant A. s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cu o cerere în plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 213/2015, transmisă prin poştă la 17.07.2017 şi înregistrată sub nr. x/24.07.2017.
Cererea în despăgubire adresată pârâtului a fost respinsă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) prin decizia nr. 10446/01.11.2017, reţinându-se în esenţă că reclamantul nu a formulat în termen legal cererea amintită şi că acesta nu are calitatea de creditor de asigurări, precum şi că suma de 2900 de RON cheltuieli judiciare avansate de stat nu constituie o creanţă de asigurări.
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat Decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să analizeze şi să soluţioneze pe fond cererea reclamantului în referire la creanţa corespunzătoare sumelor reţinute efectiv prin executare silită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, începând cu data de 17.04.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2013, fără a se depăşi creanţele litigioase de 1509,94 RON, 7834,51 RON şi 11679 RON, soluţie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă, acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor:
"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la momentul naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.
De asemenea, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 menţionează că:
"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."
Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reţine că în cauză este relevantă data la care reclamantul a plătit efectiv despăgubirile la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească, întrucât doar ca urmare a achitării sumelor de către asigurat se naşte dreptul său de regres împotriva asigurătorului său de răspundere civilă.
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurent, momentul naşterii dreptului de creanţa al intimatului-reclamant nu este data pronunţării deciziei penale nr. 1153/R/02.10.2013, ci reţinerea efectivă prin executare silită de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului a sumelor litigioase, relevanţă prezentând doar cele ulterioare datei de 17.04.2017, care corespunde respectării termenului de 90 de zile de la art. 14 din Legea nr. 213/2015.
În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data evenimentului rutier) potrivit cărora "Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit.", astfel că în mod corect a stabilit prima instanţă că atâta vreme cât nu asigurătorul a fost obligat la plata despăgubirilor, ci asiguratul, simpla existenţă a unui titlu executoriu nu determină prejudicierea acestuia, întrucât nu îl poate urmări pe asigurător atât timp cât nu a plătit efectiv suma respectivă.
În concluzie, cererea nr. x/24.07.2017 adresată recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este tardivă, fiind formulată în termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea Deciziei atacate nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi reanalizarea cererii de plată nr. x/24.07.2017 formulate de reclamant în referire la creanţa corespunzătoare sumelor reţinute efectiv prin executare silită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, în cauză nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2434/2018 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.