Moral damages in insurer insolvency: cross-appeals dismissed and lower court’s equitable compensation upheld

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017 la data de 17.08.2017, astfel cum a fost modificată la data de 18.09.2017 reclamanţii A., B., C. - reprezentată legal prin D. şi E. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 8649 din data de 22.08.2017 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar, în subsidiar, modificarea deciziei nr. 8422 din data de 08.08.2017, emisă de către pârât, comunicată ulterior formulării contestaţiei, respectiv la data de 08.09.2017 (data poştei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele virate în data de 02.08.2017, după cum urmează:

- către A. (mama defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale;

- către B. (tatăl defunctului), suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale;

- către C. (fiica defunctului), suma de 406.121 RON, cu titlu de daune morale;

- către E. (sora defunctului), suma de 2.138 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 446.538 RON, cu titlu de daune morale;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte; a fost anulată în parte decizia contestată nr. 8649/22.08.2017, exclusiv sub aspectul despăgubirilor morale acordate reclamanţilor, după cum urmează:

- suma de 35.000 RON pentru reclamanta E.,

- suma de 90.000 RON pentru reclamantul B.,

- suma de 90.000 RON pentru reclamanta A.,

- suma de 60.000 RON pentru reclamanta C..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 RON pentru fiecare reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat cereri de recurs atât reclamanţii A., B., C.- prin D., E., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1 Recurenţii-reclamanţi, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor morale până la limita cuantumului solicitat.

În contextul expunerii situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România

Astfel, în vederea majorarea infimă a despăgubirilor acordate de către instanţa de fond, cu titlu de daune morale, instanţa nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubit

Însă, recurenţii-reclamanţi consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor îndurate .

Cu toate acestea, nu pot fi de acord cu caracterul "simbolic" al despăgubirilor cu titlu de daune morale, aşa cum a statuat instanţa de fond, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

Pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei, prin raportarea şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, se învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

Or, în opinia recurenţilor, instanţa s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţă din România.

3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea contestaţiei formulate de reclamanţi, susţinând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., că în mod greşit instanţa de fond a anulat parţial decizia 8649/22.08.2019, câtă vreme la emiterea acestei decizii FGA s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, fiind realizată o evaluarea în funcţie de situaţia personală a fiecărui reclamant şi a legăturii fiecăruia cu defunctul.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat în esenţă că hotărârea are considerente contradictorii şi totodată, că judecătorul fondului nu a explicat modul de calcul pentru sora şi fiica defunctului.

În fine, recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond este criticabilă şi sub aspectul interpretării art. 453 pct. 2 C. proc. civ., întrucât, deşi a admis cererea în parte, nu a stabilit în ce măsură a acordat cheltuielile de judecată.

4. Apărările formulate în recurs

Recurenţii-reclamanţi şi recurentul-pârât au fost formulate întâmpinări prin are au invocat excepţia nulităţii cererilor de recurs formulate în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 1 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Asupra excepţiei nulităţii cererilor de recurs:

Înalta Curte constată că sunt nefondate excepţiiile nulităţii recursurilor invocate prin întâmpinări de către recurenţii-reclamanţi A., B., C.- prin D., E. prin avocat F. şi de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Însă, în cauză, atât argumentele recurenţilor-reclamanţi, cât şi argumentele recurentului-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, se constată că susţinerile recurenţilor, în sensul că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA14/2011 şi a normelor prevăzute de Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, susţinerile recurentului-pârât referitoare la contradictorialitatea considerentelor sentinţei atacate pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Asupra recursurilor declarate

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recursul declarat de recurenţii-reclamanţi

Recurenţii-reclamanţi susţin, în esenţă, că instanţa nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma (ordinul, în formularea recurenţilor) ASF nr. 23/2014, dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Or, aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În fine, Înalta Curte reţine că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, acestea guvernează deplin relaţiile sociale şi se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment şi nici fidejusor, ci doar acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale", nicidecum şi în toate obligaţiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Recurenţii-reclamanţi sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi au dreptul să primească despăgubiri morale.

Este de necontestat că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014, care, la art. 50, prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

După cum au arătat şi recurenţii, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

În cauză, nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi ca nefondat.

Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamanţilor este parţial întemeiată, neputându-se reţine că hotărârea conţine considerente contradictorii.

Susţinerea recurentului-pârât în sensul că judecătorul fondului nu a explicat modul de calcul pentru sora şi fiica defunctului, nu poate fi reţinută, câtă vreme s-a instanţa de fond a constatat că în privinţa copilului care şi-a pierdut un părinte (reclamanta C., s-a avut în vedere un cuantum al despăgubirilor de calculat prin raportare la nivelul a 36 de salarii medii pe economie, raportat la acelaşi nivel al salariului mediu net, ceea ce conduce la stabilirea unei sume de 60.000 RON.

Referitor la reclamanta E., s-a arătat că suferinţa cauzată de decesul fratelui său reclamă stabilirea unui cuantum al despăgubirilor calculat prin raportare la nivelul a 21 de salarii medii pe economie, ceea ce conduce la stabilirea unei sume de 35.000 RON, apreciind în echitate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale şi morale cuvenite reclamanţilor, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Astfel, corect s-a considerat că această sumă poate reprezenta o compensaţie morală care să le permită reclamanţilor, fără a se considera că este o îmbogăţire fără justă cauză, să îşi continue viaţa într-un cadru pe care îl vor considera adecvat propriei personalităţi şi vârste.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, apreciază că ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmaşii victimei decedate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de recurentul-pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În fine, se constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de fond deşi a admis cererea în parte, nu a stabilit în ce măsură a acordat cheltuielile de judecată, având în vedere că s-a stabilit clar obligaţia pârâtului la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 RON pentru fiecare reclamant, specificându-se expres faptul că în ce priveşte onorariul avocaţial, acesta urmează a fi solicitat pe cale separată.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, motivele de recurs invocate de părţile litigante nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii ambelor recursuri.

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A., B., C.- prin D., E. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2216 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.