Joint and several tax liability for insolvent company: appeal dismissed, bad faith not proven.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 29 septembrie 2017, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov să se dispună anularea Deciziei nr. 1156/03.08.2017, comunicată la data de 07.08.2017, emisă de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, privind soluţionarea contestaţiei formulată, anularea Deciziei nr. 7186/04.07.2017 de Angajare a răspunderii solidare pentru suma de 4.164.196 Ron.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 88 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu pârâta A.N.A.F., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a anulat Decizia nr. 1156/03.08.2017, emisă de pârâta A.N.A.F., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a anulat Decizia nr. 7186/04.07.2017 emisă de pârâta A.N.A.F., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.A.F., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele: Instanţa de fond a considerat, în mod eronat, aplicând greşit normele de drept material că neprezentarea reclamantului la somaţia B. nu face dovada existenţei relei credinţe cu privire la faptele imputate şi nici vânzările cumpărările bunurilor la preţ derizoriu în momentul controlului efectuat la S.C. C. S.R.L..

Societatea comercială în discuţie a fost declarată insolvabilă fără bunuri sau venitui urmăribile, prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22.03.2017, emis de Serviciul Fiscal Municipiul Odorheiu Secuiesc - Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice.

În opinia recurentei, reaua-credinţă se poate constata şi prin faptul că cuantumul datoriilor este unul consistent la toate sursele. Nu s-a manifestat intenţia nici de plată parţială sau eşalonare, dar nici nu s-a solicitat în instanţă radierea debitorului.

Se mai susţine că, din analiza tuturor documentelor identificate de către organul fiscal cu competenţe în executarea silită, cum ar fi copii conforme cu originalul ale actelor din bilanţ şi alte documente pe care le deţine pentru stabilirea situaţiei de fapt la dosar, se conturează reaua credinţă a directorului economic, administratorului şi a contabilei. Condiţia relei credinţe este dovedită în mod indubitabil, contrar celor menţionate în acţiune.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În fapt, prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/22.03.2017 întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc, s-a constatat starea de insolvabilitate a debitoarei S.C. C. S.R.L.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.07.2017, emisă de D.G.R.F.P. Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, prin Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc, s-a dispus alături de alte persoane angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant A. pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei S.C. C. S.R.L. în limita sumei de 4.162.607 RON.

Organul fiscal a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În motivare, organul fiscal a reţinut cu privire la reclamantul A. că acesta în calitate de agent comercial la S.C. C. S.R.L., prin neprezentarea la somaţia B., cu rea-credinţă, realizează ascunderea sub orice formă a bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitoarei, atât în fapt, prin schimbarea locului bunului astfel încât acesta să nu mai poată fi suspus executării silite, cât şi în evidenţele contabile ale debitoarei declarate insolvabilă.

De asemenea, s-a mai reţinut că administratorul a avut cunoştinţă despre starea societăţii C. S.R.L., la data de 29.12.2015 a înstrăinat bunuri mobile Autoutilitara D. care a fost înmatriculat pe numele A., nerespectarea Ordin nr. 127/29.01.2014 privind aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Organul fiscal a mai precizat că reclamantul A., în calitate de responsabil, deşi a fost notificat, din nou înaintea demarării angajării răspunderii patrimoniale, în vederea aducerii la cunoştinţă a datelor din dosarul de angajare a răspunderii, nu s-a achitat şi nici nu a transmis documente care să vină în apărarea sa.

Aceeaşi autoritate publică prin Decizia nr. 1156/03.08.2017 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva deciziei menţionate mai sus.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii deciziei de angajare a răspunderii, "Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului."

În speţă, Înalta Curte constată că prin decizia de antrenare a răspunderii solidare organul fiscal nu motivează în mod convingător îndeplinirea condiţiei relei credinţe, în sensul că nu arată argumentele concrete pentru care s-a apreciat că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă în scopul determinat de lege, exercitând un management defectuos care a determinat starea de insolvabilitate a societăţii ori a dobândit, tot cu rea-credinţă, active ale societăţii debitoare, în scopul provocării insolvabilităţii acesteia.

Legiuitorul a prevăzut că doar buna-credinţă se prezumă, nu şi reaua-credinţă, care pentru a fi reţinută, trebuie probată. Recurentele-pârâte nu au probat existenţa acestei condiţii, simpla prezumţie că insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei intimatului-reclamantul, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni/inacţiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credinţe, câtă vreme nu s-a probat, prin vreun mijloc de probă, că administratorul a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

Înalta Curte are în vedere că reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelei finalităţi prin acţiunile sau inacţiunile lor.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să probeze că intimatul-reclamant a acţionat în mod conştient în scopul nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale dar, cu toate acestea, nu au fost prezentate elemente de fapt precise şi certe care să justifice dovedirea intenţiei intimatului-reclamant de a acţiona în scopul provocării eludării de către societatea debitoare a plăţii obligaţiilor fiscale. Astfel că, în acord cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia relei-credinţe, cu atât mai mult cu cât, în speţa de faţă, nu s-a făcut dovada că intimatul-reclamant A., având calitatea de agent comercial la debitoarea S.C. C. S.R.L. cu rea-credinţă ar fi dobândit active de la debitoare care au provocat astfel insolvabilitatea, că ar fi provocat insolvabilitatea debitoarei prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor acesteia sau că ar fi determinat cu rea-credinţă restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitoarei.

Pentru a dovedi reaua-credinţă, recurenta-pârâtă a invocat neprezentarea intimatului-reclamant la somaţia B.. Or, neprezentarea intimatului-reclamantului A. la somaţia B. nu face dovada existenţei relei-credinţe cu privire la faptele imputate aceluiaşi intimat şi prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a), b), e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Criticile recurentei referitoare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.12.2016, sunt neîntemeiate. Instanţa de control judiciar observă că, bunurile imobile care au format obiectul vânzării, la data perfectării contractului nu se aflau în patrimoniul societăţii S.C. C. S.R.L. iar preţul convenit de părţi, de 7.000 RON, a fost achitat la data semnării şi autentificării actului .

În ceea ce priveşte mijlocul de transport Mercedes, tip E., nr. de identificare x, an de fabricaţie 2002, corect s-a constatat că, din factura fiscală nr. x/21.10.2015 emisă de S.C. C. S.R.L. rezultă că s-a prevăzut preţul de 24.800 RON.

Potrivit doctrinei de drept civil, bună-credinţă este o prezumţie legală cu caracter relativ care scuteşte de orice probă pe acela în folosul căruia ea există, astfel că ea poate fi combătută prin orice mijloace de probă de către cel care urmăreşte înlăturarea prezumţiei şi care are obligaţia de a demonstra reaua-credinţă iar în speţă, aşa cum s-a mai arătat, organul fiscal nu a făcut o asemenea dovadă. Constatarea organului fiscal în sensul că Autoutilitara D. se afla în patrimoniul debitoarei şi că a fost vândută ulterior intimatului-reclamant, prin ea însăşi nu înlătură obligaţia de a demonstra reaua-credinţă în săvârşirea faptelor imputate acestuia.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita împotriva Deciziei nr. 88 din 11 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.