National Framework of Qualifications amendment: whether excluding adult professional training providers from issuing level 6 certificates unlawfully overrides the specialized legislation on adult vocational training

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.11.2015, reclamantele A., B. şi S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernului României, prin reprezentant legal Secretariatul General al Guvernului, au solicitat anularea H.G. nr. 567/2015 pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 572 din 30.07.2015 şi suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1846 din data de 31.05.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B., S.C. C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanţi împotriva Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. A respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1846 din data de 31.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele A., B., S.C. C..

Prin prima critică, recurentele-reclamante au invocat greşita interpretare de către instanţa de fond a prevederilor legale, în sensul că lipsa din dispozitivul H.G.. nr. 567/2015 a emitenţilor actelor de studii nu ar constitui motiv de nelegalitate a actului.

În acest sens, recurentele-reclamante au arătat că prin cererea introductivă de instanţă au menţionat faptul că prin Anexa 2 a H.G.. nr. 567/2015. de modificare a H.G.. nr. 918/2013, s-au introdus/stabilit în mod nelegal emitenţii actelor de studii, atâta vreme cât această prevedere ce nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii de guvern a cărei nulitate o cere.

În mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că acest aspect pe care l-au invocat nu este motiv de nelegalitate, iar în acest sens a reţinut în considerentele sentinţei recurate - fila x penultimul paragraf:

"Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipuri de programe de educaţie şi formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele 8 niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii si cine poate desfăşura respectivele activităţi şl emite actele de studii".

Aşadar, deşi este evident faptul că Anexa 2 introduce nelegal emitenţii actelor de studii fără ca această prevedere să se găsească în dispozitivul H.G.. 567/2015 (fapt reţinut de către instanţa de judecată), totuşi instanţa de fond a considerat, prin deducţie, că este necesar să rezulte şi cine poate emite actele de studii, deci în acest context, magistratul a adăugat la lege prin cele reţinute în considerentele sentinţei recurate.

Prin cea de-a doua critică, recurentele-reclamante au invocat greşita interpretare a modificărilor aduse ca urmare a aprobării H.G.. nr. 567/2015, prin care se modifică nelegal O.G. nr. 129/2000 H.G. nr. 918/2013, modificările ulterioare aprobă Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC) pe 8 niveluri de calificare, precum şi corespondenţa dintre nivelurile CNC, actele de studii, tipul de program de educaţie şi formare, precum şi condiţiile de acces corespunzător fiecărui nivel de calificare. Această hotărâre de guvern a fost emisă cu scopul de a executa prevederile Ordonanţei nr. 129/2000, republicată, şi nu poate modifica în niciun fel acest act normativ superior, aprobat prin lege.

Deşi a reţinut instanţa de fond, pe de o parte, că:

"H.G. nr. 567/2015 nu stabileşte condiţiile de acces la programele de formare profesională, ci condiţiile de acces la nivelurile de calificare", iar prin aceasta nu se produce nicio vătămare, pe de altă parte reţine, tot la aceeaşi filă că:

"Raportat la nivelurile subliniate prin acţiunea în anulare - 5 şi 6, stabilirea condiţiilor de acces nu are nicio consecinţă asupra activităţii desfăşurate de furnizorii de formare profesională", în realitate H.G..567/2015 modifică un act normativ superior.

Se poate observa totuşi cu surprindere că anexa nr. 2 a H.G. nr. 918/2013, aşa cum a fost modificată prin H.G.. nr. 567/2015, cuprinde elemente ce nu se regăsesc în dispozitiv, cum ar fi emitentul actelor de studii. Această anexă este total nelegală şi neconstituţională atâta vreme cât conţine elemente care modifică în mod esenţial actul normativ superior, în speţă O.G. nr. 129/2000, restrângând drepturile furnizorilor de formare, date prin lege.

Prin H.G.. 567/2015 a fost omisă introducerea programelor de formare profesională a adulţilor (organizate în baza O.G. nr. 129/2000) la nivelul 5 şi 6 de calificare şi se poate observa că pentru nivelul 6 au fost incluse doar programe postuniversitare de formare continuă şi programe postuniversitare de perfecţionare. Această omisiune nu poate exclude programele de formare profesională de perfecţionare/specializare organizate în baza O.G. nr. 129/2000, iar recurentele-reclamante consideră că este doar o eroare tehnică, dar ea nu poate modifica legea specială ce reglementează formarea profesională a adulţilor în România.

Prin cea de-a treia critică, recurentele-reclamante invocă greşita interpretare de către instanţa de fond a art. 7 şi art. 21 din O.G.. nr. 129/2000 în sensul că furnizorii de formare profesională nu ar avea dreptul de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare (nivel 6 de calificare). Art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, stabileşte în mod imperativ, că formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ. Prin urmare, formarea profesională a adulţilor se organizează în conformitate cu această ordonanţă, ca lege specială şi nu se supune prevederilor legii educaţiei naţionale decât în măsura în care există trimiteri exprese la aceasta.

Ab initio trebuie reţinută distincţia dintre cele două acte normative în discuţie, O.G.. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată şi Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, respectiv, O.G. nr. 129/2000 reglementează prin dispoziţiile sale formarea profesională a iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ, iar Legea nr. 1/2011 reglementează prin dispoziţiile sale exclusiv domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, de unde rezultă fără echivoc faptul că fiecare dintre cele două acte normative reprezintă lege specială pentru domeniul său de aplicare.

Analizând în mod greşit prevederi din Legea nr. 1/2011 (art. 332 alin. (2), art. 21 alin. (2) şi art. 10 din O.G.. nr. 129/2000, instanţa de fond, la fila x:

"apreciază că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţii de acces studiile superioare (nivel de calificare 6)", însă omite să menţioneze că nici nu se interzice prin această lege dreptul furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţii de acces studiile, superioare (nivel de calificare 6).

Consideră recurentele-reclamante că este esenţial ca magistratul chemat să interpreteze şi să aplice legea trebuie să aibă aceeaşi măsură pentru situaţii similare - lipsă prevedere expresă - în modul de analiză a textele de lege, însă în cazul de fată acest lucru nu s-a întâmplat, având în vedere că în aceeaşi hotărâre, instanţa a reţinut la fila x penultimul paragraf:

"Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipuri de programe de educaţie şi formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele 8 niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii şi cine poate desfăşura respectivele activităţi şi emite actele de studii", iar la fila x "apreciază că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţii de acces studiile superioare (nivel de calificare 6).

În final, recurentele-reclamante consideră că, urmare a greşitei interpretări a textelor de lege invocate, instanţa de fond considerând ca fiind legală modificarea prin H.G.. 567/2015 cu Anexa nr. 2, de modificare a H.G.. nr. 918/2013 a unui act superior, respectiv O.G.. nr. 129/2000, permite lăsarea în vigoare a unui act normativ care a fost aprobat, aşa cum s-a arătat, în scopul de a crea monopolul universităţilor de stat sau private (a căror funcţionare este reglementată prin Legea nr. 1/2011) - în organizarea de astfel de cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţii de acces studiile superioare (nivel de calificare 6), prin înlăturarea celorlalţi formatori care au ca obiect de activitate desfăşurarea de cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare nivel de calificare 6), lucru inadmisibil într-o ţară membră a Uniunii Europene şi într-un mediu concurenţial.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din data de 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, a apărărilor menţionate în cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat recursul împotriva soluţiei pronunţate asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ şi ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1846 din 31 mai 2016, în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Recurentele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea H.G. nr. 567/2015 pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 572 din 30.07.2015 şi suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare.

Prima instanţă a respins acţiunea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, faptul că în dispozitivul H.G. nr. 567/2015 nu se prevede stabilirea emitenţilor actelor de studii nu constituie un motiv de nelegalitate. Prin dispoziţiile contestate se aprobă corespondenţa dintre nivelurile CNC şi tipul de programe de educaţie şi formare profesională prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, actele de studii care se eliberează. Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipurile de programe de educaţie şi formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele opt niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii, şi cine poate desfăşura respectivele activităţi şi emite actele de studii. Pe de altă parte, H.G. nr. 567/2015- Anexa 2- nu modifică dispoziţiile H.G. nr. 918/2013 sub acest aspect.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Verificând respectarea termenului de recurs în care recurentele-reclamante aveau posibilitatea să atace soluţia pronunţată de prima instanţă asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ, Înalta Curte constată că, sentinţa civilă nr. 1846 din data de 31.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată reclamantelor la data de 28.07.2016, respectiv 01.08.2016, iar ultima zi în care se putea depune recursul a fost data de 4 august 2016, respectiv 8 august 2016.

Având în vedere că recursul a fost depus la data de 12.08.2016, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva hotărârii date cu privire la cererea de suspendare şi pe cale de consecinţă va constata tardivitatea declarării recursului cu privire la acest capăt de cerere.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, deşi recurentele-reclamante au invocat dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., din modul de redactare al criticilor rezultă că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că H.G. nr. 567/2015, publicată la 30.07.2015, este adoptată pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 şi cuprinde la art. I următoarele menţiuni:

Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 28 noiembrie 2013, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Se aprobă corespondenţa dintre nivelurile CNC, actele de studii ce se eliberează, tipul de programe de educaţie şi formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, nivelurile de referinţă ale Cadrului european al calificărilor, precum şi condiţiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare, prevăzute în anexa nr. 2."

Cu alte cuvinte, prin modificările aduse, instanţa de fond a considerat în mod corect că nu constituie un motiv de nelegalitate faptul că în dispozitivul H.G nr. 567/2015 nu se prevede stabilirea emitenţilor actelor de studii, având în vedere că prin dispoziţiile contestate se aprobă corespondenţa dintre nivelurile CNC şi tipul de programe de educaţie şi formare profesională prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, actele de studii care se eliberează, precum şi faptul că acest act administrativ nu stabileşte condiţiile de acces în programele de formare profesională, ci condiţiile de acces la nivelurile de calificare.

Prin cea de-a doua critică, recurentele-reclamante au invocat greşita interpretare a modificărilor aduse ca urmare a aprobării H.G.. nr. 567/2015, prin care se modifică nelegal O.G. nr. 129/2000 H.G. nr. 918/2013, modificările ulterioare aprobă Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC) pe 8 niveluri de calificare, precum şi corespondenţa dintre nivelurile CNC, actele de studii, tipul de program de educaţie şi formare, precum şi condiţiile de acces corespunzător fiecărui nivel de calificare.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat şi reţine că, actul administrativ contestat în speţă nu aduce modificări în sensul excluderii de la nivelurile 5 şi 6 de calificare a programelor de formare profesională a adulţilor (de perfecţionare/specializare) care au condiţie de acces studiile superioare.

Astfel, conform H.G nr. 918/2013 forma în vigoare anterior adoptării H.G nr. 567/2015, pentru nivelul de calificare nr. 5 actul de studii - diploma de absolvire/calificare, este emisă de "instituţie de învăţământ superior singură sau în parteneriat cu furnizori de formare profesională, acreditaţi în acest scop, la care s-a susţinut examenul", respectiv certificat de calificare - emis de "unitate/instituţie de învăţământ superior singură sau în parteneriat cu furnizori de formare profesională, acreditaţi în acest scop/pregătire prin învăţământul postliceal".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare (nivel de calificare 6).

Prima rubrică a anexei 2 a H.G. nr. 918/2013 forma în vigoare anterior modificării prin H.G. nr. 567/2015, este "actele de studii care se eliberează", iar cea de-a doua rubrică este "emitent/program absolvit în sistem formal".

Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipurile de programe de educaţie şi formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele opt niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii, şi cine poate desfăşura respectivele activităţi şi emite actele de studii.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 3 din O.G nr. 129/2000, conform cărora formarea profesională a adulţilor, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională, aspect în raport de care, nu poate fi primită concluzia recurentelor-reclamante că prin H.G.. 567/2015 a fost omisă introducerea programelor de formare profesională a adulţilor (organizate în baza O.G. nr. 129/2000) la nivelul 5 şi 6 de calificare, iar această omisiune ar exclude programele de formare profesională de perfecţionare/specializare organizate în baza O.G. nr. 129/2000.

Prin cea de-a treia critică, recurentele-reclamante invocă greşita interpretare de către instanţa de fond a art. 7 şi art. 21 din O.G.. nr. 129/2000 în sensul că furnizorii de formare profesională nu ar avea dreptul de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare (nivel 6 de calificare).

Înalta Curte constată că, dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 129/2000 menţionează următoarele:

(1) Formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.

(2) Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă.

(3) Formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din acelaşi act normativ:

(1) Furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională, numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizaţia pentru desfăşurarea unor activităţi independente, activităţi de formare profesională şi sunt autorizaţi în condiţiile legii.

(2) Programele postuniversitare de educaţie permanentă, furnizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate, precum şi alte programe de formare profesională a adulţilor de nivel universitar, organizate în învăţământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare şi acreditare academică.

(3) Angajatorii pot organiza programe de formare profesională pentru salariaţii proprii, în baza cărora eliberează certificate de absolvire recunoscute numai în cadrul unităţilor respective.

(4) Certificatele prevăzute la alin. (3) au recunoaştere naţională numai dacă angajatorii sunt autorizaţi ca furnizori de formare profesională.

Aceste dispoziţii legale au fost analizate de către prima instanţă care a reţinut că în mod corect că aceste cursuri constituie programe postuniversitare, care au condiţie de acces studiile superioare (art. 173 alin. (5) şi 51 din Legea nr. 1/2011), de formare şi dezvoltare profesională continuă, respectiv de perfecţionare, care sunt reglementate în Titlul III din Legea nr. 1/2011:

"Învăţământul superior".

Este adevărat că formarea profesională a adulţilor, conform prevederilor art. 4 din O.G. nr. 129/2000, cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ, precum şi faptul că potrivit art. 8 din O.G. nr. 129/2000, formarea profesională a adulţilor se organizează prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare, fără să facă vreo diferenţiere cu privire la nivelurile de calificare, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 35/3.112/2004 şi H.G. nr. 918/2013 nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare (nivel de calificare 6).

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, la reglementarea autorizării furnizorilor de formare profesională, art. 21, legiuitorul a adăugat, după reglementarea posibilităţii furnizorilor de formare profesională de a organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională, faptul că "Programele postuniversitare de educaţie permanentă, furnizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate, precum şi alte programe de formare profesională a adulţilor de nivel universitar, organizate în învăţământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare şi acreditare academică".

Art. 332 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stabileşte faptul că, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior sunt reglementate la titlul III din Legea nr. 1/2011, titlu în care sunt reglementate programele de formare şi dezvoltare profesională continuă, respectiv de perfecţionare, care au condiţie de acces studiile superioare (art. 173 alin. (5) şi 51 din Legea nr. 1/2011), în timp ce art. 332 alin. (3) stabileşte că organizarea şi funcţionarea formării profesionale a adulţilor sunt reglementate de legislaţia referitoare la formarea profesională continuă a adulţilor şi ucenicia la locul de muncă"

Prin H.G. de aprobare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a O.G. nr. 129/2000, act administrativ necontestat de către recurentele-reclamante, se stabileşte că nivelurile de pregătire prevăzute la art. 10 alin. (1) din ordonanţă, pentru care se organizează formarea profesională a adulţilor, reprezintă nivelurile de calificare stabilite prin CNC aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile de acces la programele de formare profesională organizate potrivit prevederilor art. 10 din ordonanţă, pe niveluri de calificare, se stabilesc prin Registrul naţional al calificărilor profesionale din România, iar până la intrarea în vigoare a acestuia se utilizează Nomenclatorul calificărilor aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 35/3.112/2004, iar după data de 1 ianuarie 2016, nivelurile de calificare pentru care se vor organiza programe de formare profesională vor fi cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere că, dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 129/2000, conform cărora formarea profesională a adulţilor, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională, nu pot determina concluzia că acest drept este încălcat prin H.G. nr. 567/2015.

În acest context, Înalta Curte va înlătura şi ultima critică a recurentelor-reclamante conform căreia, modificarea H.G.. nr. 918/2013, prin H.G.. 567/2015 cu Anexa nr. 2, de modificare a unui act superior, respectiv O.G.. nr. 129/2000 s-ar fi adoptat în scopul de a crea monopolul universităţilor de stat sau private (a căror funcţionare este reglementată prin Legea nr. 1/2011) - în organizarea de astfel de cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţii de acces studiile superioare (nivel de calificare 6), prin înlăturarea celorlalţi formatori care au ca obiect de activitate desfăşurarea de cursuri de formare profesională de perfecţionare/specializare care au condiţie de acces studiile superioare nivel de calificare 6).

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentele-reclamante S.C. C. S.A., B. şi A. în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ.

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante S.C. C. S.A., B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1846 din 31 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.