Priority of tax debt extinguishment for installment eligibility under Law No. 209/2015

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 iunie 2016, sub nr. x/2016, şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (sentinţa nr. 1048 din 17.02.2017), reclamanta A. S.A., Târgu-Jiu a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 002/19.02.2016, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată la data de 05.01.2016 şi înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/06.01.2016, precum şi modificarea Deciziei de anulare a obligaţiilor fiscale nr. 6840/22.12.2015, în sensul anulării obligaţiilor fiscale care fac obiectul Legii nr. 209/2015, obligaţii stabilite conform Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015, în sumă de 3.196.587 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4310 din 13 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.A. Târgu-Jiu, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar, pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Făcând aplicarea prevederilor art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, contribuabilul A., prin plăţile efectuate la data de 25 mai şi 25 iunie 2015, a stins datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care a stabilit-o, în mod expres, el însuşi.

Prin imputarea plăţii asupra altor obligaţii fiscale decât cele menţionate de contribuabil în declaraţiile fiscale şi ordinele de plată întocmite cu ocazia efectuării plăţilor, susţine recurenta că organul fiscal a procedat în mod greşit, acesta neţinând cont de voinţa expresă a contribuabilului şi, procedând în acest fel, a încălcat dispoziţile art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal, dispoziţii pe care le-a invocat pentru a respinge contestaţia formulată împotriva deciziei de anulare la plată.

Prin urmare, imputarea plăţilor asupra altor creanţe bugetare decât cele indicate de contribuabil s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la imputaţia plăţii.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, în luarea hotărârii, instanţa de fond nu a analizat dacă obligaţiile stabilite prin decizia de impunere nr. x/30.04.2015 erau sau nu scadente la momentul efectuării plăţilor, şi evocă în acest sens, art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.

Arată că, după cum se poate observa din cuprinsul deciziei de impunere x, aceasta a fost emisă la data de 30.04.2015, i-a fost comunicată pe data de 12.05.2015, termenul de plată fiind 05.06.2015.

Prin urmare, se arată, cu atât mai mult plăţile efectuate în data de 25 mai 2015 nici nu puteau fi luate în calcul în vederea acoperirii obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar prin decizia de impunere; aceste plăţi au stins obligaţiile curente ale lunii aprilie 2015 (ordinele de plată depuse la dosar având ca dată de emitere 25 mai 2015).

În fine, recurenta-reclamantă a arătat că, acţionând cu bună-credinţă, A. a achitat obligaţiile curente ale lunilor aprilie şi mai 2015 la termenele scadente (25 mai şi 25 iunie).

Motivul principal pentru care a efectuat aceste plăţi este acela că a dorit să obţină o eşalonare la plată, întrucât, suma stabilită prin decizia de impunere, fiind foarte mare, nu putea fi achitată dintr-o dată, iar o condiţie esenţială în obţinerea eşalonării era aceea de a nu avea la data solicitării datorii curente neachitate. Acest fapt rezultă din certificatele de atestare fiscală depuse la dosarul cauzei.

Consideră că organul fiscal a procedat nelegal, socotind că aceste plăţi sting datoria stabilită prin decizia de impunere nr. x/30.04.2015; în consecinţă, A. a beneficiat doar parţial de prevederile Legii nr. 209/2015, anulându-i-se suma de 1.940.245 RON.

Arată, totodată, că, în ipoteza că societatea sa ar fi fost de rea-credinţă şi nu ar fi plătit obligaţiile curente ale lunilor aprilie şi mai 2015, organul fiscal i-ar fi anulat suma de 3.196.587 RON, compusă din: 1.940.245 RON (suma anulată), şi 1.256.342 RON (suma neanulată).

Concluzionând, arată că Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale, a fost adoptată în scopul declarat de a scuti contribuabilii de la plata unor sume stabilite de organele fiscale prin decizii de impunere ca urmare a reconsiderării sau reîncadrării unor activităţi ca activităţi dependente, datorită faptului că legislaţia existentă a fost ambiguă şi a dat naştere la multe interpretări

Ca urmare, menţinerea soluţiei organului fiscal duce la neîndeplinirea scopului pentru care a fost adoptată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca temeinice şi legale, şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca nefondată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei- pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă A. S.A. a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal refuzul, pretins nejustificat, de rezolvare a cererii de stingere a creanţelor fiscale conform opţiunii sale, refuz exprimat prin Decizia de anulare a obligaţiilor fiscale nr. 6840/22.12.2015, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Cererea reclamantei a vizat rectificarea informaţiilor referitoare la ordinele de plată datate 25 mai 2015, 04 iunie 2015 şi, respectiv, 25 iunie 2015, pentru care contribuabilul indicase destinaţia plăţii, fapt ce atrage incidenţa ordinii de stingere a datoriilor ce rezultă din prevederile art. 115 alin. (1) Codul de procedură fiscală, conform cărora dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în ordinea stabilită de lege.

Fără a mai relua prezentarea argumentelor părţilor şi a raţionamentului primei instanţe, expuse în detaliu prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 115 Codul de procedură fiscală, în corelaţia lor logică, în timp ce recurenta-reclamantă tinde la aplicarea singulară şi scoasă din context a prevederilor art. 114 Codul de procedură fiscală, în care sunt instituite reguli privind efectuarea plăţilor prin Trezoreria Statului şi distribuirea sumelor din contul unic, în sensul anulării obligaţiilor fiscale stabilite conform Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015, în sumă de 3.196.587 RON, ceea ce nu poate fi primit.

Plăţile efectuate de către recurenta-reclamantă A. S.A., Târgu-Mureş au stins cu prioritate, conform legii, obligaţiile stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/30.04.2015, şi nu obligaţiile de plată curente, cu scadenţele 25.05.2015, respectiv, 25.06.2015, aşa cum greşit interpretează recurenta.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte că recurentei i-a fost emisă Decizia de eşalonare la plată nr. x/25.09.2015, în baza O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, pentru suma de 18.415.506 RON, şi Decizia de amânare la plată a penalităţilor de întârziere nr. 4927/25.09.2015, pentru suma de 1.058.262 RON, ambele comunicate şi necontestate de recurentă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei- reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4310 din 13 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.