Salary Imputation Order Stands as Further Appeal Against Irrevocable Ruling Held Inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a nine-judge panel, dismissed as inadmissible the further appeal filed by the respondent hospital against the irrevocable decision of the Court's administrative and fiscal section, which had upheld the annulment of the imputation order issued against an employee; the prior rulings, including the jurisdictional decision of the Court of Accounts admitting the challenge and the appellate decision confirming it, remain in force. The dispute concerned a salary-imputation order issued because the hospital allegedly failed to apply mandatory 2000 salary increases to all personnel, with the imputation being challenged because the hospital had not used available resources and the correct base salary for applying 2001 increases was not established under O.U.G. no. 42/2001. The Court held that, under Article 299 of the Civil Procedure Code read with Article 377, the procedural law establishes the uniqueness of the appeal remedy, and the decision of the administrative and fiscal section, issued in its capacity as an ordinary judicial review court over the jurisdictional act under Articles 62 and 71 of Law no. 94/1992, 71 of Law no. 94/1992, and Article 4 of Law no. 29/1990, is irrevocable and cannot be challenged by a new appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C. proc. civ, art. 4 C. proc. civ, art. 41 din Legea nr. 94/1992, art. 4 din Legea nr. 29/1990, art. 82 din Legea nr. 94/1992, art. 19 din Legea nr. 304/2004; Salary Imputation Order Stands as Further Appeal Against Irrevocable Ruling Held Inadmissible: Din economia dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de control judiciar, este exclusă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 33 din 9 aprilie 2003, Camera de Conturi a județului Bistrița Năsăud a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea C.E., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Orășenesc Năsăud, privind anularea dispoziției de imputare nr. 111 din 31 mai 2002, emisă de pârâtă.
Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 450 din 2 iulie 2003, a admis recursul jurisdicțional exercitat de contestatoare, împotriva menționatei sentințe, a modificat hotărârea atacată, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de imputare.
Prin decizia nr. 7837 din 26 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de intimată, împotriva acestei din urmă hotărâri
S-a reținut că intimata nu a aplicat majorarea salariului întregului personal, în anul 2000 și nici nu a probat că nu ar fi avut resursele necesare.
Majorarea salarială s-a făcut doar în anul 2001, în baza O.U.G. nr. 42/2001.
Or, pentru aplicarea corectă a majorărilor dispuse prin acest din urmă act normativ, era necesar să se stabilească salariul de bază real, la care urma să fie aplicate procentele de majorare în 2001.
Drept urmare, în raport cu situația expusă, în mod legal Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a României a admis recursul și a modificat sentința atacată cu recurs jurisdicțional, în sensul admiterii contestației.
Împotriva deciziei pronunțate în recurs, Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din același cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra unicității căii de atac a recursului, așa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțată de instanța de control judiciar, este exclusă.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei menționate, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Or, decizia atacată este irevocabilă, față de faptul că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunță hotărâri irevocabile, ca instanțe de recurs, potrivit competenței atribuită acestora prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C. proc. civ.
Nu este îndeplinită, așadar, una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Pe de altă parte, în cauză, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs, în vederea examinării legalității și temeiniciei unui act administrativ jurisdicțional.
Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, „colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale”.
Prin art. 48 s-a stabilit că „Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, cererile de recurs jurisdicțional îndreptate împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de colegiile jurisdicționale, precum și cele îndreptate împotriva sentințelor pronunțate de secția jurisdicțională, ca instanță de fond, în cazurile prevăzute de art. 46”.
Așadar, prin lege a fost instituită o jurisdicție specială.
Existența unei asemenea jurisdicții obligă persoana interesată, în raport cu dispozițiile legale menționate și dispozițiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai întâi autorității publice competente, învestită cu atribuții jurisdicționale.
În cauză, procedura specială prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.
Potrivit art. 82 din același act normativ, „împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de Secția jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.
În condițiile acestui din urmă text din legea specială, actul administrativ jurisdicțional a fost supus controlului judecătoresc al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Textul menționat constituie o aplicație particulară a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora „actele administrativ jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art. 3 și a celor din domeniul contravențiilor, pot fi atacate cu recurs după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.
Așadar, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu examinarea legalității și temeiniciei actului administrativ jurisdicțional menționat, prin recursul declarat de intimată, în condițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 și a pronunțat o hotărâre irevocabilă, conform competenței atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004, nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.
Ca atare, față de situația expusă, excepția de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de intimatul Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud împotriva deciziei nr. 7837 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 374/2004.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.