Validity of normative administrative acts and the mandatory character of prior administrative complaints in judicial annulment actions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the first-instance decision that rejected the action as inadmissible regarding the partial annulment of the Government Order and unfounded regarding the ministerial order, thereby allowing the lower court's judgments to remain in force. The dispute involved a challenge by a claimant against the Ministry of National Defense and the Romanian Government seeking the partial or total annulment of normative acts regulating the military career guidance and promotion of sergeants. The decisive legal basis was the mandatory requirement under Article 7(1) and (1)^1 of Law No. 554/2004 for the exhaustion of prior administrative remedies, where the court held that the failure to file a prior administrative complaint within the statutory 30-day period constituted a condition of admissibility whose non-compliance rendered the judicial action inadmissible, regardless of whether the administrative act had entered civil circulation or been challenged via an illegality exception in other proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Validity of normative administrative acts and the mandatory character of prior administrative complaints in judicial annulment actions: The dispute involved a challenge by a claimant against the Ministry of National Defense and the Romanian Government seeking the partial or total annulment of normative acts regulating the military career guidance and promotion of sergeants. The decisive legal basis was the mandatory requirement under Article 7(1) and (1)^1 of Law No. 554/2004 for the exhaustion of prior administrative remedies, where the court held that the failure to file a prior administrative complaint within the statutory 30-day period constituted a condition of admissibility whose non-compliance rendered the judicial action inadmissible, regardless of whether the administrative act had entered civil circulation or been challenged via an illegality exception in other proceedings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the legal grounds section immediately preceding the operative part to dismiss the appeal as unfounded.
Procedural rule cited in the legal grounds section to determine the specific manner in which the appeal was dismissed.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.11.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Guvernul României, a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofiţerilor (art. 26) şi a Ordinului nr. M - 122/2014.
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea H.G. nr. 106/2011, ca urmare a neparcurgerii proceduri prealabile.
La data de 26.03.2018, reclamantul a depus o cerere adiţională, prin care a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat şi anularea parţială sau totală a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M-122/20.11.2014.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2606 din 5 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, a admis excepţia neparcurgerii procedurii prealabile în ceea ce priveşte H.G. nr. 106/2011 şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 106/2011, a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, şi GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul a formulat recurs, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
În motivarea căii de atac recurentul susţine că, instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut faptul că, actul administrativ contestat, în speţă H.G. nr. 106/2011, este un act administrativ individual şi că trebuia îndeplinită procedura prealabilă precum şi că trebuia contestat în termen de 30 de zile de la comunicare.
În opinia recurentului, H.G. nr. 106/2011 este un act normativ şi sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.
Concluzionează recurentul că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că, în cazul unei acţiuni în anulare nu se poate cenzura o presupusă lacună legislativă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantului este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Guvernul României, a învestit instanţa de contencios cu o acţiune în anularea parţială a H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofiţerilor (art. 26) şi a Ordinului nr. M - 122/2014.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond a apreciat în mod judicios faptul că potrivit art. 7 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.
Prin urmare, dreptul la acţiune în contencios administrativ, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.
Faţă de cele anterior menţionate, instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurarea că din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie de exercitare a acţiunii, iar neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ. Astfel, în situaţia în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancţiunea neîndeplinîrii procedurii prealabile este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant, în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi următoarele din Legea nr. 554/2004, că parcurgerea procedurii prealabile administrative are un caracter obligatoriu, neîndeplinirea de către partea reclamantă a acestei obligaţii imperative echivalând cu un fine de neprimire. Prin îndeplinirea procedurii prealabile administrative nu se încalcă accesul liber la justiţie, contrar susţinerilor recurentului, ci se respectă o condiţie impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, fiind irelevantă invocarea nulităţii absolute sau a celei relative.
Totodată, instanţa de fond a apreciat în mod just faptul că existenţa pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a dosarului nr. x/2017 în cadrul căruia recurentul -reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 106/09.02.2011 şi a Ordinului nr. M-122/2014, nu echivalează cu o plângere prealabilă.
Astfel, nu se poate acorda invocării într-un alt litigiu a excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ o semnificaţie echivalentă plângerii prealabile.
Mai mult decât ataât, instanţa de fond a concluzionat faptul că parcurgerea proceduri prealabile este imperativă în toate situaţiile, indiferent de intrarea sau nu în circuitul civil a actului a cărui anulare se solicită, întrucât legiuitorul nu distinge între situaţiile în care actul administrativ în cauză şi-a produs efectele sau nu ori a intrat în circuitul civil, ceea ce face ca acţiunea promovată fără îndeplinirea acestei proceduri să fie inadmisibilă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.., va respinge recursul formulat de reclamantul A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2606 din 5 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.