Taxpayer's appeal on dividend-related tax accessories partly upheld; building and land tax assessment remains valid

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.12.2017, reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A., în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcţia Generală Economică, a formulat acţiune împotriva actelor administrative fiscale emise de către pârâtă, respectiv Decizia de Impunere nr. x/23.06.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/23.06.2017, precum şi Decizia nr. 24/06.11.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative, solicitând anularea acestora ca fiind nelegale şi netemeinice.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 303 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, formulată de reclamanta societatea Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcţia Generală Economică, a anulat în parte, pentru suma de 1.760.611,88 RON reprezentând accesorii dividende, decizia de impunere nr. x din 23.06.2017, raportul de inspectie fiscală nr. x din 23.06.2017 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 24 din 6.11.2017, emise de pârâtă, a menţinut celelalte dispoziţii ale actelor administrativ fiscale contestate.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanta societatea societatea Compania de Apă Olt S.A. şi pârâta U.A.T. Municipiul Slatina (Primăria Municipiului Slatina) - Direcţia Generală Economică invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

Obiectul prezentei acţiuni este decizia de impunere - titlu de creanţă prin care au fost stabilite obligaţii fiscale şi decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, iar nu raportul de control care are natura unui act preparatoriu şi care stabileşte o stare de fapt, care prin el însuşi şi prin propunerile de măsuri corective cuprinse în conţinutul său nu produce efecte juridice de natura celor prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a putea face obiectul controlului în cauza de faţă.

Instanţa de fond a încălcat normele de drept material, dispunând pe lângă anularea deciziei de impunere în privinţa accesoriilor la dividende şi anularea raportului de control înlăturând, în primul rând, dreptul conferit de legiuitor prin dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, de a efectua control, constatare şi urmărire a modului de constituire şi virare a dividendelor.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este prin urmare nelegală în privinţa anulării măsurii şi a raportului de control, acesta stabilind o stare de fapt, nefiind susceptibil de executare potrivit codului de procedură fiscală, neavând caracter de titlu executoriu pentru a putea fi pus în executare.

În dezvoltarea recursului formulat de societatea Compania de Apă Olt S.A., au fost învederate, în esenţă, următoarele:

Criticile privitoare la soluţia instanţei de fond vizează doar modalitatea de soluţionare a cererii introductive în ceea ce priveşte punctele 1.2. şi 1.3. din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/23.06.2017 - Constatări fiscale cu privire la impozitul/taxa pe clădiri şi impozitl/taxa pe teren, făcându-se o greşită aplicare a prevederilor art. 456 alin. (1) lit. j) şi art. 464 lit. .h din Codul fiscal.

În opinia recurentei, terenurile şi clădirile precum cele menţionate la pagina 7 din RIF - staţia de epurare Slatina sau la punctul 8 din RIF - staţii de pompare, clorinare, dedurizare nu lasă nicio umbră de îndoială asupra naturii activităţii desfăşurate şi anume activităţi hidrotehnice constând în utilizarea apei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a aspectelor referitoare la impozitul/taxa pe clărdiri şi impozitul/taxa pe teren, făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 456 alin. (1) lit. j) şi art. 464 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Consideră că, faţă de categoriile de imobile în privinţa cărora a fost stabilit impozitul/taxa, este fără îndoială că sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la scutire şi, mai mult faptul că nu prezintă relevanţă în cauză, H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, deoarece acestea se referă la construcţii hidrotehnice şi nu la clădiri afectate activităţilor hidrotehnice, nefiind normă de aplicare a Codul fiscal, astfel încât nu poate să fie utilizat în aplicarea acestuia. Apreciază totodată că, nu există obligaţia sa de a depune declaraţii cu privire la bunurile supuse impozitului, deoarece, fiind proprietatea statului, organul fiscal are evidenţa acestora şi a titularului dreptului de folosinţă, nefiind necesară declararea.

Criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică în considerarea următoarelor argumente.

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile prevăzute de H.G. nr. 2139/2004, întrucât, verificarea noţiunii de clădiri afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometrologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, ori clădiri din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor (beneficiare ale scutirii prevăzute de art. 456 alin. (1) pct. j din Codul fiscal), prin raportare la cele reţinute de recurenta reclamantă în proprietate, în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, a contractului de comodat nr. x/2016 ori ca efect al aportului în natură a Municipiului Slatina la capitalul său social, presupune accesarea normei în discuţie, singura care clarifică problema încadrării sau nu a imobilelor în aceste categorii.

Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, H.G. nr. 2139/2004 nu este emisă exclusiv în scopul de a stabili durata normală de funcţionare a mijloacelor fixe şi amortizarea acestora din punct de vedere contabil ci, astfel cum rezultă din obiectul reglementării sale şi din cuprinsul său, norma a fost elaborată tocmai în vederea aprobării clasificaţiei mijloacelor fixe utilizate în economie pe grupe, subgrupe, clase şi subclase, iar pentru unele şi în familii.

Aceste prevederi nu sunt norme de aplicare a Codul fiscal, însă sunt lămuritoare din punct de vedere al clasificaţiei mijloacelor fixe de natura construcţiilor/clădirilor cu incidenţă inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea impozitelor şi taxelor locale, de vreme ce conţin referiri la definirea clădirii ori felul în care sunt analizate diferitele tipuri de intervenţii asupra acesteia, întocmai ca şi dispoziţiile legii fiscale şi normelor metodologice de aplicare a acestora.

Instanţa de fond a stabilit în mod corect că recurenta-reclamantă deţine clădiri care aparţin categoriilor de construcţii pentru alimentarea cu apă şi canalizare, categorie având o natură distinctă de cele descrise în cuprinsul dispoziţiilor prevăzute de art. 456 alin. (1) pct. j din Codul fiscal.

În acest context, nici în ceea ce priveşte critica cu privire la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 464 lit. h) din Codul fiscal nu poate fi primită, întrucât terenurile aflate în proprietatea/folosinţa recurentei-reclamante nu sunt legate activităţi ce atrag scutire de la plata impozitului potrivit legii ori aferente unor clădiri beneficiare de scutire întrucât, potrivit dispoziţiilor legale incidente şi avute în vedere de instanţa de fond, nu se datorează impozit/taxa pe teren pentru terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (similar art. 257 alin. (1) lit. j) din vechiul Codul fiscal), cele deţinute de recurenta reclamantă neputând fi încadrate în aceste categorii, instanţa de fond dispunând în mod legal şi cu privire la acest aspect.

Totodată, accesoriile aferente obligaţiilor fiscale stabilite în urma controlului, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Craiova, au fost generate de culpa recurentei reclamante care nu a înţeles să îndeplinească obligaţia de declarare a bunurilor la termenele şi după procedura stabilite de lege. Reţine în mod corect instanţa de fond, că nu sunt întemeiate criticile reclamantei prin care a susţinut că nu avea obligaţia declarării bunurilor aflate în folosinţă, argumentând soluţia prin arătarea tuturor motivelor care au format convingerea şi a regulii de drept incidente.

În ceea ce priveste critica cu privire la stabilirea impozitului pe teren, prin raportare la dispozitiile art. 464 lit. h) din Codul fiscal, instanţa de control judiciar reţine că terenurile deţinute de recurenta-reclamantă nu se încadrează în categoria de terenuri legate de sistemele hidrotehnice, terenuri de navigatie, terenuri aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenuri aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (art. 257 alin. (1) lit. j) din vechiul Codul fiscal).

Sunt neîntemeiate şi criticile prin care s-a susţinut că nu avea obligaţia declarării bunurilor aflate în folosinţă. Potrivit art. 101 Codul de procedură fiscală "declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codul fiscal sau altor legi speciale, la termenele stabilite de acestea, iar potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi alin. (2) organul fiscal, cu ocazia verificarii, avea competenţa verificării legalitătii şi conformităţii declaraţiei fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale, precum şi verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă şi fiscală. Prin urmare, recurenta-reclamantă neprocedând astfel, în mod corect s-a apreciat că neîndeplinirea obligaţiilor sale a atras stabilirea din oficiu a obligaţiilor şi calculul accesoriilor.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Slatina, acesta este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

În opinia sa, soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală în privinţa anulării măsurii şi a raportului de control, acesta stabilind o stare de fapt, nefiind susceptibil de executare potrivit codului de procedură fiscală, neavând caracter de titlu executoriu pentru a putea fi pus în executare.

Raportul de control este o operaţiune administrativă care precede şi fundamentează decizia de impunere contestată în prezenta cauză, act administrativ în privinţa naturii căruia nu există obiecţie. Acest raport poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ conform art. 8 raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ fiind îndreptăţită în temeiul normelor anterior menţionate a se pronunţa asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Cadrul procesual în care poate fi contestată în justiţie o operaţiune administrativă, cum este cea reprezentată de raportul de control din prezenta cauză, este numai în mod subsecvent şi accesoriu cererii de anulare a actului administrativ pe care-l fundamentează, cum reclamanta a procedat iar instanţa de fond a dispus.

Prin urmare, sunt nefondate criticile pârâtului referitoare la inadmisibilitatea cererii de anulare a raportului de control.

În concluzie, constatându-se că motivele de nelegalitate invocate nu sunt fondate, se poate aprecia că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile, menţionate şi analizate în precedent.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile formulate de societatea Compania de Apă Olt S.A. şi de Municipiul Slatina prin Primar împotriva sentinţei nr. 303 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de S.C. Compania de Apă Olt S.A. şi de Municipiul Slatina prin Primar împotriva sentinţei nr. 303 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.