RCA insurance damage compensation quantified by specialized repair unit invoices vs. authorized representative price caps

Şedinţa publică din data de 3 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2017 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR contestaţie împotriva deciziei nr. 10991/09.11.2017 solicitând anularea parţială a acesteia în sensul acordării sumei de 1.796,42 RON reprezentând diferenţă preţ manoperă şi materiale de vopsitorie pentru despăgubirile plătite în dosarul de daună RA 5983B16 pentru autovehiculul marca x cu număr de înmatriculare x.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1439/2018 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat, în parte, Decizia nr. 10991/09.11.2017;

(iii) a obligat pârâtul să emită o nouă decizie de admitere a cererii de plată pentru suma de 1461,60 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3894 din 24 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că în cauză, considerentele sentinţei sunt contradictorii din perspectiva faptului ca deşi retine instanţa că dacă pârâtul s-a raportat la un sistem de specialitate pentru determinarea daunelor, acesta nu e prevăzut nici de lege si nici de condiţiile de asigurare, în schimb dacă reclamanta se raportează la exact aceiaşi sistem, modalitatea sa de calcul este întemeiată.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că la analizarea cererii de plată în cadrul procedurii administrative necontencioase Fondul a ţinut seama de normele aplicabile în materia asigurărilor de răspundere civila obligatorie - Norma ASF nr. 23/2014.

Or, faţă de condiţiile de asigurare reglementate prin Norma RCA nr. 23/2014, FGA a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale acordate petentei, ţinând cont de prevederile acestei reglementari care împreună cu poliţa RCA formează corpul/conţinutul contractului de asigurare obligatorie de tip RCA încheiat cu asigurătorul B..

FGA nu a fixat preturi si nici tarife minimale ori maximale, ci a analizat cererea petentului in baza evaluării asigurătorului făcuta conform sistemului de preturi C., aceasta fiind o platforma electronica de specialitate in evaluarea daunelor auto acceptata de către toţi asigurătorii si de către unităţile service, si care furnizează tuturor pârtilor implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto o baza de date uniforma.

FGA plăteşte in baza dispoziţiilor L 213/2015 si ale Normei 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment si nicidecum in baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind cu totul si cu totul diferit.

Chiar si in baza răspunderii contractuale pentru ca asigurătorul sa fie obligat sa plătească trebuie să facă dovada prejudiciului, prejudiciu care constă în plata efectuată de asigurat/păgubit către unitatea service sau o sentinţa prin care o instanţa 1-a obligat pe acesta sa achite contravaloarea reparaţiilor, în cazul in care unitatea reparatoare nu are un contract de prestai"! servicii, caz in care intervine stipulaţia pentru altul.

Pe de alta parte, în raport de disp. art. 1350 C. civ., rap. ia ari. 1270 C. civ., FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare.

Face precizarea că FGA utilizează pentru analizarea daunelor sistemul C. care este o baza de date acceptata de toţi asigurătorii si de unităţile de specialitate si care furnizează o baza uniforma de date pentru toate părţile implicate in procesul de prelucrare a daunelor auto. C. deţine: o cotă de piaţă de 85%, peste 3.500.000 de calculaţii începând din anul 2006, o bază uniformă de date pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto şi oferă un serviciu calitativ, exclusiv între competitori, de interogare a seriei sasiu, reduce negocierea între părţi, asigurători/clienţi pe de o parte si unităţile de reparaţie, pe de alta parte, utilizând sistemul de calculaţie a costurilor de reparaţie agreate de producător, oferă servicii ce optimizează procedura de regularizare a daunelor prin asigurarea unei comunicări eficiente, depistarea potenţialelor fraude si determinarea valorilor reziduale.

Condiţiile de asigurare prevăzute de norma RCA nu sunt condiţii de tarifare şi nu stabilesc că despăgubirile se calculează având în vedere preţurile maximale ale pieselor şi/sau soluţiilor tehnice menţionate prin nota de constatare a daunei.

In devizul întocmit de operatorul economic A. au fost generate doar preturile maximale ia piesele necesare efectuării unei reparaţii si nu s-a avut in vedere si preţui pieselor de Ia furnizorii de piese. Aplicaţia utilizata pentru întocmirea devizului estimativ de reparaţie de A. permitea si accesarea bazei de date a principalilor furnizori de piese.

Dacă se analizează cu atenţie devizul întocmit de FGA, se poate observa că, sunt nominalizaţi agenţii economici ce au fost avuţi în vedere la stabilirea preţului la piesele/componentele care au necesitat înlocuirea. Deci, consideră că a existat o transparenţa totală din partea FGA la întocmirea devizului de reparaţie, fără a se acorda contravaloarea pieselor Ia preţui maximal avut în vedere de reclamanta.

In devizul întocmit de operatorul economic A. au fost generate doar preturile maximale ia piesele necesare efectuării unei reparaţii si nu s-a avut in vedere si preţui pieselor de Ia furnizorii de piese. Aplicaţia utilizata pentru întocmirea devizului estimativ de reparaţie de A. permitea si accesarea bazei de date a principalilor furnizori de piese.

De altfel, obligativitatea instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzuta si de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Noima ASF nr. 16/2015, potrivit cărora:

"in vederea efectuaţii plaţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurare, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurator.

În fine, recurenta solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii, apreciind instanţa de fond a făcut o greşită aplicarea a legii, considerentele sentinţei fiind contradictorii şi, pe de altă parte, instanţa nu a argumentat motivele pentru care a apreciat ca fiind întemeiate pretenţiile reclamantei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerentele sentinţei sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, iar considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, fără a lăsa loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Susţinerile recurentei potrivit cărora hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii nu sunt fondate, dat fiind faptul că instanţa a făcut propria apreciere a susţinerilor părţilor, precum şi o analiză a probelor administrate, iar în considerente, a explicat că reclamanta a făcut dovada faptului că prejudiciul cauzat a fost în cuantum de 1461,60 RON, constatând corect că în raport cu principiile răspunderii civile contractuale acoperirea prejudiciului trebuie să fie integral.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de garantare a asiguraţilor cu nr. x/23.08.2016, reclamanta A. S.R.L., a solicitat să fie despăgubită cu suma de 7199,42 RON, reprezentând despăgubiri pentru reparaţia vehiculului marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând S.C. D.. La data de 28.07.2017 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă între S.C. D. şi reclamanta A. S.R.L..

La data de 27.06.2016, şoferul autovehiculului cu număr de înmatriculare x asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x/2016, emisa de către B. S.A., a avariat autoturismul cu număr de înmatriculare x, proprietatea societăţii S.C. D..

Prin decizia nr. 10991/09.11.2017 emisă de pârâta FGA, a fost admisă cererea de plată pentru suma de 5403 RON şi respinsă pentru suma de 1796,42 RON.

Prin sentinţa recurată a fost anulată decizia 10991/09.11.2017 emisă de pârâta FGA şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să emită o nouă decizie de admitere a cererii de plată pentru suma de 1461,60 RON.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Contrar celor susţinute de recurent, soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(...)

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi nu de o medie a preţurilor practicate de unităţile de specialitate, ori de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.

În speţă nu poate fi reţinută limitarea acordării despăgubirile la preţurile practicate de către unităţile de reprezentanţă, chiar dacă anterior a existat o prevedere în actul normativ referitoare la preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă ("preţurile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora") întrucât acel text a fost abrogat înaintea formulării cererii de plată de către reclamantă (prin Norma 2/2015).

Aşa fiind, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reţine că în lipsa unui temei legal, instanţa nu poate considera legală decizia autorităţii pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil, chiar şi în contextul în care pentru a efectua această operaţiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, şi anume preţurile practicate de unităţile service de reprezentanţă.

Mai observă Înalta Curte că diferenţa respinsă la plată, potrivit deciziei atacate şi documentaţiei administrative ce a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, însă apreciază că, faţă de dispoziţiile normei antereferite, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind legală şi temeinică pentru că păgubitul nu poate fi condiţionat de a-şi efectua reparaţiile la o anumită unitate.

Mai mult, stabilirea valorii despăgubirii prin raportare chiar la preţurile stabilite de unităţile service în fiecare din cazurile concrete şi prin raportare la documentele justificative eliberate de unităţile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului şi nu o îmbogăţire fără justă cauză.

Totodată, reţine Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".

Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de un preţ mediu practicat şi nici de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.

În cauză dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat de reclamantă cu documente justificative reprezentate de devizul de reparaţie din data de 28.07.2016 cât şi factura fiscală nr. x/28.07.2016, astfel că nu este legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei civile recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1439/2018 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 septembrie 2020.