Scope of Insurance Guarantee Fund liability: exclusion of court costs as non-insurance claims arising from insurer’s culpable breach

Şedinţa publică din data de 3 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.09.2017 sub nr. de mai sus reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (FGA) solicitând:

I. Anularea Deciziei nr. 5609/24.04.2017, emisa de FGA, prin care a fost respinsa cererea de plata a sumei de 1.342,00 RON;

II. Obligarea paratei la emiterea unei noi decizii prin care sa se admită cererea de plata a sumei de 1.342,00 RON;

III. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 4858 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

A precizat recurenta-reclamantă că, în calitate de asigurător facultativ de bunuri, urmare a achitării despăgubirii în cuantum de 3.500 00 RON pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de inundaţia produsă în apartamentul nr. x, din Buftea str. x, jud. Ilfov, imobil asigura de răspundere civilă faţă de terţi la S.C. B. formulat acţiune în regres împotriva asigurătorului RCA pentru recuperarea despăgubirii şi a cheltuielilor de judecată

În dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a obligat pârâta S.C. B. S.A. la achitarea cuantumului despăgubirii şi la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât B. S.A. a intrat în procedura de faliment, a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin Cererea de plată nr. x/22.12.2015, achitarea cheltuielilor de judecată conform sentinţei definitive a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, cerere ce i-a fost respinsă prin decizie ce face obiectul acţiunii.

A susţinut recurenta, invocând art. 9 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 4 alin. (1), art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 213/2015, art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, că argumentul Fondului de Garantare a Asiguraţilor în sensul că nu preia obligaţiile asigurătorului RCA este nefondat.

Prin considerentele hotărârii atacate nu se ţine cont de faptul că un titlu executoriu este opozabil erga omnes şi trebuie respectat întocmai şi nu distinge între dosarele administrative care se soluţionează prin plata despăgubirilor fără reactualizare şi cererile de plată adresate FGA în temeiul titlurilor executorii. De asemenea, în motivarea hotărârii se creează confuzie între asigurarea de bunuri (art. 2214 C. civ.) şi asigurarea de răspundere civilă, aplicabilă în speţă.

Aşadar, în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, creanţa de asigurare în speţă rezultă dintr-un raport de asigurare, iar, în temeiul art. 9 din Norma nr. 16/2015, creanţa de asigurare reprezintă despăgubirea reactualizată şi cheltuielile de judecată conform titlului executoriu.

Atâta vreme cât legiuitorul nu delimitează între soluţionarea cererilor de plată administrative şi a celor în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, interpretarea instanţei de fond este în contradicţie cu scopul FGA şi, totodată, cu principiul recunoaşterii şi opozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti oricărui debitor.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, A. S.A., a formulat cererea de plata, înregistrata la subscrisa sub nr. x/22.12.2015, prin care a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor (denumit în continuare F.G.A.), cu suma de 1342 RON, reprezentând plata cheltuielilor de judecata, aferente dosarului procesual nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3.

Prin decizia nr. 5609/24.04.2017 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a respins cererea de plată pentru suma de 1342 RON solicitată de reclamanta A. S.A. reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului civil nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 prin creanţă de asigurare se înţelege "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv:

"(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea per a contrario a normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015 rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina asiguratorului falit, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asiguratorului, care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Totodată, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 2214 C. civ., care stabilesc că " În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite." Aşadar, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază în acord cu instanţa de fond că B. nu datorează cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în baza contractului de asigurare încheiat cu reclamanta, ci această obligaţie este urmarea exclusivă a culpei societăţii în executarea la termen a obligaţiei de plată a despăgubirilor decurgând din contractul de asigurare, precum şi a culpei procesuale în demararea litigiului.

Sumele pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în cauză, cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci reprezintă obligaţii civile rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului, iar pentru recuperarea acestora recurenta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4858 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 septembrie 2020.