Negative jurisdictional conflict in civil service wage litigation: exclusive territorial competence by plaintiff’s domicile under amended Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin înregistrată la data de 23.09.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG. şi HHHH. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legale aferente.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2019 instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la mai mulţi dintre reclamanţi, printre care şi reclamanta OO., dispunând formarea unui nou dosar cu privire la acesta, care urma să fie repartizat aceluiaşi complet.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 77 pronunţată în data de 14 ianuarie 2020, Tribunalul Caraş Severin, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În motivarea soluţiei, a reţinut că, în cauză, sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acţionează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca şi mandatar în numele reclamanţilor.

ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2018, recurs în interesul legii, a stabilit faptul că litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de funcţionarii publici cu statut special sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ. În consecinţă, competenţa teritorială se determină conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Raportat la dispoziţiile legale redate anterior competenţa în soluţionarea prezentului litigiu revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 12.12.2019, sub numărul x/2019.

2.2. Prin sentinţa nr. 102/2020 din 29 mai 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I în numele şi pentru OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Caraş Severin, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

Pentru a hotărî astfel judecătorul a precizat că efectul neinvocării excepţiei necompetenţei cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. În concret (la termenul din 03.12.2019), Tribunalul Caraş-Severin era dator să invoce excepţia necompetenţei teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condiţiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului (paragraful 63 din decizia 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completul pentru soluţionarea recursului în intersul legii).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte constată că în cauză se aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele a 91 de reclamanţi a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare şi a Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, cu toate obligaţiile ce decurg din legile menţionate şi totodată, obligarea la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legale aferente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva domiciliului reclamantului şi a momentului la care necompetenţa teritorială a fost invocată de către Tribunalul Caraş Severin.

În speţă, conflictul priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei şi s-a ivit în soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

În speţă, se constată că, excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe, cu respectarea momentului până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conţinutul dosarului, Înalta Curte învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, observă că primul termen de judecată, la care părţile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020, dată la care Tribunalul Caraş Severin a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cererii reclamantului.

În cauză nu este incidentă decizia 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât la termenul din 03.12.2019, Tribunalul Caraş-Severin a apreciat necesar a disjunge cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanţi, în funcţie de domiciliul acestora, printre care şi reclamanta OO., dispunând formarea unui nou dosar, care a fost repartizat aceluiaşi complet. Astfel primul termen de judecată legal, în dosarul nou format, la care părţile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competenţa stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În ceea ce priveşte calitatea de reclamant, Înalta Curte reţine că, în speţă, cererea de chemare în judecată vizează stabilirea şi plata unor drepturi salariale în favoarea reclamantei OO., Sindicatul acţionând, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele şi în interesul membrilor de sindicat, aceştia fiind titularii dreptului pretins.

Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că organizaţiile sindicale care acţionează în interesul membrilor afiliaţi au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depăşind limitele simplei reprezentări.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranşat problema competenţei teritoriale a instanţei de contencios administrativ, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, criteriul avut în vedere vizează domiciliul reclamantului situat în judeţul Mehedinţi - dosarul Tribunalului Caraş-Severin, iar nu sediul pârâtului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. şi pe OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişora în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.