Prosecutor’s suspension appeal rejected as moot; automatic statutory effect upheld.

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea adresată la data de 26 februarie 2019 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în principal, suspendarea executării Hotărârii nr. 67 din 30.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori până la soluţionarea contestaţiei iar, în subsidiar, admiterea contestaţiei şi anularea Hotărârii nr. 67 din 30.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Prin Decizia nr. 2672/21 mai 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea cauzei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 429 pronunţată în data de 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes a cererii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 429 pronunţată la 10 septembrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii.

În fapt, arătă ca, prin sentinţă s-a admis excepţia lipsei de interes a cererii (invocată de CSM), respingându-se acţiunea ca lipsită de interes.

Recurentul reclamant susţine că raţionamentul instanţei de fond avut în vedere la pronunţarea sentinţei recurate este eronat.

Astfel, chiar dacă nu se poate obţine suspendarea unui act care şi-a produs deja efectele, din aceasta privinţa cererea putând fi respinsă în sensul ca a devenit lipsită de interes, nu aceeaşi lipsă de interes poate fi constatată în cazul cererii de anulare aferente perioadei anterioare camerei preliminare, când suspendarea era facultativă. Pentru aceasta perioadă, se impune constatarea nelegalităţii suspendării şi anularea deciziei CSM, întrucât opinia acreditată implicit de instanţă echivalează practic cu o denegare de dreptate, întrucât în aceasta interpretare actele prin care CSM dispune suspendarea unui magistrat, nelegal si netemeinic nu ar putea fi cenzurate de către instanţele de contencios administrativ (interpretare neconstituţională şi contrar dreptului la acces la justiţie prev. de art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO) prin simpla depăşire a momentului camerei preliminare. deşi aceasta depăşire se referă la legalitatea unei perioade distincte, cu temei de drept distinct, aşadar chiar în ipoteza în care ulterior s-ar obţine achitare.

Interesul nu se rezumă exclusiv "la reluarea lucrului" reluare care, într-adevăr nu ar fi posibilă, ci la interesul moral, dar şi practic de constatare a nelegalităţii si netemeiniciei hotărârii pârâtului nu doar din perspectiva cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, dar si din perspectiva posibilităţii obţinerii unor despăgubiri, pe calea unei alte acţiuni indiferent dacă va intenta sau nu o asemenea acţiune.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 5 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamantul a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 67/30 ianuarie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori până la soluţionarea contestaţiei.

Prin Hotărârea nr. 67/30 ianuarie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 31.01.2019 a domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Instanţa de fond a respins cererea stabilind că este lipită de interes.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate procedând astfel cu încălcarea principiului disponibilităţii, precum şi art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, avându-se în vedere şi faptul că soluţia pronunţată de instanţa de fond are ca temei o excepţie procesuală, de fond şi peremptorie, care, în situaţia în care este găsită întemeiată, aşa cum este în speţă, face inutilă analiza asupra fondului cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că cererea sa este lipsită de interes prin prisma dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului potrivit căreia cererea sa trebuia soluţionată pe fond.

Se reţine în cauză că, prin Hotărârea nr. 67 din data de 30.01.2019, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în temeiul art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 31 ianuarie 2019, a domnului A., ca urmare a trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 18.01.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 C. pen.

Totodată, în dosarul nr. x/2019 instanţa s-a pronunţat asupra legalităţii trimiterii în judecată a petentului, iar hotărârea a rămas definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie data de 26.06.2019, aspect confirmat de către părţile din dosar.

În acest sens trebuie precizat, astfel cum în mod corect a statuat şi judecătorul fondului, că în cauză dispoziţiile actual incidente sunt prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară, "dispoziţie legală ce reglementează un caz de suspendare de drept a magistratului fără a mai exista posibilitatea de apreciere asupra oportunităţii măsurii de către organul competent".

Suspendarea de drept intervine în virtutea legii, instituţiile neputând decât să constate această situaţie, iar cauzele care duc la această sunt independente de voinţa celui care trebuie să o aplice şi fac imposibilă prestarea muncii.

Susţinerea recurentului în sensul că judecătorul fondului nu a observat că se putea dispune anularea suspendării dispuse în temeiul art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 este nefondată.

În mod legal şi temeinic, instanţa de fond a menţionat că "acţiunea reclamantului avea ca obiect în principal - suspendarea executării şi în subsidiar - anularea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea reclamantului din funcţie în vederea reluării activităţii desfăşurate, Curtea constată că această finalitate nu mai poate fi atinsă atâta timp cât a intervenit un caz de suspendare de drept din funcţia deţinută".

În acest sens în speţă se impune a fi observat şi faptul că solicitarea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 67 din data de 30.01.2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost formulată prin cererea de chemare în judecată, în subsidiar, deşi acest capăt de cerere, potrivit art. 8 din Legea 554/2004, nu poate fi decât obiect principal al cererii în contencios administrativ. Mai mult acest capăt de cerere a fost formulat prin cererea de chemare în judecată înainte de îndeplinirea procedurii prealabile, ceea ce a avut loc potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamant, la data de 04.03.2019.

În aceste condiţii în mod temeinic judecătorul fondului a avut în vedere în soluţionarea excepţiei lipsei de interes capătul de cerere principal ce se impunea a fi calificat, aşa cum rezultă că a procedat şi instanţa de fond, ca fiind o cerere de suspendare a executării actului administrativ contestat în condiţiile art. 14 din Legea 554/2004.

Astfel, este evident că prin soluţia pronunţată în cauză nu se neagă dreptul recurentului reclamant de a promova, în condiţiile şi cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege, o cerere în anularea actului considerat vătămător.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 429 din data de 10 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.