Nullity of cassation appeal for failure to develop illegality grounds challenging res judicata defense in tax administrator liability case

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2016, sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 82/15.01.2016 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 283/08.04.213 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, de atragere a răspunderii solidare a administratorului S.C. B. S.R.L., pentru obligaţii fiscale datorate bugetului consolidat al statului şi neachitate în valoare de 16.772.540 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 29/19.01.2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta DGRFP - Timişoara în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 1038/16.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ, la data de 10.04.2017, sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 206 pronunţată în data de 29 iunie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi a anulat decizia nr. 82/15.01.2016 şi Decizia nr. 283/08.04.2013.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 206 pronunţată la 29 iunie 2017 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a prezentat un scurt istoric al speţei, iar criticile asupra sentinţei au vizat faptul că instanţa de fond nu a observat că, prin decizia contestată s-au aplicat în mod corect prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală şi art. 70 şi urm. din Legea nr. 31/1990.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat anularea recursului ca nemotivat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 8 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a stabilit că există autoritate de lucru judecat, întrucât "instanţa penală, în dosarul nr. x/2015, cât şi instanţa civilă, în dosarul nr. x/2013, cea din urmă cu putere de lucru judecat au reţinut că administratorul societăţii S.C. B. S.R.L., A., nu a săvârşit fapta de evaziune fiscală, imputată de organul fiscal şi că nu există un prejudiciu adus bugetului de stat prin activităţile economice desfăşurate de societate".

Recurenta-pârâtă nu a formulat nici un fel de critici la adresa considerentelor pe care se fundamentează sentinţa recurată, în sensul că nu există autoritate sau putere de lucru judecat sau că, cele două hotărâri nu au incidenţă în cauză şi să aducă argumente, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind cazurilor de casare, să fie de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte reţine că indicarea de către recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, a unor dispoziţii legale pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greşit interpretate de prima instanţa, deşi nu acestea au fundamentat soluţia pronunţată de instanţa de fond, nu sunt de natură a duce la aprecierea caracterului motivat al recursului.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici de nelegalitate ale sentinţei atacate care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dimpotrivă, se reiau, dispoziţiile legale şi aspecte ce privesc fondul cauzei.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocat şi va respinge în rest cererea potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat în condiţiile în care practica judiciară a Înaltei Curţi este unitară şi constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 206 din data de 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.