EU Funded Waste Project: Financial Correction Annulled, Ministry Appeal Dismissed Due to Res Judicata.

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, anularea Deciziei nr. 29437/12.04.2016 emisă în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la data de 16.02.2016 şi înregistrată sub nr. x/16.02.2016 privind contractul de lucrări nr. x/11.02.2015 cod SMIS 47870 "lucrări de constituire a depozitului conform de deşeuri A." din cadrul proiectului - Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Tulcea, de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 195/CA din data de 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, a anulat decizia nr. 29437/12.04.2016, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2016 şi a obligat pârâta să asigure plata sumei de 546.839,76 RON, reţinută cu titlu de corecţie financiară, către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 195/CA din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În motivarea recursului recurentul pârât arată că, prima instanţă invocă autoritatea de lucru judecat indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., ca mai apoi să raporteze soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 12/29.01.2015 a Curţii de Apel Constanţa la puterea lucrului judecat, reglementată de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.

Între cele două excepţii există o distincţie clară, respectiv condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitate de acţiuni, respectiv triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ce s-a statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Or, contrar argumentelor instanţei de fond, între prezenta cauză şi cauza în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 12/29.01.2015, nu există triplă identitate - părţi, obiect şi cauză juridică - pentru a se afla sub imperiul autorităţii de lucru judecat (art. 430 C. proc. civ.). Chiar dacă efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica îndeplinirea de către S.C. B. S.R.L. a cerinţei minime de calificare privind experienţa similară.

În cuprinsul Deciziei nr. 29437/12.04.2016 s-a arătat că nu pot fi reţinute, susţinerile autorităţii contractante în sensul că informaţiile privind finalizarea lucrărilor din certificatele de experienţă profesională prezentate de ofertant ar fi suficiente, fără a mai fi nevoie de procesul-verbal la terminarea lucrărilor, deoarece nu poate proba că lucrările au fost executate în conformitate cu cerinţele impuse, respectiv "executate/duse la bun sfârşit". Totodată, cerinţele de calificare şi modalitatea de îndeplinire a acestora, aşa cum acestea au fost precizate în Fişa de date, au caracter obligatoriu pentru toţi ofertanţii în vederea determinării acceptabilităţii/inacceptabilităţii ofertelor depuse, inclusiv cele legate de demonstrarea experienţei similare prin lucrările executate finalizate - în ultimii 5 ani, conform Anexei Ordinului ANRMAP nr. 509/201 1, astfel încât susţinerea că cerinţa de calificare a vizat obiectivul contractului şi nu anvergura acestuia nu poate fi reţinută.

În mod eronat, instanţa de fond a constatat faptul că "cele două acte administrative sunt emise cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de achiziţie publică şi art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011", întrucât actele contestate sunt temeinice şi legale, instituţia emitentă ţinând cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a statuat că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos".

Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (hotărârea C.J.U.E. pronunţată în cauza C-199/03 şi Concluziile avocatului general pronunţate în cauza C-465/10). Prin Decizia nr. 1216/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în şedinţa publică 18 martie 2015, în dosarul nr. x/2011, instanţa supremă este de acord că obligaţia de recuperare a fondurilor U.E. intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Nerespectarea prevederilor contractului de finanţare şi a convenţiilor legal făcute între părţile contractante, în cauză cu referire la beneficiar şi finanţator, atrag caracterul de neregulă respectivei acţiuni sau inacţiuni. Sursa de finanţare a contractului nr. x/11.02.2015 constă în fonduri europene nerambursabile acordate în temeiul Contractului de finanţare nr. x/03.12.2013, iar derularea Contractului de lucrări implică utilizarea fondurilor europene obţinute de către Autoritatea contractantă, în calitate de beneficiar potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, în baza Contractului de finanţare menţionat.

Aşa cum s-a arătat în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.02.2016, respectiv prin atribuirea contractului unui ofertant care nu îndeplinea în totalitate cerinţele de calificare, prin încălcarea principiului eficienţei utilizării fondurilor publice şi al tratamentului egal, a fost prejudiciat bugetul UE, acesta fiind sursa de finanţare a contractului de lucrări în discuţie.

Condiţia principală a acordării de UE a acestor fonduri este strictă respectare a legalităţii în utilizarea lor, în special a prevederilor referitoare la achiziţiile publice. Orice atingere adusă principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice conduce la consecinţa cheltuirii necuvenite a unei părţi din aceste sume şi, în consecinţă, prejudiciază bugetul UE.

În ce priveşte îndeplinirea condiţiei ca acţiunea sau inacţiunea beneficiarului să fi prejudiciat sau să poată prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la definirea neregulii, face precizarea că efectele unei nereguli se produc la momentul înaintării către autoritatea de management a cererii de rambursare a sumelor constatate ca neeligibile, din această clipă prejudiciul eventual, vizat prin sintagma care poate prejudicia bugetul, devenind efectiv.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 29437/12.04.2016.

Decizia a fost emisă în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la data de 16.02.2016 şi înregistrată sub nr. x/16.02.2016 privind contractul de lucrări nr. x/11.02.2015 cod SMIS 47870 "lucrări de constituire a depozitului conform de deşeuri A." din cadrul proiectului - Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Tulcea, de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

Prin actele atacate, s-au verificat o serie de nereguli semnalate, cu posibile implicaţii financiare şi au vizat respectarea condiţiilor legale de către UAT - judeţul Tulcea în ceea ce priveşte procedura de atribuire a contractului de lucrări nr. x/11.02.2015 unei firme care nu a îndeplinit unul din cele 3 criterii de calificare şi selecţie prevăzute în documentaţia de atribuire/anunţul de participare .

Instanţa de fond a admis acţiunea apreciind că sunt întemeiate criticile reclamantei aduse actelor administrative.

Împotriva acestei soluţii, pârâta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate procedând astfel cu încălcarea principiului disponibilităţii, precum şi art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În litigiul de faţă este analizată legalitatea Deciziei nr. 29437/2016 prin care s-a menţinut Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiar nr. 11957 din 16 februarie 2016, constatându-se că oferta declarată câştigătoare nu a îndeplinit în totalitate criteriile de calificare şi selecţie din documentaţia de atribuire/anunţul de participare.

Motivele de casare invocate de recurentul-pârât în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-pârât, care afirmă că instanţa de fond a făcut o motivarea contradictoriu cu încălcarea prevederilor legale incidente cauzei, fără a aduce o argumentare convingătoare soluţiei pronunţate.

De altfel, singura critică concretă ce este adusă sentinţei recurate prin prisma motivului de casare analizat vizează faptul că deşi instanţa de fond a avut în vedere în soluţionarea prezentei cauze efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei civile nr. 12/29.01.2015 prin care a fost soluţionată cauza ce a făcut obiectul dosarului x/2014 în procedura reglementată de O.U.G. nr. 34/2006, temeiul de drept avut în vedere de instanţa de fond a fost cel prevăzut de art. 430 C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, iar nu art. 431 C. proc. civ., referitor la puterea lucrului judecat.

O astfel de eroare, deşi existentă în considerentele sentinţei supusă controlului judiciar, nu poate conduce la reformarea acesteia, deoarece contradicţia invocată de recurentă nu este de esenţa considerentelor sentinţei recurate, din acestea rezultând cu claritate că instanţa de fond a avut în vedere în soluţionarea prezentei cauze efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei civile nr. 12/29.01.2015, iar nu autoritatea de lucru judecat în sensul art. 430 C. proc. civ., chiar dacă temeiul de drept pe care s-a întemeiat această concluzie a fost indicat eronat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că nu există neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, context în care actele administrative atacate nu au fost legal întocmite.

Prin actele contestate s-a reţinut că, reclamanta a atribuit contractul nr. x/11.02.2015 privind "lucrări de construire a depozitului conform de deşeuri A." unei firme a cărei ofertă nu a îndeplinit unul dintre criteriile de calificare şi selecţie prevăzute în documentaţia de atribuire/anunţul de participare, la secţiunea a III.2.1 Criterii de calificare: Capacitatea tehnică şi/sau profesională "ofertantul va face dovada executării în ultimii 5 ani a unui contract similar care să aibă ca obiect realizarea unui depozit conform de deşeuri, cu o capacitate de minim 550.000 metri cubi".

În cuprinsul actelor contestate s-a susţinut că se confirmă suspiciunea de neregulă, întrucât autoritatea contractantă nu a luat în considerare că societatea declarată câştigătoare S.C. B. S.R.L. a prezentat un terţ susţinător - C. - Turcia, care, deşi a nominalizat două contracte unde a avut calitatea de lider al asocierii, cu un procent de 70%, nu a dovedit experienţa similară cu lucrările executate şi duse la bun sfârşit în perioada solicitată cu proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru obiectul sau partea de construcţie în cauză, procesul-verbal la terminarea lucrărilor sau proces-verbal de recepţie finală.

Înalta Curte constată, din verificarea înscrisurilor depuse la dosar că firma terţă C. din Turcia a finalizat 2 contracte, respectiv a participat la construcţia unei rampe de deşeuri solide cu o capacitate de depozitare de 670.000 mc şi a unei rampe de transfer deşeuri cu o capacitate de 101.184,54 tone, respectiv aprox. 81.000 mc, prezentând în acest sens certificate de experienţă profesională semnate de către autoritatea contractantă CFCU nr. S9/7396/02.08.2011 şi nr. Sy/0837/27.01.2012. Din cuprinsul acestor certificate a rezultat că ambele contracte au fost semnate în data de 30.11.2008, iar lucrările au fost finalizare în data de 25.11.2010, respectiv 19.01.2011, în timp ce data lansării procedurii de atribuire în SEAP pentru contractul în litigiu a fost 17.01.2014.

Totodată instanţa de recurs reţine că prin decizia civilă nr. 12 din 29 ianuarie 2015 pronunţată în dosarul x/2014 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit că S.C. B. S.R.L. a îndeplinit cerinţa minimă de calificare privind experienţa similară prin firma terţă C. din Turcia.

În acest context, în mod judicios judecătorul fondului a stabilit că nu se poate reţine o situaţie de fapt contrară.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului-pârât în sensul că, "chiar dacă efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica îndeplinirea de către S.C. B. S.R.L. a cerinţei minime de calificare privind experientă similară", întrucât judecătorul fondului nu mai avea de ce să verifice din nou cerinţa minimă privind experienţa similară, având în vedere că există o hotărâre definitivă care a tranşat acest aspect.

În acest sens, prin Decizia nr. 2787 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. În acest sens, Înalta Curte a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte reţine că în mod legal şi temeinic, curtea de apel a stabilit că "acţiunea reclamantului este fondată cât timp nu există nici o încălcare din partea autorităţii contractante în procedura achiziţiei publice a legislaţiei în materie cu privire la neîndeplinirea de către adjudecatarul licitaţiei a cerinţelor minime de calificare privind experienţa similară, care să îmbrace caracterul de neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi pe cale de consecinţă nu se impune aplicarea unor corecţii financiare".

Criticile recurentului-pârât vizând legalitatea deciziei şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nu pot fi reţinute, întrucât la baza actelor contestate stau chestiuni deja tranşate de către o instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 195/CA din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.