Appeal time-barred for procedural inactivity: failure to resume proceedings after suspension leads to peremption of tax dispute challenge

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin sentinţa civilă nr. 579 din 10 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul la data de 29.07.2016, cauza fiind înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat cauza până la o nouă stăruinţă a părţilor procesuale.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin decizia nr. 829/R-CONT pronunţată în data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat recursul declarat de contestatorul A., împotriva sentinţei civile nr. 579 din 10 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, intimată fiind Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 829/R-CONT pronunţată la 27 iunie 2017 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs contestatorul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii.

În susţinerea căii de atac a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 416 C. proc. civ. privind perimarea cauzei.

Potrivit art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Solicită a se observa faptul ca articolul citat nu condiţionează întreruperea cursului perimării de admiterea sau respingerea actului procedural şi că termenul curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

În cazul de faţă, actul procedural apt a întrerupe termenul de perimare de 6 luni constituie comunicarea încheierii de suspendare din 15 februarie 2016, act care nu s-a produs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Verificând dosarul curţii de apel, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 15 noiembrie 2016 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.

În mod corect Curtea de Apel Piteşti a constatat perimarea cererii de recurs arătând că suspendarea cauzei la data de 15 noiembrie 2016 s-a datorat pasivităţii exclusive a recurentului contestator, iar pricina a rămas în nelucrare din vina acestuia mai mult de 6 luni, în sensul că acesta nu a făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente.

Excepţia perimării este reglementată de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii timp de 6 luni. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin motivele de recurs s-a susţinut, în esenţă, că încheierea de suspendare nu a fost comunicată, dar Înalta Curte constată că la dosar recurs se află dovada comunicării - la data de 28 noiembrie 2016 - a încheierii de suspendare către recurentul A., la adresa indicată pe tot parcursul procesului Piteşti, judeţ Argeş, astfel că aceste critici sunt nefondate.

Trebuie precizat că necunoaşterea măsurii suspendării nu exonerează de culpă recurentul întrucât, pe de o parte, dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul de perimare să curgă de la comunicarea încheierii de suspendare a judecăţii, ar fi prevăzut în mod expres acest fapt, iar pe de altă parte, partea trebuia şi putea să prevadă riscul asumat prin neprezentare.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 din C. proc. civ., în mod corect instanţa de recurs a reţinut că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părţii recurente începând cu de data 15 noiembrie 2016, până la data de 17 mai 2017, când, prin rezoluţie, s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 27 iunie 2017, în vederea discutării excepţiei de perimare, fără a face demersuri în vederea reluării judecăţii şi în lipsa unei dovezi din care să rezulte că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea cauzei pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează pasivităţii exclusive a recurentului.

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 829/R-CONT din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.