Tax authority's suspension of tax appeal annulled for lack of formal criminal referral; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 171/19.06.2014 şi obligarea pârâtei ANAF - DGSC să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată cu nr. x/29.04.2014, împotriva Deciziei de impunere nr. x/223/29.11.2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4088 pronunţată în data de 16 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Decizia nr. 171/19.06.2014 şi a obligat pârâta ANAF - DGSC să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată cu nr. x/29.04.2014, împotriva Deciziei de impunere nr. x/223/29.11.2013.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4088 pronunţată la 16 decembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În motivarea recursului consideră că, în mod nelegal instanţa de fond a admis acţiunea şi a pronunţat hotărârea atacată, având în vedere următoarele considerente:

Organul de soluţionare a contestaţiei a pronunţat soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei în baza art. 214 alin. (1), lit. a) şi alin. (3) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate suplimentar şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite exista o strânsă legătură, soluţionarea cauzei pe cale administrativă depinzând de constatările organelor de urmărire penală, iar decizia de soluţionare a contestaţiilor a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente.

Prevederea legală în materie nu impune obligaţia ca organul fiscal să arate în concret faptele pentru care se efectuează cercetări, organul fiscal este cel care sesizează organele de cercetare penală cu privire la existenta indiciilor de săvârşire a unor fapte penale, faptele ca atare fiind stabilite, exclusiv, de organele penale.

Urmare adresei nr. x/08.10.2013, organele de inspecţie fiscală au înaintat Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Fraudelor documentaţia întocmită ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu realitatea şi legalitatea activităţii desfăşurate de intimată, în vederea continuării şi definitivării cercetărilor ce se desfăşoară în dosarul penal nr. x/2011

Reverificarea cu privire la TVA şi impozitul de profit aferentă perioadei 11.04.2008 - 30.09.2010 s-a dispus în raport de adresa nr. x/08.10.2013, prin care organul de cercetare penală a solicitat efectuarea de reverificări financiar-contabile în legătură cu societatea intimată, precum şi cu legalitatea tranzacţiilor comerciale efectuate de aceasta.

Decizia de suspendare a contestaţiei administrative este justificată şi din punct de vedere al înrâuririi hotărâtoare pe care ar avea-o constatarea organelor penale asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Recurenta a apreciat că este o necesitate ca organul de soluţionare a contestaţiei administrative să stabilească mai întâi realitatea operaţiunilor economice în baza cărora au fost stabilite obligaţiile bugetare contestate şi asupra cărora urmează să se pronunţe organele de cercetare penală.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. B. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 171/19.06.2014 prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de intimată şi înregistrată cu nr. x/29.04.2014, împotriva Deciziei de impunere nr. x/223/29.11.2013, pentru suma totală de 6.471.404 RON, reprezentând TVA de 1.736.494 RON, accesorii aferente acesteia de 1.847.229, impozit pe profit în sumă de 1.462.311 RON şi accesorii aferente de 1.425.370 RON.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, republicat, care statuează faptul că organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în contestaţia administrativă.

Prima instanţă a infirmat soluţia administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, arătând că organul de soluţionare a contestaţiei nu a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în contestaţia administrativă şi, totodată, decizia nu prezintă elemente pentru a se verifica dacă soluţia pronunţată respectă prevederile legale.

Reţine Înalta Curte faptul că recurenta pârâtă ANAF-DGSC a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulate de intimata reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, apreciindu-se că sunt incidente în cauză prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003:

"Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrative: (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;".

Statuând asupra legalităţii deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, curtea de apel a sesizat aspectul invocat de reclamantă respectiv inexistenţa sesizării penale formulate de organul de inspecţie, apreciind că "prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privesc un caz de suspendare facultativă a soluţionării contestaţiei şi, doar faptul că s-a început urmărirea penală faţă de o persoană fizică şi societate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, fără să se evidenţieze concret în ce mod infracţiunea ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, nu reprezintă o justificare suficientă pentru a justifica măsura suspendării".

Astfel cum a susţinut şi instanţa de fond, prima cerinţă de ordin legal pentru a se putea proceda la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) este existenţa sesizării penale formulate de organul care a efectuat activitatea de control cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, cea de a doua condiţie fiind demonstrarea relevanţei constatării infracţiunii sesizate asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Aşadar, nu există niciun argument pentru a concluziona în sensul că îndeplinirea cerinţei legale cu privire la sesizarea penală constituie un formalism excesiv şi nejustificat, cât timp o atare necesitate este prevăzută fără echivoc de norma juridică în discuţie.

Este adevărat faptul că legiuitorul recunoaşte o anumită putere de apreciere în persoana autorităţii învestite cu soluţionarea contestaţiei, suspendarea prevăzută de art. 214 din O.G. nr. 92/2003 având caracter facultativ, însă singura marjă de apreciere a organului de soluţionare a contestaţiei vizează doar verificarea raportului de cauzalitate dintre constatarea infracţiunii sesizate şi soluţia administrativă însă chiar şi cu privire la acest aspect organul de soluţionare are obligaţia de a decide motivat, aşa cum se arată explicit în Codul procedură fiscală.

Prin urmare, nefiind îndeplinită una din condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, Decizia nr. 171/19.06.2014 este nelegal emisă, singura soluţie fiind, astfel cum în mod legal a hotărât prima instanţă obligarea pârâtei ANAF DGSC la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată cu nr. x/29.04.2014, împotriva Deciziei de impunere nr. x/223/29.11.2013.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinţei civile nr. 4088 din data de 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.