Eligibility of exterior repair costs under EU funding rules where budget modifications lacked prior approval

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Direcţia Programe Europene, anularea deciziei nr. 70/35070/11.07.2016, emisă de acesta.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4177 pronunţată în data de 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Direcţia Programe Europene, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4177 pronunţată la 21 decembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Deciziei nr. 70/35070/11.07.2016 emisa de Ministerul Justiţiei - Direcţia Programe Europene.

În motivarea recursului solicită a se avea în vedere că art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Contractul de finanţare defineşte "neregula", ca fiind cheltuieli nejustificate sau disproporţionate, dar în cauză cheltuielile considerate neeligibile au fost efectuate în perioada de eligibilitate a proiectului, au legătură cu obiectul contractului de finanţare, sunt proporţionale şi necesare pentru implementarea proiectului şi au fost realizate exclusiv în scopul atingerii obiectivului proiectului şi al rezultatelor acestuia.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014, care menţionează ca "Operatorii de program sunt responsabili pentru prevenirea, constatarea neregulilor şi recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din cofinanţarea publică şi asistenţa financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi g) - j), iar punctul naţional de contact în ceea ce priveşte asistenţa financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e).".

Operatorul de program, în speţa, Ministerul Justiţiei a fost informat permanent despre toate lucrările care urmau să fie efectuate. Astfel. dacă ar fi efectuat o activitate eficientă de prevenire, i-ar fi comunicat recurentei reclamante că nu este posibilă efectuarea de izolaţii exterioare şi nu s-ar fi ajuns în situaţia actuală.

Instanţa de fond deşi retine responsabilitatea operatorului de program conform art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, apreciază în mod eronat că, se datorează in mod exclusiv culpei beneficiarului caracterul neeligibil al cheltuielilor.

Susţine şi că raportat la dispoziţiile legale incidente, se poate interpreta că există o eroare materială ce se poate îndrepta.

Apreciază că aceste cheltuieli pot îndeplini condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 6 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/15.04.2015 având in vedere ca reparaţiile s-au realizat la cele două centre înfiinţate, acestea "fiind identificabile si verificabile, realizate exclusiv în scopul atingerii obiectivului/obiectivelor proiectului şi al rezultatelor acestuia".

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 2 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, decizia nr. 70/35070/11.07.2016, emisă de Ministerul Justiţiei - Direcţia Programe Europene.

Prin decizia anterior menţionată instituţia recurentă a fost obligată la plata sumei de 14.833,59 RON reprezentând cheltuieli neeligibile raportate în cadrul Raportului intermediar de progres din perioada mai- august 2015 aferent Proiectului "Înfiinţarea a 2 centre de consiliere şi găzduire pentru victimele violentei in familie"- Programul de finanţare R020 "Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex", reţinându-se că reclamanta a contractat şi plătit lucrări de reparaţii exterioare în cadrul liniei bugetare "reparaţii interioare (tâmplărie lemn, tencuieli, zugrăveli, pardoseli, placaje, corpuri iluminat)", motiv pentru care s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cheltuielile neputând fi considerate eligibile.

Instanţa de fond a respins acţiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantei aduse deciziei.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014.

În litigiul de faţă este analizată legalitatea deciziei prin care s-a reţinut încălcarea prevederilor contractului de finanţare aferent Proiectului "Înfiinţarea a 2 centre de consiliere şi găzduire pentru victimele violentei în familie"- Programul de finanţare R020 "Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex".

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că suma de 14.833,59 RON reprezintă cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului derulat.

Instanţa de recurs nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia, prin sentinţa pronunţată nu s-a ţinut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009 - 2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014, care menţionează ca "Operatorii de program sunt responsabili pentru prevenirea, constatarea neregulilor şi recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din cofinanţarea publică şi asistenţa financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi g) - j), iar punctul naţional de contact în ceea ce priveşte asistenţa financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e)."

În acest sens trebuie precizat că, judecătorul fondului a verificat incidenţa dispoziţiei legale sus-menţionate precizând în mod temeinic că dacă nu s-a realizat prevenirea neregulilor, sunt aplicabile prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind recuperarea sumelor plătite necuvenit, context în care responsabilitatea operatorului de program la care face referire art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013 nu înlătură răspunderea beneficiarului şi nu conferă caracter eligibil cheltuielilor care nu au fost prevăzute în bugetul detaliat al proiectului.

Susţinerea că operatorul de program, în speţă, Ministerul Justiţiei a fost informat permanent despre toate lucrările care urmau să fie efectuate, nu înlătură astfel consecinţele încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) şi art. 11 alin. (2) din Contractul de finanţare nr. x/15.04.2015 încheiat şi însuşit de reclamantă.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din contractul de finanţare, "cheltuielile eligibile sunt cele efectiv efectuate de către PP şi/sau partenerii de proiect şi care îndeplinesc următoarele condiţii: (…) au legătură cu obiectul contractului de finanţare şi sunt prevăzute în bugetul detaliat al proiectului".

Conform art. 11 alin. (2) din acelaşi contract de finanţare, pentru realizarea modificărilor intervenite în bugetul estimat este obligatoriu acordul prealabil al operatorului de program şi notificarea acestora de către promotorul de proiect cu cel puţin 10 zile înainte de data la care propune să aibă loc schimbarea.

Faţă de prevederile legale anterior prezentate rezultă cu claritate că recurenta-reclamantă pentru a folosi bugetul la "reparaţii exterioare" trebuia să notifice legal pârâtul, întrucât potrivit contractului suma acordată trebuia folosită doar pentru "reparaţii interioare" (tâmplărie lemn, tencuieli, zugrăveli, pardoseli, placaje, corpuri iluminat).

Recurenta-reclamantă a susţinut în tot parcursul procesului că dacă nu s-ar fi realizat izolaţia exterioară, ar fi fost compromise lucrările de reparaţii din interiorul apartamentului şi că, reparaţiile interioare şi exterioare apartamentului erau interdependente, dar acest aspect nu înlătură caracterul neeligibil al cheltuielilor, care nu sunt prevăzute în bugetul detaliat al proiectului, conform contractului de finanţare nr. x/15.04.2015 încheiat de părţile din prezenta cauză.

Din cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei nu rezultă că instituţia reclamantă a formulat o notificare în sensul precizat anterior şi, nefiind aprobată de către operatorul de program o astfel de modificare a bugetului estimat, sumele cheltuite din "reparaţiile interioare" pentru "reparaţii exterioare" sunt neeligibile.

Faţă de cele precizate anterior nu se poate reţine ca fondată susţinerea recurentei-reclamante că, dacă operatorul de program ar fi efectuat o activitate eficientă de prevenire, le-ar fi comunicat că nu este posibilă efectuarea de izolaţii exterioare şi nu s-ar fi ajuns în situaţia actuală, de a fi obligaţi la plata sumei de 14.833,59 RON cu titlu de cheltuieli neeligibile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 4177 din data de 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.