Detachment order upheld as military-law assignment; appeal on Labor Code grounds rejected.

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al Statului Major General al MApN, U.M. 02498 Deva şi U.M. 02556 Alexandria, anularea Ordinului Şefului Statului Major General al MApN numărul S.P. 352 din 27.05.2016, cu cheltuieli de judecată.

La data de 28.12.2016, reclamantul A. a depus răspuns la întâmpinare şi precizare la acţiune prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a Ordinului de detaşare S.P. 352 din 27.05.2016, iar, în subsidiar, constatarea nelegalităţii şi anularea ordinului, iar, pe cale de consecinţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi anularea actelor şi măsurilor subsecvente detaşării: scoaterea din efectivul control al C.M.J. Hunedoara şi sistarea acordării compensaţiei lunare pentru chirie; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri estimate la 25.000 RON, constând în compensaţia lunara pentru chirie la care avea dreptul conform art. 12 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005 şi în drepturile băneşti neacordate pe timpul detaşării, conform H.G. nr. 1860/2006; obligarea pârâţilor M.Ap. N. şi Statul Major General al M.Ap. N. la plata unor daune morale de 20.000 Euro. De asemenea, a arătat că înţelege să renunţe la pretenţii faţă de ceilalţi pâraţi care nu au personalitate juridică şi care au fost chemaţi în judecată doar pentru opozabilitate.

Reclamantul A., a formulat o nouă precizare la acţiune la data de 20 februarie 2017, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute parţiale a ordinului S.P. 352 din 27.05.2016 în privinţa detaşării şi împuternicirii sale, iar, în subsidiar, constatarea nelegalităţii şi anularea parţială a ordinului, iar pe cale de consecinţă anularea actelor şi măsurilor subsecvente detaşării: scoaterea sa din efectivul control al C.MJ. Hunedoara dispuse prin OZU nr. 117 din 15.06.2016 al UM 02498 Deva şi sistarea acordării compensaţiei lunare pentru chirie dispuse prin OZU nr. 126 din 02.06.2026 al UM 02498 Deva.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 170 pronunţată în data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ a respins, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de obiect, a lipsei procedurii prealabile şi a tardivităţii, invocate de pârât prin întâmpinare şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al Statului Major General al MApN, U.M. 02498 Deva şi U.M. 02556 Alexandria, astfel cum a fost precizată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 170 pronunţată la 31 mai 2017 de Curtea de Apel, secţia contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată, urmând ca, în principal să se constate nulitatea absolută parţială a ordinului S.P. 352 din 27.05.2016, iar în subsidiar să se constate nelegalitatea acestuia şi să se dispună anularea ordinului.

Pe cale de consecinţă solicită anularea actelor şi măsurilor subsecvente detaşării: scoaterea sa din efectivul control al C.M.J. Hunedoara dispusă prin OZU nr. 117 din 15.06.2016 a UM 02498 Deva şi sistarea acordării compensaţiei lunare pentru chirie, dispuse prin OZU nr. 126 din 29.06.201 6 a UM 02498 Deva şi obligarea pârâtului MApN la plata de despăgubiri de 25.000 RON (constând in compensaţia lunară pentru chirie la care avea dreptul conform art. 12 alin. (1) lit. e) din H.C. nr. 1 867/2005 şi în drepturile băneşti neacordate pe timpul detaşării conform H.C. nr. 1860/2006) şi la plata unor daune morale de 20.000 Euro.

În susţinerea recursul a prezentat următoarele critici:

1) Motivarea hotărârii este contradictorie, întrucât a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată, deşi au fost respinse toate excepţiile invocate de către pârâtul M.Ap. N. prin întâmpinare şi s-a constatat că acţiunea sa este admisibilă, interesul este justificat, are calitate procesuală activă, acţiunea are obiect, a îndeplinit procedura prealabilă şi a respectat termenele.

2) Încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin aplicarea unor texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 45 coroborate cu art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, întrucât aşa cum rezultă din motivarea hotărârii aceste motive de nelegalitate sunt omise de la analiza instanţei, considerând-se greşit, că nu ar fi incidente în cauză şi că s-ar aplica exclusiv Legea specială nr. 80/1 995.

Este greşit a se analiza speţa exclusiv din prisma legii speciale deoarece, deşi militarii activi nu prestează activităţi pe baza contractelor individuale de muncă, raporturile acestora cu instituţiile publice din sectorul de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţă naţională sunt de natură contractuală şi se încadrează în sfera dreptului administrativ.

- sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a disp. art. 77 din Legea nr. 80/1995. Dacă prin ordinul S/P. 352/27.05.2016, s-a dispus prin voinţa ministerului, detaşarea conform art. 77 din Legea nr. 80/1 995, rezulta ca rămâne încadrat în funcţia şi în unitatea din care a fost detaşat şi beneficiază de toate drepturile legale ce decurg din acest fapt. Dacă, în acelaşi timp, s-a dispus şi împuternicirea sa pe o altă funcţie, conform art. 77 1 din aceeaşi lege, beneficiază de drepturile funcţiei. Dacă legea specială nu se pronunţă referitor la drepturile de care beneficiază în cazul detaşării şi împuternicirii ăn acelaşi timp, devin aplicabile drepturile cele mai avantajoase, ţinând cont ca nu poate refuza executarea ordinului.

- hotărârea atacata încalcă normele de drept material, întrucât consideră greşit ca Ordinul Sefului Statului Major General Nr. S.P. 352 din 27.05.2016, ar respecta prevederile actelor normative în vigoare care reglementează procedura de detaşare şi împuternicire a cadrelor militare, dar acestea stipulează că ordinul trebuie sa fie individual,dar, în realitate, prin ordinul atacat, au fost detaşaţii concomitent doi ofiţeri.

Pârâta MApN nu a precizat care a este baza legală a predării funcţiei de comandant al CMJ Hunedoara de către d-na colonel B. către seful de stat major al unităţii lt. col. Calea x în data de 28.11.2016.

- Ordinul S.P. 352 din 27.05.201 6 nu i-a fost comunicat personal, pe bază de semnătură, fiind comunicat numai pe adresa unităţii.

- a fost şters abuziv din evidenţa CMJ Hunedoara şi nu i s-a acordat compensaţia pentru chirie în condiţiile în care nu i s-a asigurat locuinţă de serviciu la Alexandria.

- detaşarea reprezintă în realitate o sancţiune mascată la adresa sa, existând motive de suspiciune rezonabilă că propunerea adresată Serviciului mobilizare recrutare şi selecţie din MApN pentru detaşarea sa, ar fi venit de fapt din partea comandantului CMZ Timiş.

- încălcarea în totalitate a procedurii de detaşare a unui cadru militar, întrucât aceasta este justificată atunci când un conducător sef sau comandant din MApN (şi nu o structură din MApN) identifică în activitatea unităţii sau structurii pe care o comandă o vulnerabilitate în îndeplinirea misiunii care i-a fost încredinţată şi care nu poate fi remediată cu mijloacele umane avute în propria unitate. În acel condiţii, acel comandant, solicită eşaloanelor care au competentă, să-i fie detaşat un militar cu gradul şi specialitatea militară necesară îndeplinirii acelei misiuni.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

În litigiul de faţă este analizată legalitatea deciziei prin care s-a dispus detaşarea şi împuternicirea în funcţie a reclamantului temporar (01.06.- 30.11.2106), pentru a asigura îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de comandant al Centrului militar judeţean Teleorman.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea şi caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, care afirmă că instanţa de fond a omis a analiza cauza prin prisma dispoziţiilor art. 45 coroborate cu art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Contrar acestor susţineri instanţa de recurs constată că argumentele aduse de reclamant prin care se invoca incidenţa acestor dispoziţii legale au fost analizate de instanţa de fond însă au fost înlăturate cu argumentul că nu sunt aplicabile speţei în raport de dispoziţiile legislaţiei speciale în materie.

De asemenea nu se poate reţine nici existenţa unei motivări contradictorii în sensul invocat de recurentul reclamant, neputând fi reţinut ca fiind contradictoriu faptul că instanţa de fond, pe de o parte, a respins excepţiile procesuale invocate de pârâtul M.Ap. N. prin întâmpinare, iar, pe de altă parte, trecând la analiza fondului cauzei, a reţinut că acţiunea formulată de reclamant este neîntemeiată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Ordinul contestat nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 80/1995, întrucât cadrele militare pot îndeplini, prin ordin al ministrului apărării naţionale, temporar, atribuţiile unei alte funcţii vacante sau al cărei titular lipseşte o perioadă mai mare de o lună, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit până la cel mult un an.

În acest context, în mod judicios judecătorul fondului a aplicat legea specială incidentă speţei şi nu dreptul comun în materia raporturilor de muncă, întrucât reclamantul are statut de militar.

Critica vizând faptul că nu i s-a comunicat personal ordinul, nu poate fi reţinută, întrucât ordinul a fost primit chiar de reclamant care deţinea funcţia de comandant al unităţii UM 02498, unde a fost transmis prin poşta militară.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului-reclamant în sensul că a fost şters abuziv din evidenţa CMJ Hunedoara şi nu i s-a acordat compensaţia pentru chirie în condiţiile în care nu i s-a asigurat locuinţă de serviciu la Alexandria, întrucât în calitate de cadru militar avea posibilitatea de încheia cu un contract de închiriere pentru o locuinţă şi apoi putea solicita, potrivit H.G. nr. 1867/2005 decontarea chiriei de la unitatea unde a fost detaşat, în cauză fiind unitatea din Alexandria.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză recurentul-reclamant nu a dovedit că ordinul a fost emis cu fraudă la lege şi că reprezintă o sancţiune mascată, întrucât devenise o persoană incomodă.

În acest sens trebuie precizat, astfel cum în mod corect a statuat şi judecătorul fondului, că "în cauză, nu a fost dovedită frauda la lege, fiind respectate toate dispoziţiile legale incidente, orientate scopului în vederea căruia au fost edictate" şi "anularea sancţiunilor disciplinare sau schimbarea calificativului aprecierii de serviciu pentru persoanele aflate în subordinea reclamantului la UM 02498 Deva, nu fac obiectul analizei în prezentul dosar, pentru a se putea aprecia în ce măsură au influenţat măsura dispusă prin ordinul contestat".

Susţinerea în sensul că instanţa de fond nu a observat că mutarea sa nu a fost oportună şi nu a răspuns criticilor sale, este nefondată, întrucât din cuprinsul motivării rezultă cu claritate că judecătorul fondului a reţinut că ordinul în cauză a fost emis şi ca urmare a analizei de oportunitate, care nu poate fi cenzurată decât pentru aspecte de nelegalitate şi pentru ceea ce depăşeşte în mod vădit limitele legale, dar, în speţă, "situându-ne într-un domeniu sensibil, al apărării naţionale, în care nu există criterii în baza cărora să se poată decide dacă măsura adoptată de către pârât este de natură a satisface cel mai bine scopul legii, Curtea consideră că o analiză asupra oportunităţii măsurii dispuse ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat."

Criticile recurentului-reclamant vizând nelegalitatea ordinului şi a actelor subsecvente nu poate fi reţinută, întrucât la baza actelor contestate stau dispoziţii legale speciale şi analize de oportunitate ce caracterizează deciziile de management ale personalului în domeniul apărării naţionale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2020.