Insured guaranty payout dispute: appeal declared null and void for failure to formulate grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 7730 emisă la data de 24.07.2017, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la dauna suferită la data de 25.09.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 442 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta.

Recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt a cauzei, precum şi parcursul cererii de plată adresate pârâtului.

Recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă a dat o greşită aplicare şi interpretare prevederilor Legii speciale nr. 213/2015 completate de Norma nr. 16/2015, legat de termenul în care trebuia formulată cererea de plată adresată F.G.A. Ulterior producerii evenimentului asigurat, reclamanta s-a adresat S.C. B. S.A., fiind înregistrată cererea de dezdăunare. Consideră că o corectă interpretare a acestora presupune că obligativitatea formulării în interiorul unui termen a cererii de plată privea creditorii ce nu se adresaseră deja asigurătorului anterior datei deschiderii procedurii de faliment a acestuia. Apreciază că aceasta este interpelarea corectă ce ar trebui dată normelor respective, motivat de faptul că reglementarea dată prin Legea nr. 213/2015 priveşte exclusiv situaţiile în care un potenţial creditor vrea să parcurgă procedura de despăgubire, dar nu o mai poate demara, adresându-se asigurătorului. Astfel, este vizibil că legea specială, deşi face vorbire de obligaţia F.G.A. de a prelua dosarele de daună deja formate la asigurătorul falimentar, prevede obligaţii ce revin Fondului, nu creditorului, ce şi-a îndeplinit deja sarcina de a aviza dauna şi de a o dovedi.

A mai arătat recurenta că pentru a clarifica pe deplin care a fost situaţia de fapt de la momentul la care evidenţa S.C. B. S.A. s-a preluat de către Fond, instanţa de recurs poate solicita o copie certificată a tuturor documentelor ce compun dosarul de daună preluat de FGA precum şi de pe toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii deciziei atacate.

Pe de altă parte, din corespondenţa purtată de reclamantă şi FGA rezultă fără dubii că anterior datei de 28.04.2016 s-a înregistrat la această entitate cererea reclamantei de despăgubire (la data de 04.11.2015.). In acest context, având în vedere că reclamanta s-a adresat FGA înainte de expirarea termenului de 90 de zile, aceasta a urmat toate instrucţiunile impuse de acesta şi a formulat practic cererea de plată în termenul legal. O altă dovadă a faptului că legea specială este incorect aplicată atât de intimată cât şi de instanţa de fond constă în faptul că nu s-a observat că normele acesteia impuneau anumite obligaţii şi FGA, vădit nerespectate în cazul reclamantei, în condiţiile în care i s-a comunicat un formular al cererii de plată în septembrie 2016 (la aproape un an de la momentul la care s-a deschis dosarul) .

Arată recurenta că legiuitorul a avut în vedere obligaţii bilaterale şi corelative, în sensul că recurenta solicită despăgubirea, intimata FGA să îi comunice în termen legal paşii procedurali de urmat pentru a beneficia de despăgubire.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentinţa recurată a fost respinsă ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ".

Prima instanţă a reţinut că, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/20.09.2016, reclamanta a solicitat pârâtului să fie despăgubită din disponibilităţile fondului cu suma de 29434,33 RON.

Prin Decizia nr. 7730/26.07.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea de plată, prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, întrucât cererea a fost depusă peste termenul de 90 zile instituit de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează că "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment./…/".

Or, hotărârea de deschidere procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016, nicidecum la data de 12.09.2016, după cum afirmă eronat reclamanta în susţinerea acţiunii sale, a precizat instanţa de fond.

A mai reţinut prima instanţă că, aşa cum corect a reţinut pârâtul, hotărârea de deschidere procedurii de faliment a B. S.A. a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016, astfel că, prin raportare la această dată, formularea de către reclamantă a cererii de plată la data de 23 septembrie 2016 apare ca fiind formulată cu mult după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a făcut referire la situaţia de fapt a cauzei, procedura administrativă parcursă, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală.

Ataşat cererii de recurs, recurenta a transmis prin email un înscris prin care se arată că "cererea a fost înregistrată cu nr. x/04.11.2015. Însă nu ştiu cu ce vă ajută, pentru că dosarul de daună s-a deschis şi are nr. CMR/DJ/420."

Recurenta a invocat prevederi din Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015, însă nu a prezentat argumente de nelegalitate care să privească în concret considerentele hotărârii instanţei de fond, fiind expuse motive noi, neformulate în faţa instanţei de fond, care nu au format obiectul dezabaterilor, nefiind analizate de prima instanţă.

Potrivit art. 478 C. proc. civ.." (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală."

Potrivit art. 494 C. proc. civ. "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

Argumentele invocate de recurentă în prezentul recurs nu pot fi considerate critici de nelegalitate privind sentinţa instanţei de fond, cât timp prima instanţă nu a fost învestită cu analizarea acestor aspecte.

Recurenta nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei din hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. Recurenta nu combate pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi nu formulează, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 442 din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.