Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds in administrative challenge to guaranty fund's rejection of insurance claim

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.08.2017, sub numărul de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 7565/17.07.2017 emise de pârât, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 66.883,64 RON şi cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 474 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a dispus anularea Deciziei F.G.A. nr. 7565/17.07.2017, a obligat pârâtul F.G.A. să emită decizie motivată de soluţionare pe fond a cererii de despăgubiri (notificare datată 21 iunie 2016) formulate de reclamant, respingând, în rest, acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a prezentat situaţia de fapt a cauzei, prezentând considerentele iniţial formulate în acţiunea învestirii primei instanţe.

Recurentul a arătat că în considerente instanţa de fond retine faptul că intimatul ar fi respectat termenul de 90 de zile, adresând paratului FGA o cerere de plata, chiar daca notificarea acestuia din data de 21.06.2016 nu poarta denumirea de cerere de plata si reprezintă formularul anexa al unei cereri de plata...Or, notificarea din data de 21.06.2016 formulata de reclamant si adresata FGA conţine manifestarea de voinţa a reclamantului in sensul de a-i fi onorata de către FGA creanţa recunoscuta lui si intervenientei S.C. B. S.R.L..

Cat priveşte apărarea FGA că această notificare din 21.06.2016 nu a ajuns la FGA nefiind identificata in documentaţia administrativa, Curtea arata ca nu a fost primita. Astfel, pe de o parte, Curtea observă ca insusi FGA a depus in copie aceasta notificare aflata in dosarul de dauna, iar pe de alta parte Curtea retine ca dosarul constituit la nivelul FGA a primit nr. 52005, cu data de 30.06, ceea ce, coroborat cu notificarea reclamantului din data de 21.06.2016, conduce la concluzia sesizării paratului FGA la nivelul lunii iunie 2016, aşadar cu respectarea termenului de 90 de zile.

Recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, întrucât cererea de plată a fost transmisă Fondului de Garantare după expirarea termenului de 90 de zile calculat după naşterea dreptului de creanţă, acesta născându-se ulterior rămânerii definitive a încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 privind deschiderea procedurii de faliment a asigurătorului C..

A mai arătat recurentul că dreptul intimatului s-a născut la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2106/15.09.2015 pronunţate de Judecătoria Tecuci in dosar nr. x/2014, respectiv prin decizia 591/27.05.2016, termenul de 90 de zile implinindu-se la 27.08.016, cererile de plata fiind inregistrate la data de 05.09.2016, respectiv 24.11.2016 - data poştei (cererea înregistrata la FGA sub nr. x/05.12.2016), deci peste termenul de 90 zile stabilit de legislaţie.

Analiza făcuta de FGA nu a fost una formala si nu a respins pretenţiile solicitate de intimat motivat de faptul ca pretinsa Notificare din 21.06.2016 nu este întocmita potrivit formularului Anexa 6 la Norma ASF 16/2015, ci pentru ca nu există dovada ca notificarea in discuţie a fost trimisa la Fondul de garantare a asiguraţilor.

Motivaţia instanţei de fond in privinţa existentei acestei notificări ca fiind primita de FGA este eronata, in dosarul de dauna, fila x verso in dosarul instanţei, nu este notificarea primita de FGA la 21.06.2016, ci copia transmisa de intimat cu plicul din data de 24.11.2016 si primit la 28.11.2016, ulterior adresei FGA nr. x/09.09.2016 prin care i s-a solicitat intimatului completarea dosarului cu inscrisuri, inclusiv cererea de plata. Aceasta COPIE nu poarta data de "21.06.2016" ci doar " iunie 2016", aceeaşi copie fiind depusa si in anexa la acţiune.

Toate presupunerile instanţei legate de faptul ca dosarul administrativ constituit de FGA in urma cererilor de plata nr. x/05.09.2016 si y/05.12.2016 ar fi primit "numărul 52005, cu data de 30.06, ceea ce coroborat cu notificarea reclamantului din data de 21.06.2016" sunt total greşite si nu au niciun corespondent factual. Numerele dosarelor administrative ale FGA au fost date in sistemul informatic intern al FGA, numit D., acesta fiind dat in mod automat la momentul preluării si invetarierii dosarelor de dauna ale C. si nu are nicio legătura cu data primirii si depunerii cererilor de plata in discuţie.

Prin urmare, data de "30.06" nu este data constituirii dosarului administrativ ca urmare a primirii pretinsei Notificări din 21.06.2016, ci este vorba de data de 30.06.2017, la care a avut loc şedinţa Comisiei speciale care a hotărât respingerea pretenţiilor intimatului, asa cum rezulta din preambulul deciziei nr. 7565/17.07.2017.

Prin urmare, nu numai ca la pronunţarea soluţiei instanţa de judecata nu s-a intemeiat pe dovezile prevăzute de lege in ce priveşte cererile de plata adresate FGA, dar nici nu a solicitat explicaţiile FGA cu privire la numărul dosarului administativ sau data inscrisa pe acest dosar, incalcandu-se astfel dispoziitile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Scopul Legii 213/2015 este protecţia creditoriipr de asigurări in cazul falimentului unui asigurător, iar aceasta protecţie este limitata atât in timp cat si ca suma maxima de despăgubire, respectiv la plafonul de garantare.

Astfel, creditorii de asigurări pot sa se adreseze cu cereri de plata in termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de faliment a asigurătorului sau in termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţa, in cazul naşterii dreptului ulterior. Acest termen este prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015. Totodată, aceasta lege prevede si cum pot fi transmise cererile, în acest sens fiind prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol.

Prin urmare, instanţa de fond trebuia sa constate daca Notificarea pretinsa din "21.06.2016" a fost depusa fie prin posta cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii, modalitatea depunerii directe fiind exclusa, in acest caz cererea primind număr si dată a înregistrării pe loc, si sa stabilesca data transmiterii Notificării si cea a primirii de către Fond a înscrisului şi care a fost modalitatea concreta de transmitere.

Acestea sunt prevederile legale care impun dovada transmiterii, dar si cea a primirii cererilor de plata, si in baza acestor înscrisuri se poate trage concluzia dacă o cerere a fost transmisa si primita si nu altfel, iar a nu soluţiona cauza in funcţie de aceste cerinţe ale legii inseamna a pronunţa o hotărâre cu încălcarea legii.

A mai arătat recurentul că aceste prevederi legale sunt preluate si dezvoltate si in cadrul art. 20 din Norma ASF 16/2016, norma de asemnea cu caracter obligatoriu.

În contextul expus, a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate de reclamant şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul-pârât nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a dispus anularea Deciziei F.G.A. nr. 7565/17.07.2017, fiind obligat pârâtul F.G.A. să emită decizie motivată de soluţionare pe fond a cererii de despăgubiri (notificare datată 21 iunie 2016) formulate de reclamant. A fost respinsă, în rest, acţiunea.

Prima instanţă a reţinut că, prin Decizia nr. 7565/17.07.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 66.883,64 RON, pârâtul reţinând, în esenţă, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, pentru adoptarea acestei soluţii, că reclamantul a înţeles să formuleze şi să depună cererile de plată, înregistrate la F.G.A., după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul C. S.A. în faliment.

Prima instanţă a reţinut, în drept, conţinutul următoarelor prevederi legale incidente în cauză: art. 2 alin. (3) Legea nr. 213/2015; art. 4 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 213/2015; art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Din ansamblul reglementării cuprinse în legea cadru nr. 213/2015, în special a normelor juridice anterior reproduse, Curtea a reţinut că rezultă concluzia potrivit căreia pârâtul F.G.A. are obligaţia satisfacerii doar a creanţelor de asigurări, prin acestea înţelegându-se creanţele creditorilor de asigurări rezultate dintr-un contract de asigurare facultativă sau obligatorie, încheiat în condiţiile legii.

De asemenea, pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei, a constatat că reclamantul a respectat termenul de 90 de zile, adresând pârâtului F.G.A. o cerere de plată, chiar dacă notificarea acestuia din data de 21.06.2016 nu poartă denumirea de cerere de plată şi nu reprezintă formularul anexă al unei cereri de plată.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală. A invocat prevederi din Legea nr. 213/2015, însă nu a prezentat argumente de nelegalitate care să privească în concret considerentele sentinţei recurate, prin care să arate efectiv interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond.

Prin motivele de recurs, recurentul pune în discuţie, practic, modalitatea în care instanţa de fond a interpretat probele şi a stabilit situaţia de fapt în ceea ce priveşte data depunerii cererii. Aceaste susţineri nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prev. de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul nu a adus critici referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale de instanţa de fond.

Astfel, aspectele invocate de recurent sunt consideraţii cu privire la cele reţinute de instanţa de fond, situaţia de fapt, parcursul cererii, precum şi dispoziţii legale, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei din hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recurentul-pârât se limitează la aceste susţineri, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 474 din 8 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.