Retroactivity of Public Salary Law and Classification of Doctorate Bonus as Base Salary Component
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal of two judges and upheld the lower court’s partial dismissal of their claims, effectively ruling that while the Ministry of Justice was obligated to recalculate their salaries from the entry into force of Law No. 71/2015 to reflect their doctoral degrees and seniority, it was not required to apply this law retroactively to periods preceding April 9, 2015. The dispute involved a challenge to the Ministry of Justice’s refusal to issue new salary orders for judges who obtained their doctorates after the abrogation of the specific 15% bonus provision in O.U.G. No. 27/2006 by Framework Law No. 330/2009, resulting in a legal conflict over whether the "compensatory sum" replacing the bonus was subject to retroactive application of subsequent salary legislation. The Court held that the right to the doctoral bonus survived as part of the base salary under the "compensatory sum" regime, but the lower court correctly rejected the request for retroactive salary adjustments for the period prior to the enactment of Law No. 71/2015, citing the lack of legal basis for retroactivity and adhering to the interpretation established in prior interest-of-law decisions that the new salary framework did not invalidate the pre-2015 treatment of these transitional compensation structures.
Legislator headnote
AI generatedart. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 48 din Legea nr. 330/2009, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Retroactivity of Public Salary Law and Classification of Doctorate Bonus as Base Salary Component: 71/2015 to reflect their doctoral degrees and seniority, it was not required to apply this law retroactively to periods preceding April 9, 2015. The dispute involved a challenge to the Ministry of Justice’s refusal to issue new salary orders for judges who obtained their doctorates after the abrogation of the specific 15% bonus provision in O.U.G. No. 27/2006 by Framework Law No. 330/2009, resulting in a legal conflict over whether the "compensatory sum" replacing the bonus was subject to retroactive application of subsequent salary legislation. The Court held that the right to the doctoral bonus survived as part of the base salary under the "compensatory sum" regime, but the lower court correctly rejected the request for retroactive salary adjustments for the period prior to the enactment of Law No. 71/2015, citing the lack of legal basis for retroactivity and adhering to the interpretation established in prior interest-of-law decisions that the new salary framework did not invalidate the pre-2015 treatment of these transitional compensation structures.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Procedural basis for the review and dismissal of the appeal in administrative litigation.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei următoarele:
1 - să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind emiterea, pentru fiecare dintre reclamante în parte, începând cu data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordin de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional, a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi a titlului de doctor în drept obţinut după anul 2010;
2 - obligarea pârâtului la emiterea pentru fiecare dintre reclamante în parte a unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiei lunare cuvenită pentru munca prestată în funcţia de judecător cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi cu aplicare retroactivă raportat la data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare; Legii nr. 71/2015), începând cu data emiterii ordinului de ministru privim atribuirea titlului de doctor pentru fiecare dintre reclamante, respectiv pentru numita A. din data de 20.06.2013, iar pentru numita B. din data de 23.03.2010, prin care să li se acorde reclamantelor şi diferenţele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrat şi aplicarea claselor de salarizare altor magistraţi (reclamantelor) care au trecu într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011;
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4238 din 30 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea şi a fost obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamantă în parte, câte un ordin de stabilire a indemnizaţiei lunare de încadrare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, cu luarea în considerare a vechimii în profesie şi în muncă, a gradului profesional, a funcţiei îndeplinite şi a titlului de doctor în drept, inclusiv aplicarea corespunzătoare a claselor de salarizare, respingând în rest acţiunea.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantele A. şi B. au formulat recurs, susţinând că soluţia este nelegală, în temeiul prevederilor art. 488 pct8 din C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătându-se că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a respins capetele de cerere având ca obiect pretenţiile anterioare intrării în vigoare Legii nr. 71/2015, încălcând astfel dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, astfel cum au fost ele interpretate şi aplicate prin dispoziţiile deciziei nr. 21/2016 pronunţate de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii.
Recurentele au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 21/2016, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Prin aceeaşi decizie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la apariţia Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabileşte un salariu de bază care include "sume compensatorii" calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 330/2009. Situaţiile tranzitorii nu înseamnă încălcarea legii şi nu pot justifica diferenţe sal ari ale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015.
Astfel, anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor era acordat diferitelor categorii socioprofesionale prin legile speciale de salarizare ale acestora. Astfel, pentru magistraţi, sporul pentru titlul ştiinţific de doctorat era reglementat prin art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.
Dispoziţiile acestei ordonanţe au fost însă abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009.
În opinia recurentelor, sporul salarial de 15% acordat pentru deţinătorul titlului ştiinţific de doctor nu s-a mai regăsit, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010.
Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit O.U.G. nr. 1/2010.
Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.
Legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege.
Prin legile anuale de salarizare, aceste sume compensatorii ar fi trebuit incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului ştiinţific de doctor. De altfel, Legea nr. 193/2016 nici nu putea să statueze un alt mod, pentru că ar fi încălcat dispoziţiile cu valoare de principiu din legile-cadru de salarizare nr. 330/2009, nr. 284/2010 şi nr. 285/2010.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 ianuarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând fondul recursului formulat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine că în cauză, nu subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate, criticile aduse, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate
Reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamante în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiei lunare cuvenită pentru munca prestată în funcţia de judecător cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi cu aplicare retroactivă raportat la data de 9.04.2015 (data intrării în vigoare; Legii nr. 71/2015), începând cu data emiterii ordinului de ministru privind atribuirea titlului de doctor pentru fiecare dintre reclamante, respectiv pentru numita A. din data de 20.06.2013, iar pentru numita B. din data de 23.03.2010, prin care să li se acorde reclamantelor şi diferenţele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrat şi aplicarea claselor de salarizare altor magistraţi (reclamantelor) care au trecu într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.
Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamantă în parte, câte un ordin de stabilire a indemnizaţiei lunare de încadrare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, cu luarea în considerare a vechimii în profesie şi în muncă, a gradului profesional, a funcţiei îndeplinite şi a titlului de doctor în drept, inclusiv aplicarea corespunzătoare a claselor de salarizare.
Totodată, Curtea de apel a respins cererea reclamantelor pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, reţinând că nu există fundament legal pentru această cerere, iar dispoziţiile Legii nr. 71/2015 nu retroactivează.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
Înalta Curte reţine că sporul de doctorat în cuantum de 15% a fost prevăzut de dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, potrivit cărora: "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat".
Dispoziţiile menţionate au fost abrogate prin art. 48 din Legea nr. 330/2009 potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006".
În acest context, Înalta Curte, în acord cu concluzia primei instanţe, constată că sumele de bani aferente sporului de doctorat au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31.12.2009 până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care nu a mai prevăzut acordarea acestui spor, dar care a rămas în continuare în plată, în maniera precizată, în privinţa magistraţilor care au deţinut acest titlu la data adoptării Legii nr. 330/2009.
De asemenea, se reţine că prin articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 s-a stabilit că în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor,compensaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.
Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:
"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
De asemenea, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte sporul de doctorat, regimul juridic al acestui spor a fost clarificat în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, urmând a face aplicarea acestora în speţa dedusă judecăţii.
S-a reţinut prin decizia în interesul legii mai sus menţionată că anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor era acordat magistraţilor în baza art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.
Totodată, s-a reţinut că, deşi această dispoziţie a fost formal abrogată prin Legea nr. 330/2009, înlăturare păstrată şi prin Legea-cadru nr. 284/2010, pentru beneficiarii titlului de doctor obţinut anterior abrogării, suma corespunzătoare acestui spor a fost avută în vedere în legile anuale de salarizare, fiind menţinută în plată în continuare.
S-a considerat astfel că "sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: "sumă compensatorie", fiind inclus în salariul de bază.
În argumentarea interpretării sale, instanţa supremă a arătat că, "dispoziţiile art. 5 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 71/2015" "şi ale art. 191 din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare, statuând explicit asupra acordării sporului de doctorat".
Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reţine că legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor.
Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege.
Însă considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu susţin criticile recurentelor referitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 71/2015 ci doar confirmă că "sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază", astfel că prima instanţă a apreciat corect că nu sunt întemeiate pretenţiile reclamantelor aferente perioadei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, neexistând fundament legal pentru obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de stabilire a indemnizaţiei lunare cuvenită cu aplicare retroactivă dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 raportat la data de 9.04.2015.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4238 din 30 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.