Legality of CSM regulation mandating same-panel trial for identical claims to prevent bypassing random case allocation

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 noiembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea modificărilor art. 962 introduse prin Hotărârea CSM nr. 878/20 august 2013 şi a noului art. 962 în întregime, având în vedere că în forma adoptată, se adaugă la lege şi se înfrânge spiritul şi scopul Legii nr. 247/2005.

Totodată, reclamanta a solicitat anularea hotărârii Plenului CSM din 16 octombrie 2014, prin care i s-a respins cererea de revocare, precum şi a actelor care au stat la baza acestor hotărâri, mai-sus menţionate.

2. Încheierea din 29 mai 2015 şi hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 29 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei A. privind depunerea de către CSM în cadrul probei cu înscrisuri, a "minutelor" şedinţelor Plenului în care s-au aprobat modificările aduse art. 962 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 387/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 1285 din 15 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii şi a sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei sub toate aspectele, potrivit art. 6 şi art. 13 din Convenţia EDO.

După o succintă prezentare a contextului factual al cauzei, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa recurată pentru faptul că, în argumentaţia sa, instanţa nu a avut în vedere motivele pe care le-a expus prin cererea de chemare în judecată, neanalizându-le.

Arată că, prin cererea de chemare în judecată nu s-a referit la cereri identice, aspect ce rezultă în mod neechivoc din probatoriul administrat. Chiar dacă cererile par identice ca temei de drept, ele pot fi diferite ca temei de fapt. Aşadar, starea de fapt diferită face cererile diferite.

În opinia recurentei-reclamante, lipsa de clarviziune a celui care a edictat norma juridică şi lipsa de claritate a conţinutului acestei norme juridice conduce la calificarea ca identice a unor cereri diferite ca temei de fapt doar pentru că au acelaşi temei de drept.

Arată că interesul său de a ataca respectiva prevedere regulamentară este justificat de faptul că, printr-o decizie arbitrară a preşedintelui unei secţii a Tribunalului Bucureşti, au fost trimise la acelaşi complet de judecată acţiuni în anulare (art. 132 din Legea nr. 31/1990) a unor hotărâri AGA care aveau conţinut complet diferit, adoptate la aceeaşi dată sau date diferite.

Consideră că judecătorul fondului a ignorat prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora, cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.

De asemenea, în mod greşit judecătorul fondului a făcut o analiză a prevederii regulamentare atacate doar din perspectiva art. 165 C. proc. civ. privind litispendenţa, nu şi a art. 164 acelaşi cod privind conexitatea - cazuri în care legea reglementează în mod expres şi pe deplin situaţiile apărute. HCSM nr. 878/2013 (ca şi HCSM nr. 749/2011) este nelegală, întrucât încalcă două legi organice (C. proc. civ. şi Legea de organizare judiciară nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005) precum şi art. 6 din Convenţia EDO, astfel încât, dacă CSM nu a revocat-o, instanţa ar fi trebuit să constate această nelegalitate şi să o sancţioneze.

Respingând excepţia lipsei de interes opusă de pârâtul CSM cererii sale, instanţa a putut constata vătămarea care i-a fost produsă de act, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, argumentaţia ulterioară a instanţei expusă în fila x a sentinţei recurate este cel puţin contradictorie.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 29 mai 2015, recurenta arată că instanţa de fond i-a respins în mod nelegal cererea de probe, formulată potrivit art. 293 noul C. proc. civ., aceasta, întrucât CSM avea obligaţia să deţină documentele pregătitoare ale Direcţiei de Legislaţie, Documentare şi Contencios, precum şi ale Direcţiei Juridice şi să depună aceste documente. Nu au fost depuse nici minuta dezbaterii din secţia pentru judecători şi nici minuta procesului-verbal de dezbatere din plenul CSM de la data adoptării hotărârii, lipsa cvorumului de şedinţă fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii a cărei legalitate instanţa a fost chemată să o verifice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând în esenţă, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 17 aprilie 2019.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 17 aprilie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 7 octombrie 2019, a fost fixat termen la data de 11 martie 2019, pentru discutarea cererii de repunere pe rol, formulată de recurenta-reclamantă, când, pentru a i se da posibilitatea acestei părţi să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru, cauza a fost amânată pentru termenul din 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluţia din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea şi sentinţa atacate în raport cu motivele de casare invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

II.1. Prin recursul vizând încheierea din 29 mai 2015, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond i-a respins în mod greşit cererea de probe, formulată de aceasta în temeiul art. 293 din C. proc. civ., deoarece CSM avea obligaţia să deţină documentele pregătitoare ale Direcţiei de Legislaţie, Documentare şi Contencios, precum şi ale Direcţiei Juridice şi să le depună la dosar, respectiv minuta secţiei pentru judecători şi minuta şedinţei de Plen în care s-au aprobat modificările aduse art. 962 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 387/2005.

Recurenta-reclamantă a formulat critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat prevederile art. 293 din C. proc. civ. (având denumirea marginală "Obligaţia părţii adverse de a prezenta înscrisul"), întrucât în mod greşit nu i-a încuviinţat cererea prin care a solicitat ca pârâtul să depună înscrisurile menţionate, deşi acesta avea obligaţia să le prezinte.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, cât priveşte cererea reclamantei privind depunerea de către CSM a "minutelor" şedinţelor Plenului în care s-au aprobat modificările aduse art. 962 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 387/2005, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că, raportat la motivele invocate prin cererea dedusă judecăţii, nu are nicio relevanţă în analiza legalităţii prevederilor art. 962 din ROIIJ aprobat prin HCSM nr. 387/2005, "minutele" şedinţelor Plenului din 28.08.2013 (corespunzător adoptării HCSM nr. 878/20.08.2013) şi din 13.10.2014 (corespunzător respingerii plângerii prealabile), câtă vreme motivele cererii nu privesc procedura de aprobare a modificărilor Regulamentului, ci nelegalitatea art. 962 raportat la actele normative cu forţă juridică superioară.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii recurate, intimatul-pârât CSM a depus la dosarul cauzei, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, documentaţia administrativă, în întregime, care a stat la baza emiterii actului atacat.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse încheierii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 29.05.2015, ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1285 din 15 aprilie 2016, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul său judiciar, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878/20 august 2013, în ceea ce priveşte art. I pct. 6 referitor la art. 962 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior la Magistraturii din 16 octombrie 2014 prin care i s-a respins plângerea prealabilă privind revocarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878/20 august 2013, de modificare a Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, şi a actelor care au stat la baza acestei hotărâri.

Instanţa de fond, analizând motivele de nelegalitate a actelor atacate invocate prin cererea introductivă, le-a găsit neîntemeiate, motiv pentru care a respins cererea reclamantei.

În susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta a indicat, drept motive de casare, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat critici prin care a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde o analiză concretă, aplicată la situaţia de fapt, respectiv instanţa de fond a apreciat superficial aspectele de nelegalitate pe care le-a invocat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"/.../b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentu care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a procedat la o analiză concretă a cererii în anulare, aplicată la situaţia de fapt şi arătând temeiurile în drept pentru care a considerat neîntemeiate criticile de nelegalitate a actelor administrative formulate de către reclamantă. În cuprinsul considerentelor sentinţei se regăsesc şi sunt tratate aspectele esenţiale asupra cărora a purtat cererea, dar şi probele administrate în cauză de natură a demonstra că reglementarea atacată nu se opune principiilor repartizării aleatorii şi al continuităţii.

Considerentele sentinţei atacate analizează toate argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar soluţia adoptată a fost motivată de judecătorul fondului, fiind posibilă verificarea raţionamentului său în calea de atac.

Este îndeplinită astfel în cauză cerinţa motivării hotărârii judecătoreşti, care constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi mijlocul prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia EDO.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, de asemenea, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Textul normativ atacat (în prezent abrogat, fiind adoptat un nou Regulament de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015), are următorul cuprins:

"Dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit, dacă cererile nu au fost soluţionate încă, precum şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194 - 197 C. proc. civ.."

În susţinerea tezei nelegalităţii Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878/20 august 2013, cu referire la art. 962 din ROIIJ, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta a invocat în cuprinsul acţiunii introductive că emitentul acesteia nu poate să adopte acte administrative cu caracter normativ care contravin actelor normative cu forţă juridică superioară.

Aceste susţineri ale reclamantei, potrivit cărora dispoziţia regulamentară atacată încalcă principiul repartizării aleatorii a cauzelor, au fost analizate de către instanţa de fond din perspectiva art. 11, art. 52 alin. (1)-(2) şi art. 53 alin. (1)-(2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a atribuţiilor legale pe care le are CSM în elaborarea şi adoptarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, reţinând că textul legal contestat a fost adoptat tocmai pentru înlăturarea practicii justiţiabililor pentru a eluda principiul repartizării aleatorii prin formularea succesivă a unor cereri identice.

A concluzionat instanţa de fond că această reglementare se încadrează în limitele marjei de apreciere a autorităţii publice emitente a actului administrativ, marjă recunoscută de art. 139 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 304/2004, fără a se încălca dispoziţiile art. 164 C. proc. civ. din 1865, care priveşte cazurile de conexitate, şi nu cazurile de litispendenţă.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a sentinţei, limitându-se să formuleze susţineri de maximă generalitate, după cum urmează: prin cererea introductivă de instanţă nu s-a referit la cereri identice; are interes să atace prevederea regulamentară în discuţie; judecătorul fondului a ignorat prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; în mod greşit judecătorul fondului a făcut o analiză a prevederii regulamentare atacate doar din perspectiva art. 163 C. proc. civ. privind litispendenţa, nu şi a art. 164 acelaşi Cod privind conexitatea.

Sunt fără relevanţă juridică sub aspectul respectării principiului repartizării aleatorii susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora instanţa de fond a avut în vedere cereri identice, deşi ea nu s-a referit la astfel de cereri în cuprinsul acţiunii sale.

Or, raţiunea Hotărârii Plenului Consiliului nr. 878/2013, prin care s-a reglementat procedura prevăzută de art. 962, a fost înlăturarea practicii justiţiabililor de a eluda principiul repartizării aleatorii, prin formularea succesivă a unor cereri identice - până ar fi fost atribuite completului dorit sau, după caz, până nu ar fi fost repartizate unui complet nedorit.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că norma de organizare judiciară are ca scop tocmai asigurarea respectării principiului repartizării aleatorii, prin raportare la prima repartizare a cererii identice, astfel că este justificată înaintarea cererii către primul complet, care nu a soluţionat încă cererile, precum şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ.

Cât priveşte interesul recurentei-reclamante de a solicita anularea parţială a actului administrativ cu caracter normativ în cauza pendinte, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că, în condiţiile în care aceasta a făcut dovada unei posibile vătămări prin emiterea actului administrativ contestat a drepturilor sale procesuale, în dosarele în care este parte reclamantă, sunt respectate dispoziţiile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot invoca vătămarea unui interes legitim public numai în subsidiar.

Nu prezintă relevanţa juridică pretinsă de recurenta-reclamantă în apărarea sa, nici alegaţiile referitoare la faptul că judecătorul fondului ar fi ignorat prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sau că ar fi făcut o analiză a prevederii regulamentare atacate doar din perspectiva instituţiei litispendenţei, nu şi a dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ. din 1865 (privind conexitatea).

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prima instanţă a avut în vedere că, în cauza dedusă judecăţii, aleatoriul este asigurat de repartizarea iniţială a dosarului unui complet determinat de sistemul informatic Ecris.

Potrivit art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, repartizarea aleatorie se poate efectua în două modalităţi: prin sistemul informatizat (regula), respectiv prin sistemul ciclic (excepţia), caz în care, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, completul de judecată este stabilit în mod aleatoriu (după o succesiune nepredictibilă), cu excluderea factorului decizional uman, dintre mai multe complete de judecată înfiinţate, în prealabil şi care se bucură de stabilitate.

În contextul evidenţiat, urmează a fi înlăturate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că prima instanţă a pronunţat soluţia fără să aibă în vedere prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În fine, din considerentele sentinţei atacate (pagina 5, paragraful 1), rezultă că prima instanţă a analizat reglementarea atacată din perspectiva art. 164 C. proc. civ. din 1865, constatând că acest text de lege nu este încălcat de prevederea în discuţie. În atare situaţie, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că judecătorul fondului ar fi făcut o analiză a prevederii regulamentare atacate doar din perspectiva instituţiei litispendenţei, nu şi a dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ. din 1865 (privind conexitatea), este complet eronată.

Totodată, aserţiunea reclamantei, reiterată în recurs, privind acordarea unor puteri discreţionare unui preşedinte de secţie sunt neavenite, faţă de garanţiile legale asociate atribuţiilor de serviciu îndeplinite de către acesta.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, considerentele expuse de judecătorul fondului cuprind opinia acestuia în sensul că procedura stabilită se încadrează în marja de apreciere a autorităţii publice, conform atribuţiilor prevăzute de lege. Simpla nemulţumire a unei părţi litigante, în speţă a reclamantei, faţă de soluţia pronunţată în cauză nu poate conduce la reformarea sentinţei atacate, în condiţiile în care, în exercitarea controlului judiciar, nu se relevă aspecte de nelegalitate care să fi fost incidente în adoptarea respectivei soluţii.

În circumstanţele arătate, hotărârea contestată satisface exigenţele vizând motivarea şi nu poate fi apreciată ca fiind discreţionară, CSM exercitându-şi competenţele şi marja de apreciere fără încălcarea principiilor generale consacrate de art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, ori prin abuz de putere publică, reţinându-se că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva acesteia, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 29 mai 2015 şi a sentinţei civile nr. 1285 din 15 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.