Tax appeal upheld: authority must resume suspended challenge after criminal case ended by final dismissal

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF sub nr. 920.869/17.06.2014 formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/24.04.2014, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2014; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2903 din 10 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei înregistrate sub nr. x/17.06.2014, formulate de societatea A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea şi a obligat instituţia pârâtă la soluţionarea contestaţiei administrative.

În argumentarea soluţiei sale, instanţa de fond a reţinut că efectul deciziei nr. 222/31.07.2014 emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei societăţii reclamante, s-a stins odată cu încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv prin pronunţarea soluţiei de clasare a cauzei penale privind pe suspectul B., reprezentant al A. S.R.L., dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2013, prin ordonanţa de clasare din data de 24.10.2016, rămasă definitivă prin neatacarea ei în termenul legal.

A mai reţinut instanţa că, deşi reclamanta a făcut dovada încetării motivului care a determinat suspendarea şi a formulat cerere de reluare a soluţionării ca urmare a încetării acestui motiv, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor nu s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014, motiv pentru care, a dispus obligarea recurentei-pârâte la soluţionarea contestaţiei administrative.

Recurenta-pârâtă susţine că, prin adresa înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. A SPL 1539/26.06.2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Biroul de Investigaţii Complexe a transmis faptul că, în dosarul nr. x/2016 se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi cu privire la tranzacţiile intracomunitare derulate de către A. S.R.L., care au făcut obiectul raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2014.

În aceste condiţii, susţine recurenta-pârâtă, în mod corect organul de soluţionare a contestaţiei administrative, prin adresa nr. x/24.07.2017, a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014, nefiind îndeplinite condiţiile legale.

Aşadar, aspectele asupra cărora organul de soluţionare este învestit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, care efectuează cercetări în dosarul nr. x/2016, aspecte care ridică problema realităţii operaţiunilor derulate de contestatoare.

Prin pronunţarea deciziei nr. 222/31.07.2014, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a luat în considerare faptul că actele administrativ fiscale contestate stau la baza întocmirii sesizării penale transmise organelor de cercetare penală, abilitate să se pronunţe asupra realităţii operaţiunilor înregistrate de A. S.R.L., urmând ca la momentul soluţionării definitive a cauzei să fie reluată procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei, potrivit legii.

În opinia recurentei-pârâte, cele prezentate mai sus trimit la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţionarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluţionării având rolul de a preîntâmpina derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente, administrativă şi penală, cu privire la aceleaşi fapte, ce are drept consecinţă emiterea unor hotărâri contradictorii (a se vedea Cauza Lungu şi alţii împotriva României, în care CEDO a statuat că instanţele naţionale au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat o adresă ce i-ar fi fost comunicată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi potrivit căreia ar exista dosarul penal nr. x/2016 Deşi a făcut vorbire de respectiva adresă, nu a ataşat-o şi cererii de recurs. Mai mult, adresa invocată nu a fost depusă nici în dosarul de fond, având în vedere că aceasta ar fi fost emisă la data de 26.06.2017, deci anterior datei de 10.07.2017, când a fost pronunţată sentinţa recurată.

Or, până la data de 26.06.2017, intimata-reclamantă arată că formulase deja două cereri de reluare a soluţionării contestaţiei, prima la data de 02.11.2016, iar a doua la 16.12.2016, cereri în baza cărora ar fi trebuit soluţionată contestaţia în termen de 45 de zile.

Prin recurs se invocă în mod abuziv dosarul nr. x/2016 ca motiv pentru a nu soluţiona contestaţia. Aceasta, deoarece, prin decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei s-a menţionat că organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Maramureş au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş sesizarea penală nr. 8007/23.07.2014, împreună cu procesul-verbal nr. x/23.07.2014, iar acestea au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, finalizat prin ordonanţa de clasare din 24.12.2016, neatacată de recurenta-pârâtă în termenul legal, aşa cum confirmă parchetul prin adresa din 07.09.2017 în care se menţionează că ordonanţa de clasare din 24.10.2016 a fost comunicată AJFP Maramureş la data de 07.11.2016 şi nu a fost atacată cu plângere de către AJFP Maramureş.

Dosarul nr. x/2016 nu are legătură cu sesizarea penală şi procesul-verbal, anterior menţionate, şi nici cu dosarul nr. x/P/2013.

Mai arată că a solicitat relaţii la IPJ Cluj cu privire la dosarul nr. x/2016, dar nu a primit răspuns până la data depunerii prezentei întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluţia din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte să emită decizia pentru soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 24.04.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 24.04.2014, acte încheiate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei cu motivarea, în esenţă, că efectul deciziei nr. 222/31.07.2014 emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei societăţii reclamante, s-a stins odată cu încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv prin pronunţarea soluţiei de clasare a cauzei penale privind pe suspectul B., reprezentant al A. S.R.L., dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2013, prin ordonanţa de clasare din data de 24.10.2016, rămasă definitivă prin neatacarea ei în termenul legal.

Această soluţie este împărtăşită şi de instanţa de control întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează că: "Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea (...)."

În raport de motivul pentru care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative anterior precizată, ANAF - DGSC avea obligaţia legală, impusă de art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, să procedeze la reluarea procedurii administrative, la data rămânerii definitive a ordonanţei de clasare.

Cu toate că reclamanta a informat-o pe pârâtă cu privire la modul de soluţionare a dosarului penal şi a dovedit că efectul suspensiv al deciziei nr. 222/31.07.2014 a încetat, până la data soluţionării litigiului în primă instanţă, ANAF-DGSC nu se pronunţase asupra contestaţiei înregistrate sub nr. x/17.06.2014, formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, după cum a reţinut şi judecătorul fondului.

Ca atare, în raport de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 70 din O.G. nr. 92/2003, în mod corect a fost admisă acţiunea reclamantei, cu consecinţa obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative.

Pe calea prezentului recurs, recurenta-pârâtă consideră că în mod greşit a obligat-o judecătorul fondului la soluţionarea contestaţiei administrative formulate de contribuabil, de vreme ce, în opinia sa, motivul suspendării continuă să subziste. În acest sens a arătat că, prin adresa înregistrată la registratura sa sub nr. A SPL 1539/26.06.2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Biroul de Investigaţii Complexe i-a transmis că, în dosarul nr. x/2016, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi cu privire la tranzacţiile intracomunitare derulate de către A. S.R.L., care au făcut obiectul raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2014.

Recurenta-pârâtă invocă o adresă (din 26.06.2017) pe care nu a depus-o nici în dosarul de fond, nici în cel de recurs, după cum a remarcat şi partea intimată. Astfel, nu face nicio dovadă a faptului că menţionatul dosar nr. x/2016 ar avea vreo legătură cu sesizarea penală adresată de AJFP Maramureş.

Recurenta-pârâtă nu a prezentat indiciile vreunei infracţiuni sau dacă infracţiunea ar viza-o pe intimata-reclamantă nemijlocit, rezumându-se să invoce doar existenţa dosarului penal nr. x/2016

Mai mult decât atât, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj - Seviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Biroul de Investigaţii Complexe confirmă - la demersurile intimatei-reclamante - faptul că A. S.R.L. nu deţine calitatea de parte, în sensul art. 32 C. proc. pen. sau subiect procesual principal, conform art. 33 C. proc. pen., în cadrul dosarului penal nr. x/2016 aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Până la momentul pronunţării asupra recursului declarat, recurenta-pârâtă ANAF - DGSC nu a depus vreo dovadă din care să reiasă contrariul celor ultim menţionate.

În concluzie, instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, că se impune reluarea procedurii administrative, dată fiind încetarea motivului care a determinat suspendarea.

În plus, faţă de cele reţinute de prima instanţă, nu este lipsită de semnificaţie împrejurarea că decizia de impunere a fost emisă în data de 24 aprilie 2014, debitele stabilite în sarcina reclamantei fiind aferente perioadei 2009 - 2011, iar suspendarea procedurii a fost dispusă prin decizia nr. 222/31 iulie 2014, dată de la care s-au scurs 6 ani, perioadă care nu corespunde exigenţelor termenelor rezonabile cărora le este supusă conduita administraţiei.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la acces la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat peste 3 ani rezolvarea unor cereri prin care petiţionarul solicita reexaminarea impunerii sale, amânând în mod nepermis o decizie judiciară în legătură cu principalele probleme privind debitele contestate (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 2903 din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.