Casco insurance compensation: proof of material damage by pre-repair estimate versus insurer's valuation without fiscal repair documents.

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Asigurare a Asiguraţilor, a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 342/02.06.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul acordării sumei de 14.623 RON, cu titlu de despăgubire în dosarul de daună x, aferentă autovehiculului marca x cu număr de înmatriculare x, asigurat Casco la B. S.A. cu poliţa de asigurare x. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3947 din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtului:

- în principal, la plata sumei de 8.381 RON cu titlu de rest despăgubire reprezentând diferenţa de la suma aprobată până la suma solicitată de 14.623 RON;

- în subsidiar, la plata sumei de 5.550,74 RON cu titlu de rest de despăgubire reprezentând diferenţa de la suma aprobată până la suma de 11.792,74 RON (valoarea solicitată fără TVA).

În ambele situaţii, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la fondul cauzei, cât şi în recurs, constând din taxa de timbru.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile contractuale, raportat la opţiunea sa exprimată la momentul solicitării despăgubirii.

Recurentul-reclamant arată că, prin cererea de plată nr. x/03.12.2015, a solicitat despăgubirea pentru reparaţia făcută în regie proprie, conform art. 14.13 lit. b) raportat la art. 14.6 din Condiţiile de asigurare Casco, în baza următoarelor documente: nota de constatare privind daunele la autovehiculul avariat, emisă de asigurătorul B. şi devizul estimativ având nr. x/25.11.2015, emis de unitatea reparatoare S.C. C. S.R.L. - reprezentanţa de marcă x, din cuprinsul căruia rezultă că valoarea reparaţiilor constând în piese, manoperă şi materiale necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară accidentului este în sumă de 14.623 RON.

Dispoziţiile art. 14.14 din condiţiile de asigurare se referă la situaţia în care se efectuează reparaţia la vehicul, dar anterior începerii reparaţiei de solicită un avans (de exemplu pentru achiziţie piese), asigurătorul poate acorda un avans de maximum 60 % din valoarea devizului antecalcul.

În opinia recurentului-reclamant, nu poate exista o a treia formă de stabilire a despăgubirii prevăzută în condiţiile de asigurare, câtă vreme art. 14.15 din cuprinsul acestora face trimitere la situaţia prevăzută la art. 14.13 lit. b) - solicitarea despăgubirii pentru reparaţia făcută în regie proprie sau cea prevăzută la art. 14.14 - despăgubirea în avans.

Prin decizia nr. 342/02.06.2016, pârâtul FGA a arătat că, în urma analizei şi instrumentării dosarului de daună, nu este justificată suma de 8.381 RON deoarece devizul pe care l-a depus recurentul-reclamant este nejustificat de mare faţă de devizul emis de FGA.

Totodată, din cuprinsul deciziei, nu rezultă că valoarea de 6.242 RON aprobată la plată de către pârât ar reprezenta doar un avans, ci rezultă în mod evident că această sumă reprezintă valoarea efectivă a despăgubirii stabilită pe baza propriului deviz estimativ emis de FGA, deviz care nu se regăseşte la dosarul instanţei.

Mai mult, având în vedere că devizul emis de FGA, la care se face referire, nu se regăseşte la dosarul cauzei, prima instanţă nu avea cum să verifice dacă suma stabilită de pârâtă a fost în conformitate cu dispoziţiile condiţiilor de asigurare incidente.

Având în vedere că a solicitat despăgubirea pentru reparaţia făcută în regie proprie, recurentul-reclamant arată că este de acord să nu fie luată în calcul valoarea TVA, astfel că valoarea despăgubirii acordate să fie de 11.792,74 RON, din care a fost aprobată suma de 6.242 RON, rămânând o diferenţă de 5.550,74 RON.

În opinia recurentului-reclamant, neacordarea de către FGA a sumei de 5.550,74 RON este o măsura neîntemeiată şi contravine atât dispoziţiilor legale, cât şi intereselor sale.

Arată că suma aprobată de pârât în valoare de 6.242 RON nu acoperă nici contravaloarea pieselor, chiar fără aplicarea TVA, contrar dispoziţiilor art. 14.6, raportat la dispoziţiile art. 14.13 lit. b) din Condiţiile de asigurare Casco aferente poliţei.

Chiar dacă a acceptat plata despăgubirii fără a efectua reparaţiile la autovehicul, acest fapt nu echivalează cu posibilitatea asigurătorului de a stabili despăgubirea după bunul său plac ori fără a respecta regulile stabilite de condiţiile de asigurare.

Suma de 6.242 RON nu poate reprezenta contravaloarea despăgubirii deoarece, potrivit devizului la care se referă art. 14.13 din condiţii, despăgubirea se compune din:

- contravaloarea tuturor pieselor aflate pe nota de constatare şi acceptate la înlocuit de asigurător (potrivit art. 14.4.2. asigurătorul garantează componente/piese noi de calitate superioară, ori componente noi/piese noi, de origine);

- contravaloarea materialelor necesare readucerii autovehiculului la starea iniţială;

- contravaloarea manoperei necesare readucerii vehiculului în starea dinaintea producerii daunei.

În fine, consideră că intimatul FGA nu aduce argumente suficiente pentru a justifica acordarea despăgubirii în sumă de 6.242 RON, făcând trimitere vagă la un deviz întocmit de acesta şi fără să fie comunicat instanţei sau recurentului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în primă instanţă.

Recurentul-reclamant confundă obligaţia de plată a FGA, care se naşte, se modifică şi se stinge în baza Legii nr. 213/2015, obligaţie de plată condiţionată de declararea stării de faliment a asigurătorului, cu obligaţia de plată a asigurătorului, care se naşte, se modifică şi se stinge în baza contractului de asigurare.

Chiar şi în baza răspunderii contractuale, pentru ca asigurătorul să fie obligat să plătească trebuie să se facă dovada prejudiciului.

FGA în baza dispoziţiilor legale nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, aspect reţinut şi de instanţa de fond.

Cererea de plată formulată de reclamant şi adresată FGA, a fost însoţită de un deviz estimativ emis de o unitate reparatoare.

Capitolul 14 din Condiţiile de asigurare Casco reglementează constatarea daunelor şi plata despăgubirilor şi, pe lângă invocatul art. 14.6 raportat la art. 14.13 din condiţii, acest capitol 14 cuprinde şi articolele 14.14 şi 14.15, care prevăd exact situaţia în care asiguratul optează pentru reparaţia bunului în regie proprie, cum este şi cazul dedus judecăţii.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi nu este menită a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului.

Preţurile practicate de unitatea service care a efectuat devizul antecalcul depăşesc tarifele unităţilor de reprezentanţă ale mărcii autoturismului avariat.

FGA a efectuat calculul prin sistemul de date D., de unde a rezultat suma acordată şi achitată de FGA.

Raportat la acest deviz emis în sistemul D., FGA a aplicat şi dispoziţiile contractuale prevăzute de art. 14.14 şi 14.15 care reglementează situaţia în care asiguratul optează pentru o reparaţie în regie proprie, după cum recunoaşte însuşi reclamantul.

Pentru existenţa unui prejudiciu material - care constituie regula în domeniul răspunderii pentru daune - este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul păgubitului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze într-o sumă de bani, "despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert şi real nu şi pentru paguba eventuală a cărei existenţă este condiţionată de un fapt viitor şi nesigur", în această cauză, dovada plăţii efective a pieselor şi a manoperei. În lipsa unor elemente determinante (dovada plăţii efective) a valorii prejudiciului, suma pretinsă nu este dovedită, simplul calcul aritmetic al cantităţilor şi valorilor consemnate în devizul antecalcul nefiind suficient. Dovada certitudinii prejudiciului cade, potrivit condiţiilor de asigurare Casco, în sarcina asiguratului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic cuantumul pagubei.

În cauză, reclamantul a depus un deviz antecalcul emis de o unitate service fără a şi achita contravaloarea acestor piese şi a efectua reparaţia la acea unitate service.

Devizul antecalcul depus de reclamant în justificarea cheltuielilor de reparaţie solicitate nu face dovada plăţii respectivei sume de către reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 16 octombrie 2019, când, pentru a i se da posibilitatea intimatului-pârât să depună documentaţia prevăzută de art. 13 din Legea nr. 554/2004, cauza a fost amânată succesiv pentru termenul din 15 ianuarie 2020 şi 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluţia din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurent şi a apărărilor intimatului, raportat la cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că, la data de 15.08.2015, a avut loc riscul asigurat - eveniment rutier - produs din culpa unui autor necunoscut cu privire la auto marca x cu nr. de înmatriculare TM16ECY, proprietatea reclamantului A., asigurat la data evenimentului rutier cu poliţa Casco nr. x, emisă de B. S.A. la data de 08.10.2014. După avizarea daunei, s-a constituit la asigurătorul B. S.A. dosarul de daună x.

Reclamantul A. a formulat şi adresat pârâtului FGA, la data de 03.12.2015, cererea de plata înregistrată sub nr. x/03.12.2015 pentru acordarea despăgubirilor datorate de asigurătorul falimentar B. S.A., despăgubiri pretinse la suma totală de 14.623 RON.

Prin Decizia nr. 342/02.06.2016, pârâtul FGA a admis în parte cererea reclamantului, respectiv pentru suma de 6.242 RON (faţă de suma de 14.623 RON solicitată cu titlu de reparaţii auto avariat), respingând plata diferenţei de bani solicitată cu următoarea motivare:

"…nu se justifică acordarea sumei de 8.381 RON, reprezentând diferenţa dintre devizul depus de petent, nejustificat de mare, şi devizul emis de FGA. Totodată, nu se acordă TVA-ul aferent deoarece nu au fost depuse documente fiscale care să justifice plata reparaţiei."

În acest context, reclamantul a contestat în acţiunea de faţă soluţia pârâtului FGA de respingere a diferenţei de despăgubire pretinsă la plată.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantului, concluzionând pe baza interpretării coroborate a articolelor 14.13 lit. b), 14.14 şi 14.15 din Condiţiile de asigurare privind poliţa Casco, obligatorii pentru părţi, conform art. 1270 C. civ., că pârâtul a procedat în mod legal, aprobând cererea reclamantului doar pentru un avans de despăgubire, în baza unui deviz antecalcul întocmit de pârât şi fără plata TVA aferent, şi că numai după efectuarea reparaţiei, reclamantul va putea obţine diferenţa de despăgubire.

În susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a acţiunii formulate de reclamant, acesta a formulat critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., astfel cum au fost expuse aceste critici, pe larg, la pct. I.3. din prezenta decizie.

În esenţă, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează greşita aplicare a legii în materia contractului de asigurare de bunuri, raportat la dispoziţiile prevăzute la art. 14.6, art. 14.13, art. 14.14 şi art. 14.15 din Condiţiile de asigurare Casco, din perspectiva opţiunii exprimate de acesta la momentul solicitării despăgubirii, iar pe de altă parte, luarea în considerare în mod greşit a devizului întocmit de FGA.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

În conformitate cu Condiţiile de asigurare Casco, anexe la poliţa nr. x/08.10.2014:

"(…) Art. 14.6. În cazul înlocuirii/reparaţiei consecinţă a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparaţiilor şi/sau înlocuirilor părţilor componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluţiilor tehnologice stabilite prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale si manoperă aferente.

(…)

Art. 14.13. În funcţie de opţiunea Asiguratului, indemnizaţia se stabileşte astfel:

a) pe baza documentelor de reparaţie emise de unităţile specializate, care cuprind preţurile pieselor de schimb, materialelor si a manoperei aferente, fără a depăşi preţurile practicate de reprezentanţe;

b) pe baza devizelor estimative de reparaţie în regie proprie, emise potrivit evaluării Asigurătorului, în concordanţă cu avariile consemnate în procesele-verbale de constatare; devizele estimative vor cuprinde toate piesele, materialele şi manopera necesară readucerii autovehiculului avariat la starea de dinaintea producerii evenimentului asigurat.

Art. 14.14. Asigurătorul poate acorda un avans din despăgubire pe baza unui deviz antecalcul întocmit de unităţi specializate agreate sau în baza estimărilor sale; valoarea avansului este de cel mult 60% din valoarea devizului antecalcul. în aceste cazuri nu se va lua în calculul valoarea TVA-ului aferent.

Art. 14.15. Dacă asiguratul optează pentru una din variantele prevăzute la punctele 14.13 b) sau 14.14) de mai sus şi prezintă ulterior documentele de reparaţie finale pentru daunele constatate, iar valoarea totală rezultată din acestea depăşeşte valoarea daunei asigurate stabilită iniţial de Asigurător, B. va achita diferenţa rezultată, însă doar după verificarea reparaţiilor (…)".

Recurentul-reclamant arată că a solicitat despăgubirea în conformitate cu dispoziţiile art. 14.13 lit. b) raportat la dispoziţiile art. 14.6 din Condiţiile de asigurare Casco, mai sus redate, în baza devizului estimativ nr. x/25.11.2015, emis de unitatea reparatoare C. S.R.L. - reprezentanţă de marcă x, din cuprinsul căruia rezultă că valoarea reparaţiilor constând în piese, manoperă şi materiale necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară accidentului este în sumă de 14.623 RON.

În cadrul unui contract de asigurare facultativă de bunuri, asigurătorul plăteşte indemnizaţia de asigurare, în condiţiile prevăzute de contractul de asigurare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, administrate în ambele etape procesuale, rezultă că, în speţă, în dovedirea cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, recurentul-reclamant se prevalează de un deviz estimativ al reparaţiilor, emis de o unitate specializată de service, fără să depună vreo dovadă din care să reiasă că a achitat contravaloarea respectivelor reparaţii şi fără a efectua reparaţia la acea unitate service.

Acest înscris nu are aptitudinea de a proba întinderea prejudiciului suferit a cărui dezdăunare este asigurată prin contractul de asigurare facultativă auto, cât timp devizul reprezintă doar o estimare a costurilor de reparaţie, iar nu o dovadă a prejudiciului cert suferit.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că devizul estimativ nr. x/25.11.2015, depus de acesta în dosarul de daună, nu este probă cu privire la întinderea prejudiciului invocat şi solicitat prin cererea de plată.

Ţinând cont de particularităţile cauzei, în care recurentul-reclamant a solicitat plata despăgubirii invocând efectuarea reparaţiilor în regie proprie, Înalta Curte reţine că, în mod corect, pârâtul FGA a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor D., această modalitate de calcul al despăgubirilor, fiind prevăzută atât la art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, forma în vigoare la data producerii evenimentului asigurat, cât şi la art. 14.13 lit. b) din condiţiile de asigurare.

Înalta Curte reţine că procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului sunt stabilite în capitolul III al Legii nr. 213/2015, unde, la art. 12 alin. (2) şi (3) este prevăzută, printre altele, atribuţia Fondului de a instrumenta dosarele de daună.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, cuantumul pagubei trebuie dovedit.

Or, în cauză, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cadrul instrumentării dosarului de daună, a constatat că nu sunt depuse documente fiscale de reparaţie, fiind depus doar un deviz estimativ de calcul, situaţie în care, a procedat la propria analiză a prejudiciului folosind softul D., prin raportare la normele legale şi la situaţia de fapt.

În aceste condiţii, recurentul-reclamant afirmă în mod neîntemeiat că suma de 6.242 RON, rezultată din devizul întocmit de FGA, nu poate reprezenta contravaloarea despăgubirii. Simpla susţinere în sensul arătat, nu are aptitudinea de a infirma justeţea calculului despăgubirilor efectuat de autoritatea intimată, în exercitarea atribuţiilor sale.

Se impunea ca reclamantul să depună diligenţele necesare pentru a-şi proba pretenţiile astfel cum impun dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., neputând fi luată în considerare aprecierea proprie a reclamantului cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Or, în faţa instanţei de fond reclamantul nu a solicitat administrarea altor probe, respectiv a unei expertize tehnice specialitatea auto, pentru stabilirea valorii prejudiciului suferit prin intervenirea evenimentului asigurat.

Având în vedere că reclamantul nu a probat contra cuantificării prejudiciului de FGA, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3947 din 9 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.