Failure to prove compliance with mandatory 24-hour current report obligations in capital markets sanctions; insufficiency of appellate grounds requiring specific casation motifs

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea în tot a Deciziilor nr. 337/14.08.2013 şi nr. 985/20.05.2015 emise de pârâtă, cu repunerea sa în termenul procedural al căii de atac împotriva acestora.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2712 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

- a anulat în parte Decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de pârâta ASF, respectiv în partea referitoare la pct. I pentru contravenţia prevăzută de art. 272 alin. (2) lit. g) Legea nr. 297/2004, în privinţa căreia a înlăturat amenda aplicată de 10.000 RON;

- a menţinut în rest Decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de pârâta ASF, respectiv cu privire la pct. II pentru contravenţia prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 Legea nr. 297/2004, pentru care a menţinut amenda aplicată de 10.000 RON;

- a respins cererea ca neîntemeiată, cu privire la Decizia nr. 337/14.08.2013 emisă de pârâta ASF.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au formulat recurs reclamantul A. şi pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.1. Reclamantul A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanţă în mod greşit a admis numai în parte cererea de chemare în judecată, reţinând în considerente că, "(...) în urma analizării situaţiei transmiterii rapoartelor curente la ASF şi la operatorul de piaţă aferente AGOA din data de 02/03.05.2013 s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi art. 113 A lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 coroborat cu art. 2 pct. III din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010 şi, în consecinţă, pârâta ASF a emis Decizia nr. A/337/14.08.2013 prin care reclamantul A. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON. (...) raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA din data de 05/06.02.2015 sau al neîntrunirii adunărilor generale la această dată nu a fost transmis la ASF şi la operatorul de piaţă, reţinându-se astfel că nu au fost respectate prevederile art. 113 A alin. (1) lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006".

Contrar acestor considerente, recurentul-reclamant susţine că şi-a îndeplinit întotdeauna obligaţiile de raportare, atât faţă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât şi faţă de Bursa de Valori Bucureşti, iar intimata-pârâtă l-a sancţionat în mod nelegal şi abuziv, fără a avea niciun temei legal şi fără a face dovada acuzaţiilor pe care i le-a adus, deşi jurisprudenţa CEDO acordă prezumţia de nevinovăţie celui care a fost acuzat. Menţionează în acest sens cauzele Ozturk vs. Germania şi Anghel vs. România. Prin urmare, de vreme ce intimata-pârâtă nu a făcut în niciun fel dovada temeiniciei acuzaţiilor sale, în opinia recurentului-reclamant, sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a legii.

Recurentul-reclamant arată că a depus în faţa instanţei de fond Adresa înregistrată la ASF sub nr. x/15.09.2015 şi Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015, însă, aceste înscrisuri au fost ignorate de prima instanţă, deşi, din cuprinsul adresei menţionate reiese în mod clar că şi-a îndeplinit obligaţia de raportare a Hotărârii AGEA din 05.02.2015, iar intimata i-a aplicat sancţiunea în mod abuziv.

3.2. Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

După ce a prezentat în detaliu starea de fapt şi temeiul de drept avut în vedere de Autoritatea de Supraveghere Financiară la emiterea actelor administrative contestate în cauză - deciziile ASF nr. A/337/14.08.2013 şi nr. 985/20.05.2015, recurenta-pârâtă critică sentinţa recurată din perspectiva soluţiei de anulare a deciziei ASF nr. 985/20.05.2015, în ceea ce priveşte amenda în cuantum de 10.000 RON de la pct. I pentru contravenţia prevăzută la art. 272 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 297/2004.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că "Reclamantul nu poate fi sancţionat contravenţional la data de 20.05.2015 atâta timp cât nu a avut cunoştinţă de obligaţia impusă în sarcina sa prin art. 3 a Deciziei nr. A/337/14.08.2013 decât la momentul comunicării acesteia, respectiv data de 21.09.2016, odată cu comunicarea şi a Deciziei nr. 985/20.05.2015".

Astfel, în legătură cu problema comunicării actelor de sancţionare emise de către ASF şi a opozabilităii acestora faţă de persoanele vizate, recurenta-pârâtă precizează că, în speţă, conform informaţiilor primite de la direcţia de specialitate din cadrul ASF care a întocmit şi a comunicat actele de sancţionare - Direcţia Emitenţi, Monitorizare Tranzacţii şi Abuz de Piaţă (adresa SI/DETA nr. x/08.11.2016), ambele acte administrative individuale emise de ASF au fost transmise la domiciliul domnului A., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă acestea au fost returnate pe motiv "avizat/reavizat, expirat termen de păstrare". Rezultă că actele administrative au fost comunicate la adresa de domiciliu a contravenientului A., dar acesta nu a fost găsit la domiciliu şi nici nu a ridicat recomandatele în termenul legal de păstrare la oficiul poştal.

Aşa cum se precizează şi în cuprinsul deciziilor atacate, acestea au fost comunicate şi către emitentul S.C. B. S.A. Buzău şi au fost publicate în Buletinul ASF, pe website-ul ASF la secţiunea Consumatori - Piaţa de capital - Sancţiuni şi pe website-ul BVB.

Actele administrative au fost publicate pentru opozabilitate şi luare la cunoştinţă în Buletinul ASF nr. 31/2013 şi Buletinul ASF nr. 20/2015.

De asemenea, prin adresa x/19.09.2016, deciziile au fost retransmise reclamantului A. şi prin reprezentant convenţional - C., fiind primite sub semnătură de primire, la data de 21.09.2016, aspect recunoscut chiar de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Mai arată recurenta-pârâta că, în mod eronat, instanţa de fond apreciază ca dată a comunicării actelor, data de 21.09.2016, întrucât, momentul la care reclamantul a luat cunoştinţă de deciziile ASF nr. A/337/14.08.2013 şi nr. 985/20.05.2015 de sancţionare contravenţională se raportează şi la data publicării acestora în Buletinele ASF nr. 31/2013 şi nr. 20/2015.

În fine, având în vedere că aceste două decizii reprezintă titluri executorii, Primăria Buzău a început încă din anul 2013, respectiv anul 2015, executarea silită împotriva debitorului A., ceea ce dovedeşte faptul că reclamantul a luat la cunoştinţă de actele administrative emise de către ASF.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant şi recurenta-pârâtă au depus întâmpinări în dosarul instanţei de recurs, solicitând respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

Prin întâmpinarea sa, recurentul-reclamant a invocat şi excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursurilor de faţă, la data de 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluţia din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

II.1. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, invocată prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de pârâta ASF neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, deşi recurenta-pârâtă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, aceasta a preluat integral susţinerile din cuprinsul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a întâmpinării formulate în fond, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Asupra chestiunii comunicării actelor administrative, instanţa s-a pronunţat prin încheierea premergătoare din 22.05.2017 ale cărei considerente nu sunt criticate pe calea recursului declarat de ASF.

Întrucât, în speţă, recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de recurentul-reclamant, şi va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

II.2. Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este nefondat.

Criticile din recursul declarat de reclamantul A. care, în esenţă, vizează aprecierea greşită a instanţei de fond asupra existenţei faptelor contravenţionale sunt nefondate.

Recurentul-reclamant susţine că nu există fapta de a nu fi transmis informaţii, întrucât şi-a îndeplinit obligaţiile de raportare, atât faţă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât şi faţă de Bursa de Valori Bucureşti. Aceste informări au fost realizate cu înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond, respectiv Adresa înregistrată la ASF sub nr. x/15.09.2015 şi Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015, ceea ce înseamnă că sancţionarea sa este abuzivă.

Prin decizia nr. A/337/14.08.2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamantul A., în calitate de administrator unic al B. S.A. Buzău, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, coroborat cu art. 113 A lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 şi art. 2 pct. III din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010, respectiv pentru fapta de a fi transmis în termenul legal la ASF şi operatorului de piaţă raportul curent privind convocarea AGOA din data de 02/03.05.2013 şi raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGOA din data de 02/03.05.2013 sau al neîntrunirii adunării generale la această dată.

Prin decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamantul A., în calitate de administrator unic al B. S.A. Buzău, la pct. I din aceasta, a fost sancţionat cu amendă de 10.000 RON, pentru refuzul nejustificat de a răspunde solicitărilor formulate de ASF în exercitarea atribuţiilor care îi revin conform legii, respectiv nu a respectat obligaţia impusă prin decizia ASF nr. A/337/14.08.2013 de a transmite ASF şi operatorului de piaţă raportul curent aferent convocării AGOA pentru data de 02/03.05.2013, iar la pct. II, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 113 A alin. (1) lit. b), b)1) şi c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Regulamentul ASF nr. 17/2014 şi cu Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010, constând în aceea că emitentul nu a transmis în termenul legal la ASF şi la operatorul de piaţă raportul curent aferent convocării AGEA pentru data de 05/06.02.2015 şi raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA convocată pentru data de 05/06.02.2015 sau al neîntrunirii adunării generale la această dată.

Prin decizia ASF nr. 2178/23.11.2016 a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina recurentului-reclamant prin decizia ASF nr. 337/14.08.2013, Înalta Curte constată că, potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, "(1) Orice societate comercială trebuie să informeze publicul şi C.N.V.M., fără întârziere, în legătură cu informaţiile privilegiate ce îl privesc în mod direct."

În aplicarea acestor dispoziţii a fost emis Regulamentul nr. 1/2006 care, la art. 113 A alin. (1) lit. c) din acesta (forma în vigoare la data de 14.08.2013), prevedea următoarele:

"Art. 113. - Societăţile comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată întocmesc, transmit şi aduc la cunoştinţa publicului următoarele rapoarte:

A. Rapoarte privind informaţiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004

(1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit C.N.V.M. şi operatorului pieţei reglementate pe care se tranzacţionează acţiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăşi 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie este adusă la cunoştinţa emitentului şi se publică în Buletinul electronic al C.N.V.M. Din categoria acestor informaţii fac parte, fără a se limita la, următoarele:

(...)

c) hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau ale consiliului de administraţie, luate în exercitarea atribuţiilor delegate de AGEA, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990R; (...)"

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina recurentului-reclamant prin decizia ASF nr. 985/20.05.2015, la pct. II din aceasta (cu precizarea că pct. I din prezenta decizie a fost anulat prin sentinţa recurată în cauză), Înalta Curte constată că, potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, "(1) Orice societate comercială trebuie să informeze publicul şi C.N.V.M., fără întârziere, în legătură cu informaţiile privilegiate ce îl privesc în mod direct."

De asemenea, potrivit prevederilor art. 113 A alin. (1) lit. b), b)1) şi c) din Regulamentul nr. 1/2006 (forma în vigoare la data de 20.05.2015):

"Art. 113. - Societăţile comerciale ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată întocmesc, transmit şi aduc la cunoştinţa publicului următoarele rapoarte:

A. Rapoarte privind informaţiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004

(1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit C.N.V.M. şi operatorului pieţei reglementate pe care se tranzacţionează acţiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăşi 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie este adusă la cunoştinţa emitentului şi se publică în Buletinul electronic al C.N.V.M. Din categoria acestor informaţii fac parte, fără a se limita la, următoarele:

(...)

b) convocarea adunării generale a acţionarilor;

b1) neadoptarea, ca urmare a neîntrunirii cvorumului sau a neîndeplinirii condiţiilor de majoritate, a unei hotărâri de către adunarea generală a acţionarilor sau de către consiliul de administraţie/directoratul căruia i-a fost delegat exerciţiul atribuţiilor, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau ale consiliului de administraţie, luate în exercitarea atribuţiilor delegate de AGEA, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990R; (...)"

Raportat la prevederile legale în materia pieţei de capital anterior expuse, Înalta Curte reţine că B. S.A., în calitate de emitent ale cărui valori mobiliare erau admise la tranzacţionare pe piaţa de capital, avea obligaţia de a transmite rapoarte curente la ASF şi la operatorul de piaţă, fără a se depăşi 24 de ore de la producererea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie era adusă la cunoştinţa emitentului.

Or, B. S.A. nu a transmis ASF şi operatorului de piaţă rapoartele curente aferente convocării şi hotărârilor adoptate de AGOA din data de 02/03.05.2013 sau neîntrunirii adunării generale la această dată, deşi, prin adresa nr. x/27.05.2013, emitenta a fost atenţionată chiar de către ASF în acest sens, iar reclamantul însuşi nu a contestat acest fapt, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului.

Similar celor reţinute în privinţa primei fapte, se observă că societatea nu a transmis către ASF şi operatorul de piaţă rapoartele curente aferente convocării şi hotărârilor adoptate de AGEA din data de 05/06.02.2015 sau neîntrunirii adunării generale la această dată, deşi, şi de această dată, prin adresa x/19.02.2015, emitenta a fost atenţionată de ASF asupra neîndeplinirii respectivei obligaţii.

Cum societatea nu a transmis rapoartele în discuţie, de îndată, către ASF şi operatorul de piaţă, se observă că această omisiune, prin ea însăşi, reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale menţionate mai sus.

În contextul expus, Înalta Curte constată că este neîntemeiată susţinerea recurentului-reclamant în sensul că nu există fapta de a nu transmite informaţii, deciziile a căror anulare se solicită conţinând descrierea faptelor constatate de ASF, în acord cu cele anterior arătate, (încălcarea de către reclamant a obligaţiei de raportare, prin netransmiterea rapoartelor curente în termen legal), cât şi sancţiunea prevăzută de lege pentru săvârşirea unor astfel de fapte.

Recurentul-reclamant afirmă în mod neîntemeiat prin recurs, că şi-ar fi îndeplinit obligaţia de transmitere a rapoartelor curente la care se referă ASF.

Astfel, verificând materialul probator administrat de recurentul-reclamant, din ambele etape procesuale, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că acesta nu a făcut dovada îndeplinirii respectivelor obligaţii, nedovedind o situaţie contrară celei reţinute de pârâta ASF ca justificare a sancţionării sale contravenţionale.

Cât priveşte înscrisurile menţionate prin cererea de recurs, aceleaşi cu cele depuse de recurentul-reclamant în dosarul de fond, la termenul din 29.06.2017, Înalta Curte constată, cum bine a observat şi judecătorul fondului, că nici acestea nu probează întocmirea rapoartelor curente indicate de ASF în decizia din 2013 şi transmiterea lor către ASF şi operatorul de piaţă, ci privesc doar raportarea hotărârii AGEA din data de 05.02.2015.

Pe de altă parte, acestea nu probează întocmirea rapoartelor curente indicate de ASF în decizia din 2015, conform modelului prevăzut în Regulamentul nr. 1/2006. Adresa înregistrată la ASF la data de 15.09.2015, sub nr. 81174, este ulterioară sancţionării reclamantului şi nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de cadrul normativ pentru raportare, iar Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015 cuprinde numai convocatorul AGEA pentru data de 05/06.02.2015.

În fine, Înalta Curte reţine că sancţionarea recurentului-reclamant a intervenit în baza unor reglementări legale expres prevăzute în materia pieţei de capital, pentru omisiunea de raportare, iar prin motivele de recurs, acesta pretinde că ASF nu face dovada acuzaţiilor pe care i le aduce. Ceea ce se impută recurentului fiind lipsa de acţiune, în scopul satisfacerii obligaţilor legale, revenea acestuia sarcina dovedirii îndeplinirii respectivelor obligaţii.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentului-reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, iar sentinţa de fond este legală şi temeinică.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocată de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 2712 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.